Macii se-adună protestatari

Îmi place compunerea care elogiază macul de la sămânța sa întunecată până la sporii în care roșul devine verde și invers dar ce știu eu un consumator de covrigi!? :)

Mulțumesc frumos. Aceasta e partea descriptivă a textului.

vremelnicia omului și eternitatea din poet, dar și spiritul protestatar prin prezența roșului...semn de lectură, anna

Anna, aceasta este partea de profunzime, tematică, sfera idealică din corola umană: efemeri și totuși unici, frumoși în felul propriu de a fi!

aici e poezie ” Dacă tot verdele lumii
ar fi fost roșu
atunci macii ar fi fost
verzii adevărați”

restul, ai putea crea mai multe poeme:

a doua strofă:

și macii

ca stejarii
în fața marilor adunări, inspirați
de contemplarea conducătorilor
cu patimi sub mantii, supuși
loiali -
nesfârșite pâlcuri pe picior de plai

a treia strofă are o idee bună dar o văd ca un brainstorm, .. dacă ai chitio ar eși ceva bun, ...

Are macul o parte întunecată
și-n capsule acoperite cu țepi moi verzi
semințe la fel de negre
ca pământul strămoșesc foarte brun —
e bun și la simigerii acest sânge negru
pentru visătorii eroi
onorați astăzi doar de
țărâna cu memorie
oriunde pe Glob

:)

Ai ceva bun aici la care poți munci,
din câte văd încă te împiedici în cunoaștere, ești atașat de ce ai citit și știi,
știi prea multe Dragoș, :)
ai idei bune, le simți, doar că la pus pe hârtie te încâlcește cunoscătirul din tine. Pune-l deoparte, trimite-l în vacanță, Remember, cititorul e cititor, poetul e poet, ... lasă-ți poetul să stea pe scaun când scrii ...

M-a convins doar macul. Și între timp... s-a scuturat.

Cum a ieșit...a ieșit. Nu contează dacă ar fi văzute trei poeme mai mici. Eu scriu poem mai mărișor! :) Un poem pe care îl dedic în întregime domnului Bogdan Geană. Nu pot să i-l ofer decât ca mănunchi întreg de maci. Dacă nu mă mai citește c-un poem mai lung nu cred că m-ar mai citi și cu trei poeme mai scurte și mai valoroase desprinse din cel originar.

așa este, cum a ieșit a ieșit, ce să-i faci, e bine că ai scris o dedicație,
oricum, zic să nu te necăjești pentru cine te citește ori necitește ,

și macii vor înflori din nou,
:)

Și eu am citit, e foarte frumos. Aveam și eu un poem, cu maci, care nu e pe site, din păcate... I-l las lui Dragoș... Aș fi vrut unul cu maci, dar nu îl găsesc, câștigasem și eu ceva mai amărât, cu el, pe la Mizil (o mențiune). Las ce am reușit.

[Fantezie de toamnă]

Poem de dragoste

e felul în care răsare soarele undeva lângă peretele casei
a izbit nucul și îl umple cu raze
și din copac ies păsări, proaspăt trezite,
mă chemi cu alt nume
razele s-au topit, deja, la tine în păr
și mi-ai uitat
fața de lună
chipului
și atunci, numai atunci, îmi vine să mă joc cu degetele tale
cu mâna, printre degetele tale,
nu mă satur
ca și cum am străpunge sunete de chitară
îmi place cum îți așezi părul
și brațele
ești poate mai frumos decât mine și mai păcătos
cel mai drăguț
atunci când pisica Nera ți se încâlcește în picioare
și toarce
ți se cațără pe perechea de blugi și te sperie
te-am primit deja la mine în palmă
e răcăros în
filigoria păcatului
cu pisica.
în mașină, s-au topit toate razele
pe afară, pe vopseaua roșie, și în vreme,
tu te răzgâiești, acum, prin fotografiile mele
și surâzi…
strugurii din mâinile tale sunt mai dulci, în toamna aceasta,
țin, pesemne, în pulpă, aproape tot soarele molcom
îmi răsare, acum, ca un gălbenuș proaspăt, lângă peretele casei…
razele, de câteva luni,
te-au uitat –
contele vremii de mult nu mai răzbate prin anotimpuri
și prin razele, de doar câteva luni,

c-ai plecat.

Iubitul... înalt.

Frumos poemul...

Sunt singură, nu am pe nimeni, în viață, cras eșec, decât poezia și inima grande, ceea ce nu e un bâlci. Nu știu dacă ai citit, îmi apar două cărți, le aștept de la tipografie, nici nu știi cum se simte mirosul de cerneală proaspătă, fapt, ce îl recomand autorilor colegi, de pe site... Dacă au chef. În rest, mai scriem, mai trăim. Sigur.

În general, în lume, în perioada contemporană și de când lumea, scriitorii sunt niște fraieri dacă industria cumva nu e plină de edituri ca lumea (țipătoare la scriitori să le dea materiale, încă) și de o politică centrată pe calitate, pay-ibilă. E un traseu valabil de când lumea, scriitorii nu sunt ca medicii sau profesorii, nu au salariu de pe la nimeni, ci par fraieri.

Dar nu ne plângem, noi scriitorii... E bine, inima ne bate. Tare. Încă.

Probabil, lumea e numai o intermediere a eșecurilor celor prea mici... Fără pachețoaie de ambitus.

De orice natură.

Dar ne ținem tari, cel puțin scriitorii, cred. Nu mai zic de alte domenii...

Nu înțeleg cum se poate uni în prezent modul fechi de a vedea lumea cu modul cel nou și autentic, nu falsificat. O cale ar fi să descoperim această raportare a eului nostru cugetător și sentimental prin Poezie. Fiecare își dă silința în felul său. Ne ridicăm precum mărgăritarele, crinii, macii la o cunoaștere a vieții tot mai rele, pe zi ce trece, de la un anotimp la altul. Ajungem să ne căutăm prieteni printre artiști, să ne verificăm reciproc trăirile. Universul poetic este o țară care ne știe, dacă suntem într-o continuă căutare prin ea. Nimeni nu ne poate confisca certitudinile că spunem deja deja frumos și trainic, dacă simțim inspirație și cu efortul creativității reușim să transmitem către cititori o parte din lumea interioară ce merită cunoscută și apreciată de ceilalți.