Dragos Farmazon

si eu va stimez, altfel nu ma oboseam sa raspund (nici nu am facut-o pana nu am intrat pe pagina dumneavoastra sa vad ce si cum)
Cat priveste cartile pe care le citesc... nu, nu sunt tocilar insa acesta este domeniul meu... luni deja am admiterea la Istoria si Teoria Artei... De sarit, sar la gat... dar de multe ori am de pierdut din asta... saptamana trecuta o ziarista din pitesti incerca sa-mi ia un interviu. Dupa o ora in care am reusit sa-mi pastrez calmul in fata stupiditatii intrebarilor si remarcilor, am bubuit, m-am uitat la ea si i-am spus: Ana, draga mea, esti cel mai frumos monument de incultura din orasul asta... concluzia? Ciuciu interviu!

Domnule zabet, intr-adevar, asa cum incheiati si dvs, comentariul este plictisitor, iar informatiile mai mult decat superficiale. Poate chiar mult prea mult. Iată de ce, recunosc, am sa-mi fac curaj, urmand sfatul ironic al domului dan, sa citesc ink o carte. Poate puneti si dumneavostra mana pe vreuna. Sau, daca ati mai pus, aratați-ne si noua, prin comentarii interesante.
Confuzia intre dadaism si suprarealism pe care o faceti in incercarea de a va arata marea eruditie este mai jalnica decat manifestul meu (care nu mai este numai al meu din momentul in care l-au semnat si altii, chiar cunoscuti ai agoniei) Breton nu s-ar fi gandit cu oroare la ideea de a intra in istoria literaturii. Tzara da. Dadaiștii urau si muzeele, casa lui Breton era un muzeu!

p.s. Si daca nu au citit manifestul meu, tot \"de-a binelea\" au murit!
Dictionarele, pentru ca, vad bine, pe ele ati pus mana repede, ofera definitii, nu explica subtilitati.
Repet: jalnic, plictisitor si lipsit de orice substanta...

Imi cer scuze, iata, pentru folosirea necorespunzatoare a cuvantului \"eseu\". Multumesc pentru explicatie, am sa o notez in jurnalul formarii mele...

Istoria artei nu se ocupă cu \"păreri personale\". Aceea este critica de artă, un domeniu aparte și care nu are nici o legătură cu eseul aflat în discuție. Istoria de artă se ocupă exact cu ceea ce putem citi în cărți, cărți care, domnule Galateanu, după cunoștințele mele, nu se scriu singure. Cărțile, chiar și acestea, care oferă sentimente neplăcute de deja vu, trebuiesc scrise! Eseul incearcă tocmai să faciliteze accesul la informație. Am încercat sa prind în 4 pagini esența celor peste 15 cărți care i-au stat la bază. Cât despre copy-paste... se poate să vă fie cunoscut dumneavoastră! Mie nu, nici eseului meu, care are un aparat critic destul de mare (poate prea mare!) pentru dimensiunile sale.

nici en nu cred ca suprarealismul si-a spus ultimul cuvant. cat despre viitorul suprarealismului... trebuie vazut manifestul pe care l-am postat acum cateva zile

medeea, medeea, mai verifica-ti si tu casutzele de mail...
makar pe cea din biografia ta...

am mai lucrat putin la text. Cum ti se pare acum?

Se poate sa ai dreptate. Majoritatea textelor mele, inclusiv acesta, sunt scrise alla prima si de aceea forma este mai degraba spontana decat cizelata...

In general prefer sa ma tin departe de discutiile starnite in jurul textelor mele. Nu ma refer neaparat la Agonia. Ma refer si la cele care imi apar in reviste, la cele luate in discutie in cadrul cercurilor literare prin care ma invart ori in redactiile cu care colaborez. Oricum... E adevarat, domnule Peia, poezia nu traieste in legatura stransa cu autorul (si mie imi place Stanescu, si eu adopt ideea lui din Catre Galateea). E adevarat, exista poeti mari, exista poeti mici. Si cei mici s-ar putea insa sa creasca. S-ar putea, nu este o certitudine! Ceea ce m-a facut sa intervin in polemica iscata in jurul meu si a umilei mele incercari poetice adolescentine este dorinta de a face urmatoarea remarca: INTRIG... DECI EXIST!

Felix qui potuit rerum cognoscere causas!