Doru Emanuel Iconar

Domnule Iliescu

Textele dumneavoastră merită parcurse de mult mai multi cititori. De aceea mi-am permis acel sfat.
Uf! Pentru câteva zile am crezut că v-au supărat cuvintele mele. Prea le trântesc, cum spune un prieten. Am avut impresia că pot fi sincer cu dumneavoastră, mă bucur că nu m-am înșelat. Citind răspunsul mă simt ușurat pentru că am găsit în dumneavoastră, sunteți printre cei puțini, pe cineva care vede dincolo de cuvintele textelor pe care îndrăznesc să le postez, mai aproape de cel care sunt.

Doruleț

„când trec prin cuvânt
aproape că ating
obrazul lui Dumnezeu”

Este crezul meu, Teodor și poate, chiar dacă n-o recunosc și al altora care trudesc aici. Și chiar dacă
cuvintele ce nasc din noi dor, și chiar dacă ni-s otravă uneori, tot alegem s-o facem.

„aș vrea să opresc imaginea
apoi să uit că exist...”

Doruleț

O sclipire de ironie și tandrețe, versuri care se rețin ușor, imagini pline de firescul cotidian și mai ales culoarea cuvintelor fac din această poezie o lectură foarte plăcută.

Doru Emanuel

Teo, am citi și recitit acest poem. E scris în același stil simplu care-mi place atât de mult totuși nu tristețe văd aici. Nu neapărat. Mai degrabă tonul e de conversație cu tine, cu noi, simt un fel de acceptare deși în jur totul e „plictiseală” ?! Nu e cuvântul potrivit dar altul nu găsesc acum. O lectură din ce în ce mai interesantă poemele tale.
Superb începutul.

Doruleț

În sfârșit am găsit o variantă, a mea, mai bună zic eu, la încercarea dumneavoastră:

seară și plouă -
liniștea are alt sens
în stratul de flori

Ce spuneți ?

Doruleț

Deosebite primele două versuri, pline de forță:

„m-am prins în pânza de păianjen
în dinți imi scrijelește zgura,”

apoi te pierd ca să te regăsesc la versurile:

loc alb uitat de lume
ai spune,
carapace uitată
pe-o plajă pustie
departe de casă...

Începând cu versul 12 totul prinde viață, pare un descântec păgân.

să nu mă ardă,
să nu mă piardă,
să mă cunoască, norocul....

Am citit și alte versuri. Imagini interesante, destul cât să revin. Poate lucrezi puțin pe ele. Merită.

Doru Emanuel

Teo, răspuns

Știu, crezi în mine, în picul de talent din mine. De acest lucru sunt convins, fără nici un dubiu. M-ai sustinut orice am scris, gest admirabil, sunt norocos. Am știut că o să intri și vei reacționa! Ha! Dar chiar cred că nu ai citit atent al doilea tablou. La sutel ede texte e de mirare? Arțarii-s aurii în septembrie, indiferent de specie. Să nu te superi, da? Despre altele, în mail. Ce spui?

Cu mare drag

Doruleț

P.S. Am luat note maxime la tezele unice. Ce spui?


Domnului Eugen,

Nimic din ce am spus nu s-a vrut jignitor. Și da, aveți dreptate „daca n-ar fi \"septembrie\" (nu e cazul, ...in sine), nici \"mai\" n-ar exista”. Afirmația nu s-a vrut o jignire. Aproximam doar vârsta dumneavoastră undeva la 40 de ani. Probabil am greșit. Cer scuze, sincere.
Nici explicații nu mai dau. Niciodată. Mi-am învățat lecția. Am făcut excepție pentru dumneavoastră, pentru ca vă apreciez.
Cât despre criptare, decriptare, sensuri ezoterice, trebuie să mai așteptați să cresc, învăț, înțelegeți dumneavoastră. Deocamdată scriu, atât. Las altora dezlegarea acestor neînțelesuri.

Gânduri de elev
foșnete copilărești
de primăvară

Doruleț

Dacă trebuie, trebuie, dar eu spun că n-ați înțeles imaginile așa cum nici Teodor nu le-a înțeles. La Teo, am constatat că nu suntem pe aceeași lungime de undă, nu mă fac înțeles întotdeauna. Am de lucrat la partea de comunicare. Dar mi-e drag, trebuie. Uite, la poeziile lui, știu că poate mai mult, îi semnalez toate reușitele dar încă nu mă ia în serios, așteaptă confirmări de la cei mult mai buni decât mine. S-a întâmplat să le primescă exact la textele semnalate de mine. Pentru el sunt doar un pici talentat, dar pici. Încă. Pe când dumneata?! Of ! Of ! Am avut impresia că … Asta este.
Deși am auzit aici, multe voci spunând că nu trebuie să explici ceea ce iese de sub degetele noastre, am s-o fac pentru dumneata.
Well, am folosit topica haiku-ului dar nu sunt haiku-uri. Nici măcar versuri nu îndrăznesc să le consider, de unde încadrarea la personale. Dacă nu mă încuraja domnul Liviu Nanu, n-aș fi îndrăznit să cred că pot fii poeme. Sunt la început, nesigur pe mine, de înțeles. Sorry!
Cele două tablouri sunt la poluri opuse de fapt, unul de primăvară, începutul de mai când satul e liniștit, muncile de primăvară stau să înceapă, nu încă. Lângă și împrejurul cabanei noastre, unde avem și stupină, doar zumzetul albinelor alungă liniștea zilei, cea a sufletului. Dar la asfințit vin acasă. Să vezi ce zarvă până se-ntunecă!
Celălalt, un tablou de toamnă, „arțari aurii”, calm doar gândind la furtunile iernii ce stau să vină. Cele două sunt unite doar prin singurătatea locurilor acelui alt început, prin momentele de liniște, de calm pe care le conțin, momente de respiro dinaintea tumultului. Nu există nici un far, arțarul prin coloritul luminos de toamnă poate fi considerat un reper. Pentru cine? Cei care au nevoie, rătăciții pe alte căi decât cele drepte.Și-apoi faruri solitare toți suntem. Am dreptate? Eu la-nceput de drum, în „mai”, dumneavoastră în „septembrie”, probabil.
De haiku cred, subliniez doar cred, m-am apropiat o singură dată, poate de două ori. Însă așa cum am mai spus, tehnica poemelor japoneze mă atrage, mă disciplinează. Spun atât de mult în atât de puține cuvinte.
Mulțumesc că v-ați oprit aici, dar mai ales pentru: „Noi, cei care-ti iubim avenirea literara, voim tot ce ai mai bun”. Sper că următoarele poeme pe care le voi posta de ziua mea să fie mai aproape de gustul tău și al celorlalți prieteni.

Cu drag

Doruleț

Nu cred că liniștea este o fantasmă, fantezie sau himeră. Există sau nu în sufletul fiecăruia după cum alegem să trăim.
Să mă ierți pentru răspunsul târziu. Promit să fiu mai atent. Te mai aștept căci îmi pui întrebări interesante.

Doru Emanuel

O curgere extrem de armonioasă a cuvântului, o grație a versului ce rar o găsesc, plus o frumusețe cu totul aparte a imaginilor m-a obligat să las semn de apreciere.
Asta în ce privește primele strofe pentru ca ultimă e mult prea bine rostuită, prea frumoasă ca s-o diseci.
O lectură care m-a încântat.


Doru Emanuel

Cred că n-are importanța câți te citesc, primul, al cincilea sau o sută. Important este ce găsesc aici.
Rămân cu ceva după ce trec mai departe? O imagine, o senzație? Altfel ce rost să mai scriem?
Ai aici, în aparent câteva rânduri cuprinse într-o potrivită exprimare esența crezului tău.


Privind în urma la primele poezii de aici sau alte site-uri, spun că fiecare pas, chiar dacă aparent neînsemnat făcut de tine pe drumul ales ai câștigat în simplitate, echilibru, eleganța spusului.
Plăcută lectură.

Cu drag

Doruleț

Domnule Iliescu

Cred că păcătuiți la fel ca mine, în proza pe care o scrieți. Vreți să spuneți prea mult, în prea multe cuvinte.
Descrierea e adeseori excesivă.
Bun era sfatul domnului Tomescu, sper să nu greșesc. Bine ar fi ca textele să fie împărtite pe bucăți mai mici, mai ușor de citit. Nu toată lumea are răbdarea prietenilor de a parcurge, în totalitate, lungimea textelor dumneavoastră. E păcat. E un lucru de care am învățat să mă feresc aici, pe site.

Cu drag

Doruleț

Am în fața sute de drumuri, mii de grădini. De unde știi dacă alegi bine?

Copilăria să fie singura floare? Amară afirmație. Dar vreau să vă asigur că n-am cum să-mi uit copilăria, sunt ani speciali pentru mine, este perioada în care am fost înconjurat nu numai de dragostea familiei ci și a numeroșilor prieteni din toate colțurile lumii. Toți au făcut ca acești ani să fie deosebiți pentru mine. Așa ceva nu se poate uita, indiferent dacă voi rătăci drumul.
Printre prieteni, eu vă număr și pe dumneavoastră. Mulțumesc.

Cu drag

Doruleț

Acum e acum, Floriana Vîntdevară

Ai dreptate Floriana, tezele au trecut, deocamdată, notele se arată maxime așa cum mi-am dorit.
Printre agoni sunt de peste doi ani și am găsit aici mulți oameni minunați, mulți prieteni.
Mulțumesc pentru felicitări. Ești binevenită oricând.
Însă am o întrebare. De ce crezi că „această sensibilitate vădită ce poate fi considerată inoportună la o vârstă fragedă”? De ce \"inoportună\"?
Cât despre cum vrei să-mi spui, aici pe site mi se spune Piciul, Kidd, Kiddie, Doruleț, Ema, cred că poți să-mi spui „magicianul”.

Doru Emanuel, magicianul for you.

Un poem în care te regăsesc, un poem în care simplitatea e stăpână. O voce discretă, ușor amară, un condei sigur. Nimic epatant dar extrem de sincer. O poezie bine scrisă, părerea mea.
Începutul este și el bun dar ca de obicei finalurile sunt cele care mă atrag prin bogăția de-nțelesuri.

„poate cândva
o să mă întorc în mine
poate fi chiar de ziua mea
de care nu o să-mi amintesc...

în urmă o imagine”

Cu drag

Doruleț

Am revenit hotărât să mai aflu câte ceva din lumea uitată a străbunicilor. Nu m-ați dezamăgit. Povestea este interesantă dar are mult de suferit datorită formei.
Simplitatea, sensibilitatea, candoarea și nostalgia se pierd într-un text în care vocea e poticnită,
moale, stângace. Propoziții ar trebui să fie mai scurte, nervoase, curățate de cuvinte în plus. Dau numai un exemplu de repetiție ce deranjează:
„Mai încolo,la o masă de la o cârciumă,” putea fi: Mai încolo, la masa unei cârciumioare...
Sunt sigur că în timp textele se vor îmbunătăți. Mai trec.

Doruleț

P.S. Copiii dumneavoastră au să mă urască dacă mă dați exemplu. Nu sunt atât de grozav.

Mulțumesc pentru „Gând”-ul drag mie în mod deosebit. Mulțumesc că, alături de zână și alți câțiva prieteni, mi-ai fost alături, ai crezut în mine, de la primii pași aici pe site.
Te aștept în vizită, oricând timpul îți va permite.

Cu drag

Doruleț

Am citit toate episoadele din seria „Extravaganțelor”. Tot ce ai scris, de fapt. Am procedat le fel cu alți autori de pe site care îmi plac.
Dacă în celelalte scrieri se întrezărește talentul, în seria
„Extravaganțelor” ai pornit la drum. După mine ai pus de un roman. Aventurile Melcului sunt savuroase. Ar fi păcat să te oprești. Sigur, tu hotărăști ce faci cu eroul tău.
Povestea atrage de la primul episod, lectura următoarelor delectează. Speram, după fiecare apariție, că seria următoare să fie la fel de atractivă. N-ai dezamăgit. Dovadă recomandările din partea editorilor. Povestirea este captivantă de la primele propoziții, construcția bine închegată, amestecul firescului cotidian cu experiențe din imaginar călăuzește spre o lume inedită. Fiecare episod surprinde prin finalul neașteptat. Foarte sugestiv titlul comentariului doamnei Iakab Cornelia Claudia „printre gropi cu piatra spre apa cea mare”. Rezumă în câteva cuvinte zbaterea personajului.
Căutarea Melcului, căutarea ta, cred că a noastră, a tuturor, este drumul între lumină și întuneric, este căutarea eu-lui dincolo de realitățile, mai degrabă banalitățile ce ne asaltează de pretutindeni, zi de zi. E drumul pe care îl parcurgem toți încercând să ne definim. Deși timbrul este grav, autoironia nu lipsește așa cum nu lipsește stropul de tandrețe, de sensibilitate care fac din textul tău unul căutat și apreciat de cititori.
Există în personajul tău, sau poate numai eu am sesizat, o doză de disperare, însă una decentă. Cele câteva rânduri în care își plânge de milă din episodul 1, lipsesc în celelalte. Un fapt de apreciat.
Atmosfera pe care ai reușit să o creezi, asocieri de cuvinte neașteptate, imaginile auditive și vizuale, fac ca textul să nu plictisească. În sfârsit, aș vrea să spun că scriitura aduce a confesiune. Așa mi se arată mie.

Spui: „Ce mult as vrea sa-mi vad povestile cu ochii tai”

Nici eu nu-mi văd basmele așa cum le vezi tu sau alții. E valabil pentru toți. Cred. Cu siguranță nu suntem așa cum credem. E doar imaginea pe care ne-am creat-o ținând cont sau nu de realitate, iar aici cea pe care au creat-o cuvintele noastre. Am să răspund cu vorbele primite de mine de la un prieten. Spunea despre noi:

„Uneori suntem neîndemnatici, alteori inspirați, naivi adeseori, chiar dacă nu recunoaștem, pentru că ne bucurăm de lucruri pe care ceilalți nici nu le bagă în seamă. Dincolo de toate, înăuntru nostru, independent de voința noastră, există un ocean de emoții într-o eternă furtună care vrea să iasă, să capete formă, un potențial de creație care vrea să se manifeste. Care este rezultatul: mult, puțin, de calitate, îndoielnic, puternic, fragil, autentic, pastișă, inspirat, plagiat, cu sens, sau fără, nu am nici cea mai mică idee.”
Sincer, cine știe? Nici nu contează, spun eu. Uneori totul pare un joc. Are sens? Nu suntem în măsură să dăm un răspuns. Eu nu caut motive. Nu mă întreb. De ce aș face-o?
Sfatul unui ucenic, dacă îmi permiți: Scrie! Scrie să-ți placă ție. Scrie fără să ții cont de tehnici, trenduri. Scrie pentru că numai așa te descoperi, numai astfel ajungi la tine, cel care ești cu adevărat, cel mai bun din câți poți fii, numai astfel înțelegi mai mult din tot ce ne înconjoară, mai important, ajungi la EL.
Deseori scrisul îți pare penibil iar „cuvintele niște babe slute, ciolănoase, mucegăite”? Lasă-i pe ceilalți să judece. Dacă ai cel puțin un cititor iar tu ai, mergi mai departe, merită. Scrie cum vrei, cum simți. Iar „dacă asta ar însemna să mai spargi câte-o oglindă, câte-o vitrină”, fă-o. Pentru cititorii tăi ești „băiatu”.
Din când în când mulțumește Lui că poți fi câteodată cuvânt.

Doruleț


P.S. Dacă am fost confuz, iartă. Lung, știu că am fost.

Ai, dreptate George, poezie e leac pentru suflet, leac împotriva uitării căci o lume-i pe cale să dispară.
Mulțumesc pentru gândurile lăsate aici. Te mai aștept, ciclul are multe poeme, iar părerea ta ca pictor și poet contează.

Doruleț

P.S. Cer scuze pentru întârziere.

O poezie construită din amarul realităților:

„ai mei au amândoi mâini butucănoase
retezate”

„tatei i se înnoadă gândurile sub frunte
și supărările în mărul lui adam”
„chipul mamei e împietrit
într-o amăreală prea veche și prea inutilă”

La capătul opus:

„eu am degetele lungi și nervoase”
„râsul plânsul și alte câteva
aleargă mereu pe figura mea”

Imagini simple, o curgere ușoară a gândurilor, o simplitate ce mă atrage.
Cred că toți ne identificăm cu „micul prinț” într-un moment al vieții.

„păpușa doris
și micul prinț
cu ei am mereu tendința să semăn
mai ales când cerul e limpede ”

Recunosc, m-a impresionat.

Doru Emanuel