Mă pedepsesc, iubito

Mi-a plăcut, are un subiect foarte drag mie, de fapt oricare poveste îmi e dragă, mai demult eram foarte obsedată de povești, pe când eram mică, citeam din scoarâă în scoarță, așa că empatizez, mai ales că e cu Micul Prinț, foarte drag subiect. Nu îmi vine să fiu foarte ”filosof”, și eu, prin această pagină, dar pentru candoarea și sensibilitatea, de mai sus, las steluță, mă atinge într-un fel tocmai particular, subiectiv. Nu îmi place finalul, l-aș rescrie, e prea pesimist, probabil un ultim cântec trebuie amânat pentru altcândva... Mai demult, m-a impresionat povestea lebedei, acel ultim cântec, dar mi se pare că totuși, dacă tot e să vorbim despre asta, filosofia tăcerii și a gravității, la momentul terminus, poate nu se spune nimic, probabil se cântă numai sub duș, ceea ce e foarte ok, omul cântă mai ales când e fericit... Steluță pentru ”Micul Prinț”. Foarte tandră povestea și sensibilă.

fine de tot, metafora, ” plin de fructe mici ...” ” cu picioarele goale ...”

îmi place, apare dorința de disolvare, de împământire, simplitate,
...
din tot ansamblul nu-mi place doar asta ”răscrăcărate, înfipte,
tu (de prisos )să mă masezi ”

hotărăște mai bine: răscăcărate sau înfipte,
sună confuz,
:)