Doru Dorian David

Un poem trecut prin iadul Dantesc, in care poetul isi arata intreg zbuciumul, neiubirea aproapelui, neputinta de a ne intrupa ca iubire, apoi neindoielnica revolta. razboinicul pare a nu avea sex, este total chiar daca penelul asculta de mana unei femei:


\"tu nu mă poți iubi
nici dacă aș fi o fată tânără, nostimă și frumoasă,
am pielea groasă și aspră și ochii bulbucați,
după o perioadă de dispariție
vor ieși din mine tancuri-amfibii
tu nu mă poți iubi\"

iata eu gandacul ratacit peintre cuvinte, recitesc:

la vederea sângelui te vei întoarce cu fața spre est
și te vei zbate de durere ca un gândac strâns în pumn,
îți vei rupe cămașa și vei acoperi ochii încă deschiși
te vei lăsa în jos ca o frunză epileptică,\"

finalul este ca un drum lasat de apele care se retrag, un ocean caruia ii creste o pleoapa iar in urma ramane pamantul pe care sa calci!

Drum bun!

\"o sa pictez un cerb de aur pe un geam
in clipele amare sa am cu cine sa discut\"

Poemul se naste la extreme atunci cand intrebarilor esentiale nu le gasim un raspuns! Zborul in vecia sufletului indefinit! paradoxal, suntem singuri inchipuind inima in miezul sufletului. timpul mort exterior( static) care fara de noi este gol si acel timp interior care ne locuieste in final explodeaza sub pleoapa lui Dumnezeu... cand nu gasim sentinta ne pierdem, privim lumea ca pe un sir brancusian de indoieli!

cezara, pictura pe sticla cred ca te prinde bine... intuiesc, iti simt si vad neastamparul/nervul... eu pictez destul de rar pe sticla in tempera cu multa apa (bizar dar foarte de efect)fara a contura cu negru imaginile expuse... o sa-ti explic, aceasta tehnica, acum chiar acum nu am timp insa in cateva zile o sa-ti scriu negresit! 3d cu inima intre dinti...

Iata ca am sosit la timp... poemul se zbate inca si respira, incrustat cu un brici
pe un trunchi viguros, destainuind sentimente stari esentiale:

\"în ziua aceea

rotirile negre de sub
gulerul cerului
vor închide drumurile
mai devreme

știu\"

si cat incercam acest mers invers mcar cu gandul, macar cu umbra taiata de ora 12,
ceasul cel din urma:

\"până atunci mă rostogolesc
prin liniștea aciuită sub umbre
și o să încep să număr cu insistență
ca să fiu sigur că temerile
au dispărut
la 12 fix
mă reîntorc
ca să mai câștig o zi\"

Un poem simtit/presimtit si nostalgic!

cu o duiosenie serafica imbraci imaginile in cuvinte feciorelnice, putinatatea lor (cuvintelor) naste acel gol in care sangele invie... iata inca o zi rotunda intre atatea batai de inimi!

\"tu nu mai ești
întâmplări fecioare
mă adulmecă pe la colțuri\"

Un poem analitic, in care personajele se reconstruiesc din/pe sine, isi joaca rolul \"păreai un actor tragic condamnat pentru un portret fals/ erai numai tu, împins cu forța în tine\"

Da iubirea este atat de labila... si cum poti atinge iubita cu aceleasi degete cu care ai \"mângâiat baioneta\"! jocul trebuie intrerup... puritatea se decojeste in urma noastra; existenta, viata prapastioasa... extremele, iubire si ura!

\"la ce-mi foloșete faptul că știm același alfabet
ai să mă mângâi cu aceleași degete
cu care ai mângâiat baioneta
jocul trebuie întrerupt, o imagine infecundă\"

o zi buna! Kalp

Din naivitate am comis un off topic pt Dume, unul pentru Andrei iar altul pt. Carmen, tot din naivitate o sa mai produc unul chiar acum banuiesc, a comunica inseamna o punte sincera, demna prin care ne intalnim, dar vad ca aceste intalniri raman undeva suspendate, un click si totul inseamna un gol, un mezaj zadarnicit, aceasta thehnica de a indeparta, de a distruge, de a fi indepartat este destul de vizibila... de aceea aceasta stare de mutenie anosta! Imi cer scuze, incerc decenta, nu cer lamuriri!

Cezara in cateva tuse luminoase implinesti cuvantul, il imbraci intr-o mantie aurita/fericita;(candoare, bunatate, melancolie)

\"stâlpul cerdacului
ca un nud de femeie obosit
țipătul broaștei peste smerenia pădurii
pietrele răsfățate de mătasea apelor-

lumea asta a lor
era o rezervă imensă de fericire
ascunsă în tușe luminoase\"

Da, da, da.... un poem de o sinceritate taioasa, optimist zic eu, nascut dintr-o
pornire fierbinte din credinta!

\"ar trebui să te cred
dar
vezi tu
nu fac decât să vorbesc singură
știind că tu mă asculți
\"
Iata si indoielile:

\"drumurile au să ne piardă în cele din urmă
drumurile
mirajul
morile de vânt măcinând în gol cuvinte și culori
nuanțele unei țări pe care ne-am inventat-o încă din uterul matern
toate astea au să ne piardă
dar nu-i nimic îți spuneam nu-i nimic
mereu mă vei găsi așteptându-te la capătul nopții\"

Ela, in seara asta nu mai vorbesc despre \"poesie\" ma las in voia inimii inghitind cuvintele... da, aici te adancesti in poezie... toata iubirea unui om simplu si
gandul inspre tine, inspre sensibilitatea, trairea intensa atat de bine prinsa in cuvant! cu iubire!

Carmen, am facut un pas peste titlu, este probabil un stereotip de care nu scap, ma tooot gandeam de unde sa apuc poemul, uneori este atat de greu sa emitem o parere chiar si neprelucrata; ca scapata din condei, dar lucrurile se complica mereu si mereu, rareori intamplarea ne ajuta, firul Ariadnei este atat de incalcit, sunt suparat ca nu reusesc sa gasec in mine asa cum altadata
acel fior mirific, acea putere nebuna sa intru intr-un poem cu tot sufletul, sa-l decojesc, sa-l trec prin inima ca pe o femeie la care nu m-am gandit, nesperata, Iata adevarul... iarta-mi acest gand de a te aseza in fata privindu-te in ochi cu tot neastamparul! simt nevoia sa-ti spun ca poemul este neindoielnic bun, nu te joci si este foarte bine! intotdeauna cititorul te regaseste impletind cuvintele cu sensibilitate, imaginile misca si se daruiesc, nu stiu inca dar sunt convis ca ceva ceva ne scapa, poate amplitudine gandurilor acea privire totala rupta din Dumenezeu... Da totul este cuprins in acea daruire
care in cele din urma ne despica... ei iata cum n-am reusit sa-ti spun aproape nimic... te astept cu incredere printre/prin cuvinte! ganduri blande!

Firul epic lega uneste apoi despica un trecut nostalgic de un prezent indoielnic! Pana povestitorului aluneca bland prin sufle, desigur ca amintirile uneori sunt mai pregnante decat viitorul intrezarit banuit abulic! Da, semnul lasat urmasilor este neindoielnic de pretuit! O zi buna!

nostalgice, aceste treceri prin suflet cum umbrele unor pasari. timpul iubirilor
fantasmatic, privite prin lupa bijutierului detaliile nuanteaza clipe prin care ne pierdem!
Cum vrei sa privesti? iubirea trece? ori doar o privesti detasat in trecere.

Trece iubirea
Prin vadul sufletului:
Salbe de păsări

... culoarea este atat de muta atat de abstracta
incat uneori ma intreb ce caut, adevarul este departe de mine, singura bucurie este cea in care ma rog cuvantului, este ca o femeie in fiecare clipa
purtand alte si alte fete, ciorapi, rochii... Cezara, ma bucur... in acea diferenta intre cuvant si culoare! 3d

PS
Ingerii m-au parasit, noaptea se culca in mine ... nu doarme!

Dana, in acest poem m-am regasit in totalitate!

\"pentru el scriu poezia aceasta
pentru cel care se grăbește spre casă
deși casa lui nu mai există\"...

Generalizezi aceasta nuanta la un intreg univers!
atunci cand esti coplesit, cand nu-ti mai gasesti radacinile, cand esti un strain pretutindeni!

\"spunem toate acestea prin mijlocul verii trecând fără nicio prihană
mai străini decât transparența trupurilor care zboară în jurul nostru
mai singuri decât fereastra pe care am lăsat-o deschisă în urmă
spunem toate acestea
deși
aici e mai puțin decât o poezie
aici e doar un suflet de om\"

Da m-ai prins ca intr-un lat... mai trebuie doar sa-mi intinzi sapunul, dezechilibrul traieste in mine! ganduri bune

Reuseti sa concentrezi, sa-i dai cuvantului forta, salbaticie; arabescuri, meandre care incita, care improspateaza, dau adancime si viata rostirii. de fiecare data reusesti sa conturezi stari plauzibile care se intrupeaza fericit, care releva plinatatea sufletului/trairilor:

\"aș fi vrut să fiu
femeia cu sâni inegali\"
(....)

\"eu sunt doar diferența dintre
poemul pe care aș vrea să-l scriem mereu
și celelalte femei\"

Ei, cred ca Dumnezeu este cu tine! O zi buna!

Carmen, nu prea ma ajuta cuvintele dar poemul zau ca m-a obligat sa-mi trec prin inima si sa ajug intr-o alta mult dar mult mai larga. poemul este deschis si ai dreptate; \"e o câmpie nesfârșită\" Da, \"un cârd obosit mi s-a așezat pe tâmple\" ascultandu-te! O noapte blanda!

Am intarziat! dar vorba multa saracia omului. cand am citit poezia m-ai prins ca intr-un cleste, perindand intre nastere si moarte, aceasta zbatere pana la pierdere, urmand un punct decisiv!

\"undeva la capăt

urma uitată într-o clipă
respiră

trebuie
numai așa poți să mori liniștit\"

Frumoasa aceasta perspectiva a sperantei; urma uitata intr-o clipa poate si trebuie sa respire.... timpul macar de o secunda sa ne aminteasca existenta si ca am trecut prin poem... da cand urma noastra respira putem trece dincolo linistiti ! ganduri inalte poete!

George, un poem reusit care poarta in el suflet, strigat si revolta... este uns cu alifiile darniciei cu cele ale unui poet format care simte, nuanteaza si da viata/vitalitate cuvantului! da asta este! ganduri bune! Kalp

Ganduri firbinti!(fierbinti)... cred ca ai inteles... scuze

da, purtand camasa lui... un poem care m-a zapacit prin naturaletea, limpezimea, caldura care ard, ti-am simtit sufletul de la degete pana in inima:

\"crestezi adânc

inima brusc devine un ciorchine
pe care să-l storci și să-l bei


o băutură a zeilor care de obicei
nu se găsește pe pământ
dar tu o cauți în mine
mă dezvelești de toate întrebările
îți strecori mâinile sub piele

nu lași nimic neatins

sărută-mă între omoplați
și-mi vor încolți aripi\"

Ganduri firbinti!