Nu-ncerc decât să mă transform

două poeme ca cerul și pământul, la distanță de o privire.
începi frumos de tot: \"Nori denși ca îmbrățișarea ta\", de deasupra privirilor aflate parcă în contemplație și termini într-o armonie cu marea: \"acolo-n zări pe valuri de fulare să mă-mbăt cu ochii tăi de-absint\", marea ochilor care te-mbată. mi se pare totul ca un singur poem rotund ca un soare care leagănă și pământ și mare și sentimentele care plutesc între acestea.

cu plăcerea lecturii,

Ottilia Ardeleanu

Am observat că nu pot scrie primăvara decât dimineața. Încă poate să fie întuneric. Mi-e milă să scriu și să postez numai un singur poem. Îi fac și un frățior sau o surioară. Și-i las liber să se joace pe site.
Am observat că dacă las tastatura în pace și dorm mai mult dimineața, atunci se duc în uitare toate închipuirile mele din vis, pe care le mai îmbin cu anumite trăiri vechi sau recente.