Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Emil s-a născut singur

1 min lectură·
Mediu
Optsprezece ani de trei ori câte șase atât a stat Emil în pântecul lui înainte să se nască optsprezece ani a așteptat și s-a născut prematur
Într-o cameră goală un nebun numără în fiecare zi nopțile care îi bat în geam Iată acum îl știți pe bunicul lui Emil prematurul
Într-o cameră goală un nebun iubește lumea și nimeni nu îl crede Iată acum îl știți pe bunicul lui Emil nenăscutul
care și-a fost mamă și-a fost tată și singurul frate al lui și care
s-a născut singur după o gestație de optsprezece ani și de aceea de trei ori câte șase vede el în nevăzut de trei ori câte șase știe din ce nu a știut
Emil locuia singur în sufletul lui altă casă mai mică nu avea altă casă mai mare nu vroia
El avea totul pentru că nu avea nimic
Iubea totul pentru că nimic nu se lasă iubit
A trăit șase luni apoi a murit
șase luni a stat mort acum șase luni
s-a trezit
De trei ori câte șase vede în nevăzut de trei ori câte șase știe din ce nu a știut
042.889
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
188
Citire
1 min
Versuri
12
Actualizat

Cum sa citezi

Dragos Farmazon. “Emil s-a născut singur.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dragos-farmazon/poezie/198552/emil-s-a-nascut-singur

Comentarii (4)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@adrian-suciuASAdrian Suciu
Chiar fain poemul asta. Are el \"antedatarile\" lui da\' nu duce lipsa nici de nerv, nici de forta sugestiva si nici de \"modernitate\".
0
@iulia-pomagaIPIulia Pomagă
Tot astazi ti-am mai spus despre textul acesta ca e bun. Nici nu stiam ca postezi si aici. Raman la parerea ca acel \"care\" din titlu nu suna tocmai ok.
Oarecum offtopic (sau nu): tocmai ascultam \"Nebunul cu ochii inchisi\":
0
@dragos-farmazonDFDragos Farmazon
Se poate sa ai dreptate. Majoritatea textelor mele, inclusiv acesta, sunt scrise alla prima si de aceea forma este mai degraba spontana decat cizelata...
0
@sophie-polanskySPsophie polansky
este un ritm naucitor, muzicalitatea textului si felul exprimarii aduce nitel cu cea din biblie, ceea ce este bine zic eu, deoarece este potrivita pt povestea expusa. mi-a placut versul cu casa. textul tau il vad ca pe o invatatura, parabola sa zic; emil este de o incercare ca iona pe alocuri. iarta-mi neputinta astazi de a comenta cum se cuvine poemul. ai negari ale negatiilor(afirmari)care dau o stiinta aparte a existentei. ce cred ca mai izvoraste de aici este un solipsism (limbaj, credinta, titlu, afirmarea existentului prin unicitate si singuratate).
medeea
0