Doru Emanuel Iconar

Pentru o lume pusă mereu pe fugă de realitățile în care trăim, textul e puțin prea lung, prea încărcat și nu întotdeauna ține în priză cititorul. Asta vroia să spună și Felix. Cititorul nu trebuie pierdut sau să se piardă în sinuozitățile poveștii. Nu toți au dorința, puterea, curiozitatea.
Bine ar fi să trăiască lupanari printre noi și cu puterea lor să ne facă să vedem minunăția lumii în care trăim:
culorile curcubeului, plânsetul copiilor, copacii înverzind, roșii trandafiri, albastrul cerului cu albul norilor,
aurul zilei și strângerea de mână a celui de lângă noi, lucruri cu atât mai prețioase cu cât nu sunt percepute la adevărata lor valoare.
„A sta da, puterea descântecului!”

Cu prietenie,

Doruleț

Revin și eu. Îmi pare rău! Cred că am așteptări mai mari de la tine decât de la alți vizitatori ai modestei mele pagini. Deci nu am ce ierta, poate tu să mă ierți pentru aceste nejustificate pretenții. Sunt un mic tiran cu prietenii. Sau răsfățat?
Știu, e greu să citești zeci de texte și să lași din când în când comentarii pertinente. Ce să mai spun dacă acest lucru se petrece la ore atât de matinale când eu și alții dormim încă.
Da, ai dreptate cu primul poem, și pe mine mă mulțumește mai mult decât al doilea, însă al doilea, prin multitudinea de înțelesuri ar trebui să se apropie mai mult de un posibil haiku. Dar poate nu am suficient talent.
Voi mai lucra la el. Promit.

Cu prietenie,

Doruleț

Da, “monotonia este o și ea formă de liniște”. Nu știi niciodată ce o sparge, un gând, o rugăminte sau doar imaginea surprinsă din colțul ochiului. Este plăcută senzația cuvintelor copleșind mintea și aducând cu ele “briza și valurile și nisipul sărat”, “mirosul dimineții înzăpezite”, “tăcerea serii lângă foc”.
Reușiți să scoateți în evidență lucruri ce nu pot fi exprimate de oricine, într-un mod atât de plăcut, totul într-un discurs elegant, cu seninătate și mai ales discreția unei gestici care încântă.

Aveți dreptate, primul poem, sper și al doilea, este pictural, de acea se numesc „Poeme pe retină”, titlu sugerat de o foarte bună poetă și prietenă. Aveți dreptate și în privința haiku-ului. Cum abia învăț, ceea ce am postat sub titlul „Poeme” sunt încercări născute pe acest drum, versuri care m-au mulțumit suficient încât să îndrăznesc să le grupez și uneori să le și postez.
Iarăși mi-ați lăsat impresia că pe undeva, cumva, simțim la fel. Asta pentru că ați remarcat altfel al doilea poem, mai ales simplitatea, care poate spune mult, mai mult decât te-ar lăsa să crezi la o citire superficială.
Nu se poate „gâze și copii”, amintiți-vă regulile de bază din haiku.
Încă ceva; un haiku are o încărcătură mai degrabă de melancolie decât bucurie și ludic. Cel puțin la noi. Nu sunt sigur că este valabil și pentru niponi. Când voi ști mai multe, și sper să învăț pentru că am întâlnit un nipologist din Chicago interesat de poemele mele, voi spune mai mult.
Mulțumesc de trecere și semnul de apreciere. Sper că veți mai trece.

Doruleț

cum crezi că te-am uitat? Nu îți spun eu de la începuturile tale aici, pe site, tot ce îmi place și ce nu? Am citit și recitit poemul tău în trei versuri. O fi haiku, poate. Așa spune cineva. M-am tot învârtit pe lângă el să înțeleg. Știi că sunt la început! Doar din acest an am început să lucrez pe aceste atât de fascinate poeme. Deci, sincer, nu știu. Apoi mă tot împiedecam de „mireasă”. Teo, trebuia să înțeleg. Tu știi că nu las comentarii doar de dragul de a spune ceva.
Acum ce să spun?! Luna ta se dezbracă! E o personificare! Eu știu că nu se admit figuri de stil. Ce să mai spun de personificări! Dar...
În sfârșit am văzut dincolo de mireasă! Acum pot să spun împăcat: da. Este um poem reușit, sugestiv. Mai mult, scris în altă tonalitate decât ultimele tale versuri. Lipsește tristețea, chiar simt o undă de speranță, promisiuni, căci vălul a căzut.


Cu drag,

Doruleț

Hei, George,

ai surprins foarte bine cele două planuri, cele două tărâmuri la care m-am gândit și la care cred că numai copiii și prea puțini adulți au acces.
Mulțumesc. Te mai aștept

Cu drag

Doruleț

Uite o variantă de la doamna Maria. Dânsa spune că ultima variantă pe care ți-am trimis-o e bună iar celelalte sunt ok și ele. Nu știu de ce nu au ieșit din Atelier. Ar trebui. Acum sunt bune. Toate.

cimitirul nins -
crizanteme uscate
pe un mormânt

Apropo de vacanță, la mine plouă. Dar răscumpăr în august. Plec. Far away. Și-apoi învăț lucrând la tine și alții.
O zi senină îți doresc!

Doruleț

Las același comentariu ca la Marius Surleac:

Senryu este o formă de poezie derivată din haiku. Metrica de 5-7-5 silabe se respectă în continuare, însă conținutul are o tentă umoristică. Aici un există. Deci: micorpoem.

Doruleț

Senryu este o formă de poezie derivată din haiku. Metrica de 5-7-5 silabe se respectă în continuare, însă conținutul are o tentă umoristică. Aici n-o găsesc sau nu am prins eu ideea?! Sunt goale pentru că au fost golite de amatorii de vin sau în așteptarea noii recolte, cum pare la prima vedere? Sau amândouă?

Doru Emanuel

Început deosebit. Acel „nedisturbat” nu cred că se potrivește restului. Versul e totuși delicat deși probabil nu s-a vrut.
Final de excepție, puternic sugestiv, care închide frumos poezia.

„Strada e linistită
Se-aud doar câini
Orașul adoarme treptat,
Răcorit, gol,
Ca și noi
E o seară moale de vară,
Cu multă dragoste.”

Doru Emanuel

Ai reușit trei poeme de o simplitate extremă dar care spun atât de mult.
Da, și mie îmi pare al treilea cel mai reușit pentru că sugerează atât de puternic pustiul în lipsa oamenilor deși viața pare că merge mai departe țesându-și pânza de paianjen. Dar tristețea rămâne în inimile noastre.
Despre pruni vreau să spun că am vizitat în toamnă cimitirul unui sat de lângă Cluj, Dăbâca, sat ce adăpostește ruinele unei cetăți presupuse a fi a lui Gelu. Fiecare mormânt era însoțit de un prun, așa cum ai spus. Pentru ca cel dus dintre noi să nu fie singur și să aibă bucate de drum.
Despre accidentele mortale de pe șosele, este suficient să privești un jurnal de știri. Sunt în fiecare zi. Din păcate. Bine ar fi dacă s-ar planta ce un prun pentru fiecare, peste tot nu numai în Ardeal.
Cât despre primul poem spui „rugile nu sunt altceva decât dureri cumulate care se înalță spre cer”.
E valabil pentru majoritatea credincioșilor. Dar sunt și din aceia care mulțumim Domnului pentru darul fiecărei zile, pentru bucuria împlinirilor și prezența prietenilor.

Cu drag,

Doruleț

Nu am uitat de celelalte micropoeme.
D.

Îmi place interpretare dată dragonului ca imagine a soarelui, ați văzut începutul, nașterea zilei, a bucuriei, zmeul pe care îl ridicăm în seninul zilelor de vară ale inimii.
Dragonul meu are și alte înțelesuri. Dacă ar fi să amintesc doar câteva. Constelația Dragonului tocmai părăsește bolta anunțând secerișul apropiat. Asta după ce a însoțit cultura grâului din aprilie.
Ne luptăm cu dragonul, luptându-ne cu propriul sine pentru deschidere si curățenie, dar și cu mrejele iluziilor universale Și cum știu ca va e dragă istoria, încă unul. Dacii și-au construit țara cu imaginea constelației Dragonului pe care îl venerau, imaginea acestuia regăsindu-se în steagul lor.
E fascinantă experiența unui drum printr-un lan de aur.

Vraja nopților cu lună plină să-nflorească în toate zilele și-n poveștile pe care le veți așterne spre bucuria noastră.

Doruleț

Teodor,

De ce explozie? Până la explozie este cale lungă. Deocamdată acumulez. Uite, n-am făcut decât să-ți ascult îndemnul. Primul, am credința că este un haiku. Am primit și confirmări în această direcție. Mă bucur că îți place, mă întristez că celălalt nu îți sugerează nimic. Al doilea este un micropoem, se pare nu foarte reușit dacă spune atât de puțin deși Dragonul sau zmeul la noi, are multe înțelesuri. Dar poate numai pentru mine.
Mulțumesc de semn și pentru constanța încrederii tale în mine. Îmi dă putere.

Cu drag,

Doruleț

Nu este haiku deși ca minipoem este foarte sugestiv. Mă aștept să aud bocănitul securii.

D.

Nu e senryu dar este haiku cu o mica modificare.

ceață în codrii -
spărgând liniștea albă
ciocănitoarea


D.

Idee pentru primul:

cimitirul nins-
pe mormânt flori uitate
de crizanteme

Celelalte sunt bune.
De ce nu corectezi textele? Merita sa iasa din Atelier.

D.

Un text care te prinde, care vrei să nu se mai termine deși “te ia cu rău pe la inimă” când îl citești. Ca de fiecare dată ne răsfățați cu imagini luate din lumea paralelă a nuvelelor dumneavoastră. Aș aminti doar:
“casele se agățau ca niște semne tainice”, „aburcarea dimineții în trăsura cerului...”,
„începând taina somnului odată cu pecetea luceafărului de seară” sau „vântul ce se legăna peste pădure”
Moș Dochiaru, cel care „se trage din neamul dacilor”, cel ce „face el cruce cu cuțitul lui din os de lup” este un personaj impresionant, totuși credibil. Mi-ar fi plăcut să îl întâlnesc.
Un text interesand chiar dacă „păcătuiește” prin lungimea și încărcătura frazei.
Mai trec. Mâine.

Doru Emanuel

Expresivitatea imaginilor m-a impresionat și convins să las semn deși multe sensuri îmi rămân ascunse, deocamdată. Amintesc doar: „Pielea arsă de noapte”, „mâinile își fac de lucru prin apele zorilor”. Ultima strofă e preferata mea pentru senzație de calm și frumos întrezărită când o citesc.

„nu deschid ochii
știu între mine și piele
O țară
Unde mâinile nu strivesc
Printre nisipuri
Gâtul singurătății”

Doru Emanuel

Deși primul nu respectă cerințele minime pentru un haiku, excepție regula silabelor, imaginea sugerată e superbă; stele suntem și noi, abia pâlpâind în imensitatea numită omenire. Al doilea mă duce cu gândul la frumusețea unei grădini de flori luminată de miile de stele ale unei nopți de vară.
Foarte sugestive poemele tale. Ești un pictor al naturii, George.

Cu prietenie

Doruleț

3D,

surpriză neașteptată dar plăcută trecerea ta. Nu mă miră preferința ta, îți cunosc parte din tablouri, cele accesibile pe net. Formația ta de pictor își spune cuvântul. Dar eu văd și al doilea tablou, poate pentru că experiența nu mi-e străină. Ridic zmee de câte ori merg la cabană. Lanuri se-ntind în fața ei. Iar pârâul și mestecenii sunt undeva în dreapta.
Mulțumesc de trecere.

Doru Emanuel