Doru Emanuel Iconar

Cutremurător, amar, în acest iad o picătură de omenie. Aș vrea să fie doar ficțiune dar știu că nu este.

Doru Emanuel

Amare, chiar dure dar îmi plac chestiunile, mai ales 3, 4 și 5. Până la urmă a ieșit ceva bun,

„ o poezie despre ziua de ieri și ziua de azi
și despre camera aia care era de fapt
hol”

Cu stimă

Doru Emanuel

Victor

Te regăsesc și cu tine regăsesc „gustul de scorțișoară” și-mi curăt ochii când te citesc și-ncep să-i iubesc pe Duduia, Polonez, curtea și strada, „porție de rai lângă Antipa”.
Lumina este în noi, prietene, trebuie doar descoperită, există.

Cu drag

Emanuel

Teodor, prietene:

Te regăsesc aici:

„când mi-e foame
încep să iubesc
fur din mine câte puțin
dimineața
la micul dejun
curăț ochii de imagini
la prânz
citesc din memorie
ca dintr-o carte acoperită
cu pulbere de timp”

De ce? Nu înțeleg.

„caut o salivă
și mă rog”

Finalurile tale sunt deosebite, m-am obișnuit să le caut, le savurez înaintea poeziei propriu-zise.

Cu drag

Doruleț

Teo, prietene

Îmi place versul sesizat, îmi place ideea, poezia aproape toată. După cum ai observat nu comentez ce nu îmi place, textele care nu îmi spun nimic.
Cele două cuvinte „curg culori”, mă împiedic de ele, poate numai mie îmi sună nepotrivit. Nu-mi place că încep cu aceasi silabă, ambele. Dacă am timp, trimit mail cu explicații.
Dispariția: am fost bolnav, spital, neplăcut. Am revenit dar nu am timp, mă pregătesc de concursuri, fel de fel, inclusiv matematică, dar am expediat și un haiku la un concurs din Japonia. Emoții. Amănunte în mail.
Am recuperat si am citit tot ce ai scris cât am lipsit. Dar trebuie să la recitesc, sunt altceva, mai puternice. Revin.
Kidd sau Kiddie sau puștiul, așa mă alintă câțiva membrii ai site-ului. Îmi place, asta sunt, nu?
Semnez comentariile cu Doru, Doruleț sau Doru Emanuel, funcție de cel căruia îi comentez textele, vorba vine. Cuvintele lăsate nu sunt comentarii, mai degrabă treceri, atenționări, semne de apreciere când este cazul.

Cu aceeași prietenie,

Doruleț

O poezie construită frumos, cu claritate, fluent, liber. Mărturisesc că le-am citit și recitit pe nerăsuflate. Trebuia să las un semn de data asta. Mai trec, precis.

„Cine va stinge un chibrit
cu suflarea mea
cine va trezi un copil
cu glasul meu
...
cine voi fi eu când marea va fi nisip”


Cu stimă
Doru Emanuel

Am remarcat:

„aștept singuratic
sub clopotul inimii
o dispariție înainte
de trecerea nopții
spre celălalt anotimp”

„sub așternuturile inimii calde
o să adorm răstignit pe tăcere

respirația așteaptă o atingere”

Doru Emanuel

P.S. “ curg culori” sună rău, poate poți schimba.

D.

Domnului Eugen

Bineînțeles că atât cât îmi va permite timpul am să vă urmăresc asta pentru că într-adevăr mi-a plăcut ce am citit. Iar moda, tendințele nu mă interesează, le consider fleacuri, cel puțin în scris.
Despre poeziile din Atelier și poezii în general încă am mult de învățat, foarte mult. Sunt ucenic si poate nici nu am aplecare spre poezie. Recunosc însă că privirea aruncată peste versurile dumneavoastră a fost superficială iar în felul cum am citit eu poemele am încercat să modific cât mai puțin din cuvintele dumneavoastră, din respect față de creația dumneavoastră. Dacă încă sunt în atelier, nu înseamnă că nu sunt bune, nu înseamnă că trebuie să renunțați. Dimpotrivă, reveniți asupra lor. Merită!
Vă trimit o altă variantă a poeziei „Căutări I”, mult simplificată, mai aproape de cel care sunt, dar dacă vă aplecați dumneavoastră asupra versurilor sunt sigur că ar ieși ceva cu adevărat bun.
Da, aveți dreptate, \"nu mor caii când vor câinii\". Ne mai găsim, sigur.


Dacă Iisus din Nazaret,
profan, s-ar fi dezis de Sine,
Graalul ar fi putut fi Femeia,
stâncile și-ar căpăta starea de statui
culorile s-ar stinge-n violet,
aurora boreală ar fi trezit privirile reci.

Dacă toate acestea ar avea sens,
plătind Cerberului cotele neființei

ne naștem
credem
păcătuim
trăim
suferim
iubim
murim.

Doru Emanuel, Kiddie

Domnului Eugen Pohontu

Am admirat tonul echilibrat, o mână mult mai fermă dar sensibilă, simplitatea discursului poetic m-a încântat. Este de notat claritate în idei, modul firesc de a construi poemul, cuvintele curg ușor.
Fiecare parte s-ar cere comentată, căci fiecare vers e viu, iar finalul este superb în simplitatea lui.
Se simte evoluția, e bine. Mă bucur că nu m-am înșelat în privința dumneavoastră. Să nu renunțați.
Mulțumesc pentru dedicație. Mai mult nu știu ce să spun. Puțini oameni reușesc să mă lase fără grai.
Mii de zâmbete, plecăciuni de mare mulțumire și recunoștință pentru poezie, pentru gând, de la un admirator sincer.

Doru Emanuel, Kiddie

Domnule Emil Iliescu

Uimit, am citi un text ce m-a ținut cu sufletul la gură. Ați redat un episod al vieții cotidiene trăit la limită într-un stil simplu, fluent, realist. Cuvintele au forță, durere deopotrivă, remarc mijloacele stilistice neobișnuite,
care pe mine m-au încântat.
Regret că pe site se pune accent pe poezie, că nu pot să răsplătesc eu însumi un text excelent.
Se pare că am avut dreptate în privința dumneavoastră. Felicitări.

Doru Emanuel

Limbaj fluent, deși spun că se poate mai bine, o voce senină chiar dacă este o poezie de dragoste, naturalețe, un final bun, câteva argumente ca să mai trec.

hrănindu-mă-ntuneric, a dragoste
potopită de-o stare velină,
acea coastă de lut, salvată de ape,
de vârste, de tine, de tină,
e naștere...sau moarte?

Da, ultima strofă este deosebită, te reîntorci fără să vrei la versurile ei, pare un cântec.

„prin rana privirii cai năvălesc,

în vis, pe țărm de har... și marea,

prin ochi o risipesc.”

Nu m-ai dezamăgit. Felicitări!

Doru Emanuel


P.S. Poeziile din Atelier pot fi refăcute. Merită!

Victor

Superb!
Ca de obicei în paginile tale, dar mai ales aici, la această adresă, mă simt copil, mi-e bine, „mă dezlipesc singur de pe tăceri”, „îmi este îndeajuns zâmbetul tău”.
Bine ai revenit pe strada Lebedei.

Emanuel

Mi-a plăcut, totuși îl văd puțin încărcat, nu mare lucru. Te superi dacă îl citesc altfel?

Închis în timp
cu palmele-mi mătur
jumătățile lacrimilor
amestecate cu firimituri de ploaie

într-o fantă rotundă
făcută-n buza pământului
le-amestec cu lutul chipului meu
rup cerului un petic
și-l fac giulgiu trupului
cât să pot dormi liniștit
visând dincolo de viață
viața…

Încă mai poți lucra pe el, părerea mea. Merită.

Doru Emanuel

P.S. Ai o mică greșeala de tastare: „cât șă pot”

Teo,

este pentru prima dată când mă simt bine cu versurile tale, îmi curg ușor prin minte. Dacă aș vrea să aleg ceva, ca până acum, n-aș sti ce, nu pot decât să aleg întregul. Ce pot să spun?
O poezie construită frumos, cu claritate, cursivă și cu o totală sinceritatea în versuri care atrage iar orice cititorul nu va rezista tentației de a te citi pe îndelete. Finalul este mai reușit ca niciodată.

„deși știu că voi fi iarăși liber
mi-e frică...”

Doruleț

Am citit, recitit și încercând să înțeleg poetul și omul, m-am oprit la aceste versuri. Sunt cele care mă atrag cel mai mult. Le consider, deși ideea e simplă, cele mai puternice, pline de sevă.

„sub cer lumina
sculptează în umbre
singurul lucru care contează
când vrei să mergi înainte”

Doruleț

Din Transilvania, Clujul mai aproape cu un “poem”, cu mulțumiri pentru toate poeziile lăsate aici, spre desfătarea noastră, a cititorilor, între care acest pici, încă stângaci.

in the dew buttons
the flower veiled dressed
is bathing in your eyes

Puștiul

Toate sunt interesante, totuși am ales câteva, mai aproape de mintea mea.

* N-ar fi interesantă viața, dacă toți ar fi la fel.
* Viața din întâmplări e țesută.
* Omul deștept pe greșelile prostului învață.
* Știu doar aceea că nu știu nimic. Mai știu că niciodată n-o să pot cuprinde necuprinsul. Dar încercarea vină n-are.
* Nu se dă totul după merit

Bine spune domnul Valeriu Cercel. Mulțumim!

Doru Emanuel

* Pământul – leagănul omenirii.
De aceea ne pregătim să-l părăsim. Am crescut.

De ce se lansează nave spre spațiu, de ce se caută semnale venite dinspre spațiu, de ce programul de cercetare a planetei Marte?

* Omul este puiul Naturii.
Cam nesimțit pui! Își face de cap.

Nu trebuie decât să ieșiți la iarbă verde. Veți admira în toată urâțenia lor mormanele de gunoaie lăsate de așa ziși excursioniști.

* Mama noastră cea de toate zilele – Natura.
De aceea nu știm s-o apreciem!

Acum câteva săptămâni am fost în vizită la un coleg. S-a purtat atât de urât cu mama lui, a vorbit atât de agresiv, mi-a fost mie rușine de nesimțirea lui. Câți sunt ca acest coleg al meu? Cam mulți, zic eu.


* Omenirea deseori de proști e condusă.
Cei deștepți fug de astfel de sarcină conștienți că este peste puterea lor.

Nu trebuie decât să ne uităm spre cei care ne conduc acum. Se arată singuri cu degetul!

*Universul e infinit. De aceea și nu-l putem cuprinde.
Deci ne putem face de cap, avem unde să ne întindem.

Pune-i unui copil o casă la dispoziție. Într-o zi va umple toate camerele cu jucăriile lui. Nu așa facem și noi? Nu am umplut planeta cu noi, fără să ne pese de celelalte specii?

Nimic neobișnuit în răspunsurile mele. Citesc, observ, discut.
Clonă? Dacă mi-ați fi citit textele, vă lămureați singur.
Am IQ doar 135, deci nu sunt geniu. Copii nu sunt proști, doar nebăgați în seamă.

Doru Emanuel

P.S. Le-am citit cu plăcere și următoarele pagini postate.

M-ai prins în mreje de la primele propoziții. Tonusul atât de viguros, contrastul dintre universul interior față în față cu realitatea, imaginile o delicatete rară „Noiembrie sfâșiat”, „culori strivite de timp”, „pădurea într-o orgă de lumini și umbre”, „pulberea de ceață”, dau o armonie aparte textului, dau acel ceva ce te ține aproape.
Voi rămâne cu siguranță un atent cititor dar numai la proză. Aici ai forță. Felicitări!

Doru Emanuel