Poezie
Vedeți steaua — cade-n Sfântă Mărie mare
2 min lectură·
Mediu
E noaptea Perseidelor, văd după lung timp steaua mea,
care-i aceea voi stiți să o deosebiți, după ecoul ce iese la
căderea-i departe, un bufnet cu răsunet, începe și ziua
necesarei luări de pe pământ la ceruri
a trupului Maicii pământence
și a Fiului lui Dumnezeu,
antidot al morții eterne
simțit și de poetul cel decăzut necesar
Era un timp când poetele, poeții mai plângeau, se opreau
la priveghi, sau pentru prohodul din ajun al Maicii noastre,
ea singură a știut calea Fiului său, L-a primit și-n pântece
după ce așteptase venirea minunată a lui Mesia Dumnezeu
pentru înrobiții firii slăbite de parazitarea satanică,
ea singură a găsit tratamentul sufletului uman,
vindecarea,
numai ea-n sine cea dintâi
a făcut să vină salvarea, pe lume Prunc Sfânt
Omul ce se crede inspirat în prezent
nu se mai așază pe-afară, să vadă stele,
nici taina unei morți
de înaltă sfântă Fecioară în mileniul trei
Câte unul mai zelos într-o artă
a cuvintelor stăpânite numai în șagă
cu dublă încărcare pe țevi unite,
din casă pe fereastră spre corbi
descarcă câte două cartușe,
altul de la geam printr-o sală de cinema,
acolo unde se proiectează pelicula vieții
multor spectatori la filmele
Hollywoodului de mare suspans
trage și
în dramele neafișate, din piepturi de fani,
știute deja de el pe de rost
Lucrează alături de mașinistul cu aparatele,
pune steaua-n cadavrul frumos,
ca pe-o virtute militară pe-un piept cunoscut,
în semn de "du-te naibii de aici, hei, roiu', boule,
evacuarea,
ai avut parte, fraiere, eroule închipuit
de filaj coordonat abil,
de luptă cruntă cu vechiul tău dușman,
ba absent, ba prezent,
ba văzut, ba dând praf în ochi inspirați,
ți-am promis că o să te duc legat în Bastilia,
dar în ziua sfântă de Sfântă Mărie-n
mare te-ngrop"
041346
0
Ș