astăzi mi-am scos inima la aer,
am agățat-o în cuiul din spatele ușii,
unde paltonul tău încă mai ține forma umărului.
degetele tale, oarbe, pipăie dimineaţa prin șifonier,
îmi agață la
nu regret. nu mă jelesc. nu strig…
versul lui Esenin plutea între noi ca un obiect mic,
translucid,
o insectă prinsă într-un chihlimbar
pe care tu îl scoteai la iveală așa, ca din
i-auzi, tedy
a venit iar ancuţa.
n-a bătut
a apăsat direct clanța
mama a oftat și-a zis doar
„intră”.
stă pe scaunul de lângă chiuvetă
și se uită pe geam.
ăla mic,
care dă în
îmi plac atlasele,
în special cele botanice;
nu că mă dau rotund,
dar clasificările,
cuvintele latinești —
pentru cei nefamiliarizați, partea scrisă cu italic —
își găsesc adesea, în mintea mea
„să-mi scrie versuri în franceză” –
așa ai scris în oracol la dorințe secrete –
mă rog nu-mi era adresat sută la sută mie
dar eu așa am luat-o
textul era redactat cu cerneală violetă
rotund
ceva-mi spune că o maşină AI
ar fi cât se poate de potrivită
pentru viaţa de cuplu.
nu s-ar foi în pat
(de exemplu)
n-ar da din picior când adorm,
nu m-ar întreba (după ce adorm)
„ai adormit
mănânci tot din farfurie
și lași comentariile.
mama zice mereu asta,
dar eu nu comentez.
mie doar că nu-mi place mazărea.
„ai pus și pentru petrică?”
„i-am pus.”
tonul ei sună un pic
doaamne – ce-aș mai zice una
filozofică,
ceva cu apocatastază
(îmi pare rău că nu știu ce-nseamnă – da’ jur
că aș face-o să sune ca și cum aș înțelege).
aș începe grav – de pildă cu o referire
DM