Jurnal
nu îngropați strigătul
fratelui meu
2 min lectură·
Mediu
din pământuri se auzeau până la noi cântecele de foc ale celor îngropați de vii
luptă strigam luptă știu că ești acolo cuprins de întuneric din toate părțile
luptă strigam luptă ieși la lumină
suntem vii noi nu murim în timpul vieții noastre
un zid crește în fiecare dimineață din toate cuvintele pe care nu le-am spus peste noapte
un animal îmblânzit prea devreme se pierde în fiecare seară undeva la capătul lumilor noastre
să nu stai în răcoarea umbrei prea mult ia haina mea pune-o pe umeri ia haina mea
știu că îți este prea mică și nu îți va ține de frig
știu că desprinderea de memorie e doar încă un pas uriaș înspre turnul de piatră
ca și mine te-ai născut dintr-o femeie care zbura cu soarele în mâini
pe deasupra acoperișurilor colorate ale orașului
ca și mine ai străbătut cele 1000 de câmpii arse de lună
fântânile noastre au apă vie chiar dacă sunt săpate în deșerturi
ochii noștri privesc spre înăuntru și nu le e teamă
de câte ori ți-am spus
nu pleca la drum pe înserat
nu sta la sfat îndelung cu leii din groapă
ucide-i sau fugi
nu-i vei putea îmblânzi
vânează de unul singur
nici măcar câinele nu îți este aproape când simte miros de sânge
glonțul e mort e inutil dacă nu e unul născut din iluzie
știi cum îți spuneam
drumurile au să ne piardă în cele din urmă
drumurile
mirajul
morile de vânt măcinând în gol cuvinte și culori
nuanțele unei țări pe care ne-am inventat-o încă din uterul matern
toate astea au să ne piardă
dar nu-i nimic îți spuneam nu-i nimic
mereu mă vei găsi așteptându-te la capătul nopții
acum tu vii înspre mine și spui
nu e nimic stai liniștită nu e nimic mereu voi fi aici
fluturându-mi pletele prin văzduhul alb doar pentru tine
ar trebui să te cred
dar
vezi tu
nu fac decât să vorbesc singură
știind că tu mă asculți
ascultă acest text în lectura autoarei
luptă strigam luptă știu că ești acolo cuprins de întuneric din toate părțile
luptă strigam luptă ieși la lumină
suntem vii noi nu murim în timpul vieții noastre
un zid crește în fiecare dimineață din toate cuvintele pe care nu le-am spus peste noapte
un animal îmblânzit prea devreme se pierde în fiecare seară undeva la capătul lumilor noastre
să nu stai în răcoarea umbrei prea mult ia haina mea pune-o pe umeri ia haina mea
știu că îți este prea mică și nu îți va ține de frig
știu că desprinderea de memorie e doar încă un pas uriaș înspre turnul de piatră
ca și mine te-ai născut dintr-o femeie care zbura cu soarele în mâini
pe deasupra acoperișurilor colorate ale orașului
ca și mine ai străbătut cele 1000 de câmpii arse de lună
fântânile noastre au apă vie chiar dacă sunt săpate în deșerturi
ochii noștri privesc spre înăuntru și nu le e teamă
de câte ori ți-am spus
nu pleca la drum pe înserat
nu sta la sfat îndelung cu leii din groapă
ucide-i sau fugi
nu-i vei putea îmblânzi
vânează de unul singur
nici măcar câinele nu îți este aproape când simte miros de sânge
glonțul e mort e inutil dacă nu e unul născut din iluzie
știi cum îți spuneam
drumurile au să ne piardă în cele din urmă
drumurile
mirajul
morile de vânt măcinând în gol cuvinte și culori
nuanțele unei țări pe care ne-am inventat-o încă din uterul matern
toate astea au să ne piardă
dar nu-i nimic îți spuneam nu-i nimic
mereu mă vei găsi așteptându-te la capătul nopții
acum tu vii înspre mine și spui
nu e nimic stai liniștită nu e nimic mereu voi fi aici
fluturându-mi pletele prin văzduhul alb doar pentru tine
ar trebui să te cred
dar
vezi tu
nu fac decât să vorbesc singură
știind că tu mă asculți
ascultă acest text în lectura autoarei
0115.173
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dana Banu
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 334
- Citire
- 2 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Dana Banu. “nu îngropați strigătul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dana-banu/jurnal/1797703/nu-ingropati-strigatulComentarii (11)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DDDa, da, da.... un poem de o sinceritate taioasa, optimist zic eu, nascut dintr-o
pornire fierbinte din credinta!
\"ar trebui să te cred
dar
vezi tu
nu fac decât să vorbesc singură
știind că tu mă asculți
\"
Iata si indoielile:
\"drumurile au să ne piardă în cele din urmă
drumurile
mirajul
morile de vânt măcinând în gol cuvinte și culori
nuanțele unei țări pe care ne-am inventat-o încă din uterul matern
toate astea au să ne piardă
dar nu-i nimic îți spuneam nu-i nimic
mereu mă vei găsi așteptându-te la capătul nopții\"
pornire fierbinte din credinta!
\"ar trebui să te cred
dar
vezi tu
nu fac decât să vorbesc singură
știind că tu mă asculți
\"
Iata si indoielile:
\"drumurile au să ne piardă în cele din urmă
drumurile
mirajul
morile de vânt măcinând în gol cuvinte și culori
nuanțele unei țări pe care ne-am inventat-o încă din uterul matern
toate astea au să ne piardă
dar nu-i nimic îți spuneam nu-i nimic
mereu mă vei găsi așteptându-te la capătul nopții\"
0
IPtu stii ca-n unele comentarii cineva vine sa-ti explice ce ai simtit tu... zambesti, iti mai aprinzi o tigara, mai privesti peste umar si multumesti. eu nu zic nimic. las insa semne pe pietrele tale... tu le recunosti si cu trei semne mai faci un cerc...
nici măcar câinele nu îți este aproape când simte miros de sânge
glonțul e mort e inutil dacă nu e unul născut din iluzie
un zid crește în fiecare dimineață din toate cuvintele pe care nu le-am spus peste noapte
un animal îmblânzit prea devreme se pierde în fiecare seară undeva la capătul lumilor noastre
dar nu-i nimic îți spuneam nu-i nimic
mereu mă vei găsi așteptându-te la capătul nopții
nici măcar câinele nu îți este aproape când simte miros de sânge
glonțul e mort e inutil dacă nu e unul născut din iluzie
un zid crește în fiecare dimineață din toate cuvintele pe care nu le-am spus peste noapte
un animal îmblânzit prea devreme se pierde în fiecare seară undeva la capătul lumilor noastre
dar nu-i nimic îți spuneam nu-i nimic
mereu mă vei găsi așteptându-te la capătul nopții
0
AKin acest poem se simte dezinvoltura, cuvintele zvacnesc. nu e nimic static. totul se petrece, isi parcurge menirea apoi se intorce printr-un cerc in locul unde a plecat.
iar urmatoarele doua strofe trebuie puse la pastrat si recitite de fiecare data cand ai prostia si orgoliul de a crede ca doar tu vezi luna palida, doar tu simti incrancenarea marii, doar tu ai lut inauntru si poti sa-l modelezi in orice forma doresti:
\"ca și mine te-ai născut dintr-o femeie care zbura cu soarele în mâini
pe deasupra acoperișurilor colorate ale orașului
ca și mine ai străbătut cele 1000 de câmpii arse de lună
fântânile noastre au apă vie chiar dacă sunt săpate în deșerturi
ochii noștri privesc spre înăuntru și nu le e teamă
de câte ori ți-am spus
nu pleca la drum pe înserat
nu sta la sfat îndelung cu leii din groapă
ucide-i sau fugi
nu-i vei putea îmblânzi
vânează de unul singur
nici măcar câinele nu îți este aproape când simte miros de sânge
glonțul e mort e inutil dacă nu e unul născut din iluzie\"
e un poem rotund, un mister impartasit altora cu tot cu ritual.
andrei t
iar urmatoarele doua strofe trebuie puse la pastrat si recitite de fiecare data cand ai prostia si orgoliul de a crede ca doar tu vezi luna palida, doar tu simti incrancenarea marii, doar tu ai lut inauntru si poti sa-l modelezi in orice forma doresti:
\"ca și mine te-ai născut dintr-o femeie care zbura cu soarele în mâini
pe deasupra acoperișurilor colorate ale orașului
ca și mine ai străbătut cele 1000 de câmpii arse de lună
fântânile noastre au apă vie chiar dacă sunt săpate în deșerturi
ochii noștri privesc spre înăuntru și nu le e teamă
de câte ori ți-am spus
nu pleca la drum pe înserat
nu sta la sfat îndelung cu leii din groapă
ucide-i sau fugi
nu-i vei putea îmblânzi
vânează de unul singur
nici măcar câinele nu îți este aproape când simte miros de sânge
glonțul e mort e inutil dacă nu e unul născut din iluzie\"
e un poem rotund, un mister impartasit altora cu tot cu ritual.
andrei t
0
DBîți mulțumesc,
se vede că nu doar ai citit cu atenție dar ai reușit chiar să pătrunzi în interiorul imaginilor de aici...
să știi că am trecut acest text la personale nu pentru că e unul dedicaționist(dintr-un anume punct privindu-mă pot spune că pentru mine ideea de fraternitate implică și străinul și prietenul și neprietenul) ci pentru că simt eu că ar cam fi trebuit să excavez din prima parte niște epitete care dăunează parcă integrității și sănătății poeziei
dar
am scris cu atâta patimă și încordare aici încât efectiv mi-e milă de text
să îl mai prelucrez ar fi inutil, ar fi ca și cum aș pierde momentul în care l-am scris
deci îl las așa imperfect
încă o dată
îți mulțumesc
am mai spus eu prin comentariile mele-răspuns, sunt tare bucuroasă când văd că oamenii primesc cu sufletul deschis cuvintele mele
dana banu
se vede că nu doar ai citit cu atenție dar ai reușit chiar să pătrunzi în interiorul imaginilor de aici...
să știi că am trecut acest text la personale nu pentru că e unul dedicaționist(dintr-un anume punct privindu-mă pot spune că pentru mine ideea de fraternitate implică și străinul și prietenul și neprietenul) ci pentru că simt eu că ar cam fi trebuit să excavez din prima parte niște epitete care dăunează parcă integrității și sănătății poeziei
dar
am scris cu atâta patimă și încordare aici încât efectiv mi-e milă de text
să îl mai prelucrez ar fi inutil, ar fi ca și cum aș pierde momentul în care l-am scris
deci îl las așa imperfect
încă o dată
îți mulțumesc
am mai spus eu prin comentariile mele-răspuns, sunt tare bucuroasă când văd că oamenii primesc cu sufletul deschis cuvintele mele
dana banu
0
AKe pacat sa schimbi si sa mai presari ici colo metafore. lasa-l asa, brut, sa sara din pagina si sa zgarie cititorul, sa-l umple de sangele tau. :-)
0
IC
te citesc de ceva vreme, chiar dinainte de a incepe sa postez pe agonia
si da.imi place.cred ca esti unul dintre autorii de pe acest sait care reusesc sa transmita fara exagerari redundante si care o fac bine.ai o anumita cursivitate, dezinvoltura, culantza a cuvintelor.discursul este fluid, personal.
cat despre acest poem imi plac ultimele patru strofe
in special
ca și mine te-ai născut dintr-o femeie care zbura cu soarele în mâini
pe deasupra acoperișurilor colorate ale orașului
ca și mine ai străbătut cele 1000 de câmpii arse de lună
fântânile noastre au apă vie chiar dacă sunt săpate în deșerturi
ochii noștri privesc spre înăuntru și nu le e teamă
si
acum tu vii înspre mine și spui
nu e nimic stai liniștită nu e nimic mereu voi fi aici
fluturându-mi pletele prin văzduhul alb doar pentru tine
ar trebui să te cred
dar
vezi tu
nu fac decât să vorbesc singură
știind că tu mă asculți
si da.imi place.cred ca esti unul dintre autorii de pe acest sait care reusesc sa transmita fara exagerari redundante si care o fac bine.ai o anumita cursivitate, dezinvoltura, culantza a cuvintelor.discursul este fluid, personal.
cat despre acest poem imi plac ultimele patru strofe
in special
ca și mine te-ai născut dintr-o femeie care zbura cu soarele în mâini
pe deasupra acoperișurilor colorate ale orașului
ca și mine ai străbătut cele 1000 de câmpii arse de lună
fântânile noastre au apă vie chiar dacă sunt săpate în deșerturi
ochii noștri privesc spre înăuntru și nu le e teamă
si
acum tu vii înspre mine și spui
nu e nimic stai liniștită nu e nimic mereu voi fi aici
fluturându-mi pletele prin văzduhul alb doar pentru tine
ar trebui să te cred
dar
vezi tu
nu fac decât să vorbesc singură
știind că tu mă asculți
0
DBiată că îmi încep ziua cu o veste bună, mă bucur să aflu de un nou cititor al meu care îmi și apreciază scrisul
despre exagerări nu știu ce să spun...exagerările la mine sunt apa și aerul, cerul și pământul, exagerez deci trăiesc!:))
pe de altă parte la mine e simplu, scriu cum sunt, sunt cum scriu, aparent deloc complicat
îți mulțumesc
despre exagerări nu știu ce să spun...exagerările la mine sunt apa și aerul, cerul și pământul, exagerez deci trăiesc!:))
pe de altă parte la mine e simplu, scriu cum sunt, sunt cum scriu, aparent deloc complicat
îți mulțumesc
0
Dana, nu am alte cuvinte de descriere ci doar: Expresivitate...!
Mă înțelegi tu!
Cu drag,
Marius