Mediu
parcă m-a tras pe șina goală contractată
miezul nopții între gerar și făurar
the murder female KGB
fără nicio acoperire
decât paltonul natural
cațaua alungată-n șuturi
de pe-un pod al Nevei
pe minus ixixșpe grade
pe-un ger cu dinți însângerați
nara-mi simți adieri joase
de votcă și de vomă noi
mă scoase viața-n gară
de era rost și de haleală
nu știam
acolo i s-a spart maică-mii
apa de-acolo se trudea
acolo-i fătase înainte Nevei
pe-o soră cățelușă știmă –
tare se grăbise ea
să-njure iarna c-un lătrat
alunecase biata pe copcă
se dusese iute sufocată
până să mă ivesc și eu
pe sveta russkaya zemlya
apa scursă sora cățelușă
păreau de-o puritate spălăcită
roz-galbui în contrast frapant
cu alba blană petersburgică
zăpada-mi înțepa pleoapele
închise iar pielea-mi înflorea
în arabesc lipit pe fierul șinei
celulele stem din placente
deodată fură luate de corbi
pe lacul Ladoga l-am lătrat așa –
Ladozhskoye Ozero
îngheța de tot soră-mea
ambră cafenie se făcea
se contorsiona țărâna
traversele crăpau
plesneau sonor
și-mi ieșeau femurele
de-atâta ger afară
capul nici chip
să apară motorina
sfârâia pârjol și fum
în stânga faleza-n gheață
mișcătoare ca o turmă
un stâlp ilumina
anemic lumină confiată
putrid mă infecta
mâr mâr
ham ham
ham
pe-un brad argintiu
am însemnat ceva
o linie gălbuie
și-un rahat
003.315
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dragoș Vișan
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 217
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Dragoș Vișan. “tragerea pe linie via crivățului rusesc.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-visan/jurnal/14000073/tragerea-pe-linie-via-crivatului-rusescComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
