Dragoș Vișan

Este cel mai mic tip de "uragan" sau "tzunami". Dacă-i ceva maritim, înseamnă că este o simplă...

Mi-a plăcut mult acest "calm" maritim, "bolnav". A venit cândva, dar ne mai urmărește încă.

Lucrurile atinse de partener pot fi date altuia. Și eu am primit la mare un tricou roșu cu galben, c-un taur și c-un număr al naționalei Spaniei. Premiu de la partenera mea cea dintâi. Era tricoul unui poet de pe-aici.

Și eu am lăsat lucruri. Dar nu vestimentație. Ci mobilă.

Poate avea și aspect vertical, așadar ca un "pumnal". Înaintează și pierde treptat din elan. Se creează la mare. Nu pe uscat.
Haideți, nu este greu deloc!

Ștefan, mulțumesc din suflet!

Și cânepa, "ce urâtă-i laț de hoți", fără indiciul acelei proze scurte mergea un pic.

Am vrut să scriu inițial "urzica", m-am sfătuit cu soția. Însă nu avea urzica nicio legătură cu plantele tehnice. Dacă nu există nici pe internet la nu știu câte căutări... să înțeleg că-i folosită în industria textilă. Dar tot nu-i dintre plantele tehnice.

Sorgul.

Se folosește la prepararea pâinii în Europa de Sud, America, Africa, Asia.

Și eu am aici un eseu despre o fostă "L". Care își luase pseudonim masculin de prozatoare, Lorin Calomfirescu. Eram prieten cu L. când a murit Marin Mincu. Mi-am scos-o din viață iute. Nu era de mine! Era profesoară universitară, de aceeași vârstă. I-am spus: nu cred în iubirea noastră, adio.

În unele poeme de-ale mele este Liana.
Mă bucur că mă asculți cu prietenie, în continuare. De dincolo de zid și la sub 0°C.

Îl citesc totuși ca poem de stare. Transmite subliminal o stare... neagră. De Gară părăsită de mult. Într-un fel e un... mai mult decât Bacovia. Straneitate, multe sugestii, dacă tot nu se mai "sărută nimeni la-mbarcare".

Eu acum îl citesc. După prima lectură verdict: fain poem! Chiar dacă rima nu-i perfectă, ci și din asonanțe: "mai e" - "punctul B", sau "bun" - "fum".
Poemele domnului Ursu Marian Florentin sunt elegii.

Așa am crezut că scrie. Sau așa a acționat funcția autocorectoare. Are libertăți mai mari decât comentatorii. Scuze! N-am vrut să intervin cu nicio observație de îndreptat textul. Nu am fost niciodată tipicar. Am vorbit despre conținutul de idei al poemului.
Și i-aș fi dat chiar stea. Titlul este formulat foarte incitant.
Cine e "L." din dedicație? Dacă nu inoportunez cu această întrebare., bineînțeles!

Modestie și sinceritate. Asta sunt eu! Cine a spus altfel, că aș fi nemodest și nesincer cu oamenii își face el însuși rău. Cine consideră revolta mea dobândită în viață (deplin justificată) drept altceva (afront la adresa unor foruri sociale ori persoane, oricum nevizate de mine) nu cunoaște mai nimic despre poezia de tip protestatar a lumii.

"Spiritul respiră esența sa cea mai pură la altitudine". Și când ia atitudine, aș adăuga eu.

Către granița dintre dimensiuni. Frumos spus! Și respirația eului liric, și cele ale cititorilor pot fi armonizate la recitarea în gând.

Poem pentru "două suflete" care se iubesc, dincolo de orice așteptare a unuia sau a celuilalt:

"aceluiași nucleu nu putem fi înfrânți de
mărturiile strâmbe de nechibzuința celor
incapabili să înțeleagă măreția unui foc de
nestins";

"niciodată nimeni nu ne
poate lua mirarea din aerul nostru întrebător".

Este vorba despre o aventură sufletească, din iubire sau cunoaștere reciprocă: "a fost să rămânem în acea mirare de zbor", despre marea intuiție "a unei apropieri de-a mirarea sau de-a întrebarea".

Un mesaj care nu întristează. A avea aliat și dincolo este un lucru de laudă.

După "Urcând, găsești al formei monolit", ar fi o formă nearticulată, "ochi", nu articulată în penultimul vers: "în ochii idealuri".

Nu cred că lumina poate fi oprită.
"Doi" este greu de atins în absolut.
"Doi" înseamnă pentru un suflet bun pereche.
O pereche de suflete zboară îngeri în cânt.

Un text poetic în care în final se face referire la pelerinajul spiritual al artistei. Încălțările se pot murdări pe drumul greu, sufletul și Poezia realmente bună calitativ ba!

Este cea mai reușită scriere, pe tema literară a operei și artistului. Este și poem filosofic, și sonet, și psalm modern. Fiecare vers așterne tainei de a fi și de a tot crea umbrele adevărului intrezarit la modul artistic.

Cea mai reușită strofă Este, după mine, cea de-a doua.
Tot textul este de pus în ramă, felicitări. Nicio parte slabă. Perfect!

Un poem c-o parte finală memorabilă, confesiv: "the confort zone e doar un eufemism/ pentru închisoarea ce crește în straturi", iar despre eul liric sau cititorul îndeobște se afirmă: "te-ai obișnuit s-o iubești/ din toată inima ta". Lumea în care trăim acum e crudă. Altă lume nu-i.
Mi-a plăcut mult și trupul complex "tărâm fantastic de exersat vise lucide".

Am zis că revin pe 1 Decembrie.

Cum să anunțați când revin eu?
Sunteți mediumuri, iar eu sunt mort deja? Puțină măsură ar trebui. Nu decid alții pentru mine. Am hotărât eu. Nu intrați în viața mea, nu hotărăști domniile voastre când mă întorc pe Agonia. Să mă doară cuțitul împlântat adânc numai pe mine. Nu și pe alții. Sper să aveți o toamnă liniștită, cu texte frumos comentate, fără zâzanie.

Chiar nu mai sunt dator cu nimic. Am anticipat acest lucru.

Nu înțeleg de ce unii se cred aici supraveghetori ca la Cruz del Sur, Cruz del Norte, din serialul spaniol "Vizavi".

Aceste plângeri despre comportamentul unora nu sunt solicitări cavalerești. Au fost scriitori c-o evoluție scurtă și memorabilă.

Eu poate că nici nu mi-am început-o, nevrând încă să debutez editorial, din modestie.

Mi-am luat avertisment și basta.

Nu am voie cică să compar două poetici. "Poein" înseamnă a face, a lucra, a cizela. Unii s-au născut ași în poetică, au discursul la ei. Noi, ceilalți, bâjbâim.

Câte generalizări! Câtă automulțumire!

Ne vom mai auzi la iarnă! Căci s-a întors Pământul cu susul în jos!

Gata. Tac definitiv până în luna decembrie. Prea mult!

Nu vă mai luați de alți membri. Eu sunt singurul vinovat și îmi iau acest canon al tăcerii: DOUĂ LUNI.

Colegilor defăimători, sunteți buni să nu vă mai folosiți această armă, a plângerilor lamentațiilor? Doar nu va dispărea nimeni în nicio Robie!

O să mă retrag o lună, două!

Până atunci puteți să nu mai aduceți vorba despre mine deloc?

Până pe 1 noiembrie sau 1 Decembrie nu mai scot o vorbuliță. Pentru că mi s-a promis din primăvară că nu fac mulți purici pe aici. Să nu mi se dea acum purici.

Am simțul umorului normal dezvoltat. Domnilor prieteni și colegi, cred că îl aveți și voi decență, bun simț, simțul ridicolului. Nu este puțin prea mult ce faceți, așa, fără să pot aduce nicio apărare? Domnul amfitrion Radu Herinean mi-a spus clar să nu mai comentez în vreo polemică inutilă, altminteri primesc avertisment sau scădere de nivel. Respect hotărârea sa! Puțină ascultare nu puteți să faceți și voi față de o hotărâre luată de domnul administrator?

Domnule Claudiu Toșa, nu m-am luat în 2023 niciodată de profesia cuiva. Nici pomeneală să fi adus în discuție vreun job actual al lui Leonard Ancuța. Nici nu știam cu ce se îndeletnicește. Orice meserie este frumoasă. Nici pe doamna Ottilia nu am jignit-o, așa c se lasă a crede, c-aș fi supărăcios. I-am dat și o stea chiar acum o săptămână pe un poem "Echinocțiu", comentând la obiect.

O fi ego-ul artistic prea mare la unii scriitori. Eu nu am acest ego. Eu am lipsă de ego, de orgoliu și nu sunt deloc încrezut. Nu am cum să jignesc pe nimeni.

Sunt ca un mort înviat pe acest site. Dar am omenie, nu sunt răutăcios. Îmi socotesc orice vorbă. Sunt atent și la impactul cu orice persoană. Sunt prea sincer, vina mea!

Critica literară adevărată nu se poate face doar cu înstelări. Intri în dialog cu fiecare scriitor. De ce nu comentăm pe texte? Cu argumente clare? De ce aducem petiții, spre dezbatere? E frumos?

Receptarea literară la unele texte ce apar este necesară. Iar oamenii criticați cu argumente nu trebuie să se supere ori să arate spre critic.

Am venit aici să scriu, să fiu în primul rând poet.
Pe Poezie.ro.
Nu tulburați pe membrii cenaclului literar Agonia!

Nu mai adaug nimic. Tăcere sunt din 2012. Voi tăcea. Eram sigur că nu am nicio șansă. Reabilitarea mea nu prea a contat. Tot bubele care supurează mi se vor vedea mereu pe scalp. Nimic nu aș face bine.

Am citit și este mult neadevăr în această tragere la răspundere. Terapie de șoc, nu altceva, ceva... promis să mi se întâmple.

Constat unele derapaje... Doar constat și mi se reproșează că eu aș jigni.

Frumos vă șade!
Sus este Dumnezeuv întreit în Persoane, Unul in ființă, maestrul literar al tuturor!
Știe inima fiecăruia. Mult i-a
greșit în scrisul meu.
Cel care a spus să nu linșăm pe femeia păcătoasă. Să cerem iertare greșiților noștri. Eu când mă culc am mereu conștiință curată.
Și când am recunoscut că sunt Dragoș Vișan, nu Irinel Georgescu, de Paști.

Sunt și multe clone, scriitori ce nu vor să-și dezvăluie identitatea.

Mai bine ar fi fost să nu dezvălui cine sunt? Nu cred. Oricând pot reveni cu pseudonim aici. Oricând pot să-mi văd de viață. Doar nu m-a câștigat nimeni la cazino, la belciuge.

Nu o să răspund nimic. Așa mi s-a spus. Domnul Radu Herinean mi-a spus să nu mai dau nicio replică. Nici nu știam că aș fi jignit vreo persoană. Sunt uneori prea exigent cu noile "poeme", să am iertare!

Nu este nimic dacă nu citesc să mă enervez.. Nu reprezint mare lucru, nu sunt V.I.P.. Sunt cvasinecunoscut. Dar știu un lucru: dau numai comentarii argumentate. Sunt un om onest și talentat. Îi iubesc mult pe cei care mă critică dur. Eu critic pe text întotdeauna. Fără nicio ranchiună. Am făcut niște observații la două texte recente, cu niște titluri kilometrice. Mai mult nu.

Mai deschid pe site în week-end-ul viitor. Aici s-a muncit să fie bună înțelegere între membri. Unii nu uită nimic... să le fie de bine și mult succes, fraților!
Peste șapte zile mai vorbim.

Puteți hotărî ce doriți. Eu îmi fac datoria de comentator obiectiv!