Dragoi Ana-Maria

Când ne apropiem chipurile într-atât încât doar particulele de aer ca prinzându-și părul intr-o ușă de autobuz își mai permit cu pudoare o răsuflare cristalinele noastre apoase se bombează atât

Fericirea este o chestie pe care și-o permit oamenii odihniți acolo unde se aud piane pe străzi, în grădini cu salcâmi, pe uliți iernuite, în pântecul copilăriei cu gust de nuci cu miros de

pe la 5 a venit oana să mă ia oana e un nume bun pentru un poem, nu? A venit cu căruț cu tot ce era sa facă cu el s-a aplecat și a scos minunea zânețea a facut un om mama, i-a zis ea, am făcut

amurgiu catatonic nostalgic aș pleca la istanbul mi-e o greața teribilă după avocado sau după altceva ce are o culoare intrebătoare mă gândesc îmi storc mintea îmi storc canalele care au

să spunem că nu m-am asteptat la asta am tăcut chitic în colțul meu umed și albastru am ascultat cuminte cum cântau se mișunau clocoteau clipoceau meticulos cu dreptul întins pe pardoseala

.. mă vizitează în somn își aștern patul pe creierii mei se așază tacticos scurmă în stânga scurmă în dreapta fac poze crapă de râs plouă afară ninge crivăț ele fac plajă dracu\' stau în

Am 25 de ani m-am născut luni la 7 fără 10 mama nu știa ce să facă cu mine da’i părea bine mă bucur că am o familie sănătoasă care mă iubește o bunică dulce care a fost cerută în căsătorie la 80

coboram împreună scările pivniței nu era întuneric nu luminau mâinile lui titi mâinile mele erau albe scrijeleau sarea pe marigini întorceam capul să văd chipul curat sincer fără griji

Pentru ce se ascunde dincolo de tăcerea aceea deranjantă și pentru clipele cand se dă de gol pentru mai mult decât zăpăceala din debut adică tocmai pentru scena în care putem crea sori

sunt o prințesă n-are a face nimic cu țara asta haotică și nici cu o alta sunt o prințesă pentru că am o inimă amețită dar dreaptă mă jur că nu mai las chipuri schițate de acrituri să se

Să se fi oprit timpul în Brașov, pe marginea canapelei de paie care duce din Piata Sfatului spre autobuzul 86 Să fi rămas tăcuți și să ne fi privit cu curaj Literele de pe Tâmpa s-ar fi auzit

atelierul de modelat păsări nu avea intrare ieșire păsările erau cuminți albastre sonore cântăream penele culorile orele de zbor ei măsurau ziua noaptea plantau arbuști pentru pui și ne

Pentru că în seara asta stau să lucrez pentru același memoriu Care din interes a devenit grabă Pentru că încerc să-mi demonstrez ipotezele Fiind departe de a găsi o cale de rezolvare a problemei

pentru că miroase-a ardei și a ploaie pentru vântul care se lovește de fereastră și pentru emi care e fericită că a intrat la facultate pentru asta mă simt în largul meu nu mi-e sete nu mi-e cald

Nu e nimic în neregulă cu lumea cu mine cu oamenii care aleg să privească în loc să vorbească E o ordine pe care nu o percepem uneori doar când aflu că am urechile clăpăuge pentru că așa le avea

Mă plimbam weekendul trecut prin Paris era duminică dimineața, pustiu pe străzi răcoare, aveam aceleași haine pe mine de vreo săptămână mi-era dor de un el care nu vrea sa fie EL mă îndreptam

sufăr că nu ți-am făcut un copil, bărbat înalt, m-ai lăsat neînsărcinată, cu abdomenul gol, cu sufletul pustiu de lipsa lui, de fantasmă moartă sufăr, m-ai lăsat fără tată și calci într-una

M-am schimbat, să știi… Mă uit mai des în mine decât lângă tot ador strugurii și liliacul și chiar dacă acum privesc mai mult înainte decât înapoi mi-ar plăcea să te știu mulțumit. Merg cu

Ne-am întâlnit, întâmplător, la începutul unui anotimp ploios, ne-am salutat și ne-am așezat. Eu ți-am aranjat mai bine fularul, tu ai adus lemne și ai făcut foc. Nu ne-au ocolit lupii. În

Inițial nu știam nimic despre îngeri eu locuiam de o parte a scenei ei de cealaltă nu ne sincronizam nici la roluri și nici la lucrurile vitale gen aer pentru mine ori nisip pentru ei eu eram

Am în mine o moară merge bine moara mea Învârte toate gândurile cu greață cu ochii mari cu nod în gât Cu batjocură îmi amestecă ficații mațele cocoașa tâmplele pline Nu mai pot plec acasă Mă

copilul meu joacă cărți picior peste picior în camera umbrită de pielea și de oasele și de mușchii mei pe o bancă saltată îi atârnă picioarele și le leagănă ca la școală pantalonii scurți de vară,

Renunț ușor ușor la fiecare vers pe care l-am scris mi le taie din mine nu furia nu nebunia nu prostia mi le ia administratorul de la scara blocului nu cu factura nu cu empatie sau milă le face