Trezvia nașterii lumii — 1 răpciune

Versul 3,strofa a doua, trebuie reanalizat. Are un ritm ciudat. Iar septembre nu rimează cu umbre, din cauza accentului diferit. Am văzut și că ai schimbat versurile care rimează în strofa a doua. Poemul poate ieși foarte fain, mai ales că e unul religios, și m-aș bucura dacă ei reveni peste el. Te salut!

Am numai ultimele cuvinte de modificat: "și de-i atacat de umbre". Așa e bine: "de éste átacát de úmbre". Mulțumesc mult!

Ritmul și măsura se rup clar abia la ultimul vers, după "scápă treáz,".

Versul 3 sdin strofa 3 are ritm trohaic aproape perfect: "prín tenébre-n piátră né găséște-o cále". Îl păstrez nemodificat.

Dar silaba din mijlocul lui septembre are o altă tonalitate față de prima silabă de la umbre.

Iar la versul cu fecioara, virgula aia după uite strică ritmul primelor 6 silabe pe care se face testul metricii. Te mai uiți tu când ai chef. Te salut!

La pronunția forțată, cafe cioară-n, sună ciudat cioara aia. Apoi versul următor, cu bobocul, are doar 11 silabe, rupând ritmul. În fine, poate sunt eu prea sever la ora asta, scuze.

Mulțumesc mai mult pentru observații. Pentru modul atât de prietenesc și răbdător cu care le-ai făcut.
Adevărat!

Am adăugat un epitet "alb" lângă "boboc" în strofa mediană, pentru ritm și măsura de 12.

Am făcut modificări ultime pentru o nouă rimă "răpciune" - "niciunde", tot îmbrățișată, în ultima strofă.

Am mai adăugat versurile 13, 14. Să fie măcar un similisonet, un aproape sonet. Deși e simplă rugăciune.

Mă bucur dacă am fost de ajutor măcar un pic, poate ar fi frumos să vedem și alți cunoscători exprimându-se pe marginea acestui text. O seară frumoasă!

poemul acesta totuşi este din cele
ce îmi fac inima să tresară...
E de stele!
Felicitări!

Ți-am reparat aici toate piticnirile. Să fii iubit!


Mare este forța grijii Tale, Doamne,
ai trecut din cruce prin dureri tăioase,
vin duium vrăjmașii, bat în porți la case,
nu le vom deschide, la-nceput de toamne

Dintr-o moarte cruntă ca a Ta, Iisuse,
n-o să-Ți deplângi Maica, ea-i obștescul cântec,
ea este preasfânta, care-n stare fuse
tighelit bobocul, pur să-l crească-n pântec

Lumea iar începe cu întâi răpciune,
cursul vieții-i apa de izvor la vale,
prin tenebre-n piatră mai găsește-o cale,
scapă treaz cel care spune-o rugăciune,
cel care urzește Crezul prin vatale
Proiectându-și arta, prin celeste unde.

în loc de piticniri. Cu toate că aceste poticniri sunt atât de pitice... Hehe

Proiectându-și arta, ca pe o minune.

Cu mulțumiri.

Am mai modificat puțin.
Sună chiar bine geamănul tău, Ionuț! :)