La 18 ani

Intr-o furtuna de umbre
Ne-ntoarcem in trecut
Vorbe sa umble...
Eu stiu ce-am vazut.

Dispar in neant lumi
Apatic prapad
Se spun \"minuni\",
Dar eu stiu ce vad.

Ma razvratesc tacut
In rascolirea gri
Caci maine... nevazut
Eu nu stiu ce va fi.

Ialin

Frumos. Fiara mananca fiara. Generatiile noi inghit pe cele vechi digerandu-le incet asemenea unui sarpe. Dar poezia are altceva, o melancolie atat de patetica a vremurilor ce-au fost, a propriei fiinte. Acum ma gandesc daca sa postez comentariul sau nu din cauza lipsei de inspiratie, poezia asta merita mai mult decat atat.
Felicitari! cu stima Horea.

Plus: instinctul de conservare, cu cata grija alegem sa judecam in loc sa fim judecati, sa respingem in loc sa fim respinsi, sa traim in loc sa murim. Reprezentam atat progresul cat si regresul. Noi...

Un scriitor de SF, plimbând un personaj într-o încercare de a găsi un limbaj universal (de fapt, un numitor comun al tuturor limbilor), a descoperit jocurile copiilor ca fiind - mai mult sau mai puțin similare - în toate epocile și locurile. Cred că, la fel, adolescenții vorbesc o aceeași limbă, într-un fel: cea a iluziilor (sau e mai frumos dacă le spunem: \"speranțe încă treze\"?). - Cele pe care, maturi, ne străduim adesea să le uităm. Pe unii, viața, în inefabila ei cruzime - și mare generozitate - nu ne lasă s-o facem.

Mulțumesc, Emil și Horea, pentru apreciere.