Doru Dorian David

priete asztalos ma distram si eu .... dascalul mieu m-a lovit cu un doi (nota desigur)...
era vorba de litera \'M\' eu i-am spus \'em\' ca doar nu eram asa de curand si tanar brusc filosof... m-a tras de urechi spunandu-mi ca doar nu m-am nascut eu englez... am ramas nauc, dar brusc mi-am amintit... CE, DE,ME,PE... asta a fost
...zau ca mi=a prins bine! vezi... din poezie am iesit direct in amintiri!

http://www.myspace.com/tiamat

George... tu ma prinzi in jocul tau ca pe o sfarleaza... batrane imi place cum asezi cuvantul pe papirus... dintr-o orgolioasa limba de femeie hai sa te supar o tara.. \"em ce pătrat și e gata\"... eu as fi spus \"ME ce patrat si gata//// te-am distra nu-i asa... fericit citindu=te...

Silvia, poemul acesta este ca sarutul mortii, relev amplitudinea lui/ strigatul celor care nu mai vor decat libertatea fericirii nu al razboinicilor chiar daca sunt impachetati in steaguri... \"lent lent carnea se face beton
morții se învelesc în drapele \"... am relevat profunzimea acestui poem fara sa umblu prin limba cea dulce!
daaa... \"sărutul tău lasă urme albe \"

cand ajungem la acel indicator ori ne preintampina, doar atunci incepem sa ne intrebam, sa apreciem cu darnicie clipa... oricum timpul de pregatire este neindoielnic, intreaga viata... uneori imi vine sa spun ca-mi las copilaria lui dunezeu, parca doar acolo am trait - tinerete-fara-de-batranete-si-viata-fara-de-moarte! intr-o lipsa de semne!
ei! si moartea este cumva estetizata, trecuta prin ochiul celui ramas in viata(paradoxal spus)... s-a stins demn, s-a dus pe pustie, s-a ridicat la ceruri, cat de crud... din pamant ne-am nascut si-n pamant ne vom intoarce!

desigur ca intr-o clipa de nerv ca revolta urmam spunerea fibroasa a poetului \"Ce mai contează/cum mori\" fir-ar! oricum zice poetul si pe buna dreptate: moartea nu nu este \"un joc la ruletă\"

Finalul mi-a placut mult!

\" un antibiotic
pentru vis

moartea...\"

dincol\' , n-o sa mai visam, o sa traim in visare si vesnic? antibioticul l-am luat din viata, ganduri bune!

PS

Cand o sa vad indicatorul o sa alerg repede si iepureste in directie opusa! pe aici/acolo nu se trece!!!

să schimbăm mersul sângelui
dinspre suflet spre noapte

energia neagra este de 75 la suta in rest suntem noi vii si vorbitori
dar cel mai important in viata este neamintirea :

\"brusc, nu-mi mai amintesc
cât de aproape am coborât
în inima ta... un ghetar

Emil, adevarul este ca in spatele poetului incerc sa-i formez condeiul prozatorului, rareori nu incap unul in altul... trebuie sa recunosc, in ultima vreme nu prea am citit proza publicata pe agonia, da! asa este. Prietene, ai trecut marinimos prin textele mele... nu mi-ai lasat doar un semn si-ti multumesc! Problema deschisa de tine este importanta, vitala, eu nu sunt un specialist insa un cuvant desigur pot sa las prozatorilor, macar ca semn de citire de participare. Preocuparea ta este generoasa... multi dintre noi suntem hai sa zicem la inceput... nivelul de accesare este minim, trecem prin filtrul editorilor, intarzierile, desigur explicabile, estompeaza acel moment fierbinte in care vrem sa dialogam, vrem sa ne spunem parerea.... Ei... pe aici ma vad eu...
Explicatii relevante pot sa vina de la cei care intretin acest site! o zi buna si multa inspiratie!

naste... era din cauza absintului

sub chipul tau de spartana cuvantul devine un scut, vorbseti de destin de predestinatie \"eram datori zilei/să ne întâlnim\"... memoria atingerilor este
vitala in sufletele fericite praful este ca otrava... zgarcita ca intotdeauna
discursului si daruitoare gandului, perspectivei atingerilor in care prospetimea iluziilor nate aripi!

Obiceiul ne este si stapan... da! culegem sfaturile indarjiti sa le rasucim sa le gasim antipodul... Poemul acesta in \"NU\" se aseaza in capete, la extreme... Noica spunea:(reproduc din memorie cu aproximatie); \" Dracul vine din coaste dar intotdeauna apare in mijlocul lucrurilor!\"

\"Nu săruta creația, până nu l-ai ucis pe creator.
Nu se poate lua nimic cu bucățica, întregul e singura formă de posesie, oamenii trebuie scuipați printre dinți, ca sâmburii de pepene. Vrei să mănânci, nu?
Agonizează deci, cu o gheară pe pradă.


\"Empatia a murit odată cu nașterea sinelui\"
Fain... o zi buna

Nu sunt un cititor inrai al scrierilor politiste dar cand le apuc nu ma opresc... ei, ma indepartez cu nostalgie si inchipuindu-mi cine va fi salvat, ori gandind ca
batranul o sa se descurce, relatia tata fiu intotdeauna este fierbinte.... Da claritatea si dialogul se imbratiseaza armonios, astept in coltul fragmentului sirul intamplarilor ce vor sa vina! placerea lecturii m-a predispus sa-ti las un semn. cu sinceritate... d

M-am ratacit pe Insula verde... nu este nici astazi nici maine, timpul nici ca mai are importanta, nu este usor sa pleci dar nici sa te intorci:

\"4.
Asta e Insula. Un cerc perfect ca orice formă geometrică enervantă. O alergare continuă, mereu aproape, departe mereu. Asta e Insula. Locul din care nu poți pleca pentru că ești înconjurat de Apă și Apa ești tu, supraviețuitorul, ultimul care a rămas pe Insulă. Ãsta ești tu.\"

Uneori ma intreb cum am putea sa devenim transparenti atat de transparenti incat sa vedem cuvintele, sa le citim direct din suflet...

\"Dincolo de plecări și întoarceri rămâne un semn. Un semn mic și aparent fără nicio importanță, ca și toate cuvintele pe care uneori oamenii și le spun doar din plictiseală. Mereu aud cuvinte, mereu încerc să le înțeleg, le tot repet încercând să înțeleg de unde vin ele și ce vor să spună cu adevărat

\"

Oamenii de aici sunt ca apele oceanului... stam pe plaja privindu-ne alunecad
pe valuri... urcam in vapoare cu panza... poate ca \"Mâine am să îți povestesc despre femeia neagră din lună\" ! Timpul aluneca de pe Insula ca fosnetul pescarusilor inghesuiti in aerul cu miros de piatra amara...

Da... \"Poți să îți spui vine iar noaptea și dacă spui cu voce tare chestia asta e bine, se face dimineață. Poți să îți spui nu-i nimic, chiar nimic, încă o iluzie care dispare exact așa cum a venit, adică în fum de țigară și în liniște.\"

\"eu nu am să-ți răspund

pentru că în sufletul meu
hălăduiesc ciute cu ochi de ametist
pentru că femeia este ca o magie
pe care o vei înțelege
doar strigându-i numele

plouă de tot
ca o insomnie de catifea\"

Ei cand ploua de tot incep sa citesc din poezie regasind pe taisul cuvintelor femeia ca o insomnie de catifea... nu, nu noptile lui Cioran in singuratatea insomniilor pietrificandu-i ochii si nici iubind o nemtoaica sofisticata de anii dusi pe pustie... baui toata ploaia si un septembrie cu fecioare roscate
ca niste frunze parasite de copaci! ganduri inalte!

Se vede/simte de peste hotare/mari si oceane cum innozi/zidesti... imi reamintesc un mester Manole... da poezie se zideste... o incercam mereu si mereu o descompunem si recompunem! Este bine? Unii spun ba... eu ii dau dreptate poetei:

\"am făcut demult un inventar al lucrurilor
ce le deții, câte pietre de hotar
câte amfiteatre elipsoidale
și câți actori zac în tine
(....)

ca o pilitură de fier m-am lipit de tine
la descarcerare nu m-au găsit\"

\"ai așteptat
setea din frunze să cearnă culoarea
să ai amintiri în firul de păr\"

Amintirile sunt mai intinse decat prezentul si muuult mai largi decat un viitor presupus scurt, apropiat, foarte aproapiat de prezentul indefinit!

Pamantul la noi ramane pe loc pentru ca il pipaim doar ilauntrul nostru, asa am fost rostuiti:

\"ochii
au numărat soarta în silabe
cineva se uită după norii de ploaie
pământul la noi rămâne pe loc\"

Dar Lorei;

\"e târziu
să strângem lavanda până vine furtuna\"

Iau miezul poemului si-l recitesc... pe aici ploua:

\"decantarea de verde spre roșul final
are pe rețetă înghițiturile în gol
nu se pierde nimic Burgundul
este o moarte curată miroase a ploaie și
frunze întinse la uscat\"

Revin pentru ca asa se cuvine, imbracand acel \"sveter cu miros de iarbă\", un camp verde al copilariei ce se desira ca un fir al Ariadnei intre un trecut/prezent si viitorul indefinit:
:

\"un drum lung
și poate neștiut

viața

urme înghesuite sub cer
se așează în mine\"


Iata cum poetul poate/este acel fir care innoada amintirile care le leaga le da viata:

\"privesc fix și nu spun nimic
pentru că diferența
dintre mine și sveter
e firul care
poate fi refolosit\"

O zi buna

Bietul pictor... imi amintesc ca prea demult o tanara s-a asezat goala in fata noastra si ne-a spus: pictati-ma, am ramas inmarmuriti... iarta-mi divagatia...

da, in final mult asteptata clipa si tot poeta este cea care ridica aratatorul:

\"strânsă la piept
mă voi hrăni din tine
până la capăt
crudă și tandră

între noi hematiile pregătesc o maree\"


PS

Nu ma mir ca portretul este neterminat... in fiecare zi o sa mai adaugam ceva
MonLisei

... o coperta de carte Lucas Cranach, the Elder...

\"pe un platan ochii plini de cuvintele
Tale așteaptă noaptea când urc
prin spatele casei peste cărămizile reci\"

si iau finalul:

\"lumina ochilor depășește craniul din desenele lui
Cranach
ascult ecoul nopților mari și te uit pe tavanul
mâncat de sărăcie\"

Un poem expresiv in care cuvantul devine rostire, sensibilitatea atinge aripa ingerilor iar sufletul apasa, apasa!

\"încă sângerând capul feciorelnic al profetului
este adus
în sala de ospăț
drept
hrană salomeei și irodiadei\"


De obicei icoanele sugereaza ingerul cu trasaturi de femeie, este un paradox ca
ingerul poarta in sine chipul femeii; \'feciorelnic\' conturat cu linii fine cu maini prelinse cu degete ca niste aripi intotdeauna de un alb imaculat! Da, greu de scris, greu de citit, greu de a ne intoarce spatele ispitelor, iubirea spinteca ea cheama durerea iar zadarnicia le ingroapa! ganduri bune Maria

Lorei am trecut prin Burgundia 10, de unde culorile navalesc inspre cititor, greutatea lor, viata lor care creste si se desavarste in suflet, putina ca a vraciului de a naste si renaste stari, uneori culoarea este mai grea decat cuvantul, decat inima, decat putinta de a lega doua trupuri sub aceeasi camasa alba...

Burgundia 11

se prelinge in lumea cuvintelor ca intr-o zi de craciun... bucuria de a naste si framanta rostirea... adusa in prag... daruitoare si fierbinte!