cuvinte la Eliad

- Pe unde umbli măi? - Mai am un pic și ajung la Unirii… Traficul… - Păi hai, că pe aici începe să nu mai fie loc. Și uite așa m-a mă făcu Nancy să fug de nu îmi mai știam picioarele sub mine până la Eliad. Intru… Sala aproape plină, într-adevăr… Din ce în ce mai multă lume. O fi un efect de toamnă?... Știți voi… „The butterfly effect” – teoria hazardului. Dar în fine… cred că deviez tare de la subiect. Mă simt de parcă m-aș fi trezit in prima zi în care am pus piciorul în incinta Eliadului. Domnul Alexandru Dumitriu, prin ajutorul lui Lupișor a avut azi lansare de carte la Eliad. Ce frumos, din când în când să vezi că sunt oameni care își fac curajul să publice, și chiar reușesc… pentru mine încă rămâne un vis… „A cîta oară zorii mă prind fără de somn ? Dă iarna buzna, anul îsî lapădă coroana, Eu în surghiun, departe... Cînd ai să-mi curmi prigoana, Iar să mă chemi la tine, puternicul meu domn ? Dar tot veghez - de-aicea - iubirea ta plăpîndă, Ca peste o comoară-n veci hăzărita mie De inimi arzătoare si toate stînd la pîndă. Fereste mai cu seamă să pleci pe mare-albastră Cu oachesa aceea fatarnică si rece; Năvalnicele-mi gînduri, gonind pe urma voastră, Vă vor stîrni tempeste, corabia să-nece: Căci te iubesc cu ura, întreg si numai eu; Nu te împart cu nimeni, nici chiar cu Dumnezeu.” Aceasta a fost una din poeziile recitate de Alexandra Mihalcea, copila subțirică, ce a stat alături de mine și de Lupișor în seara aceasta. Cred că autorul e ușor de recunoscut, nu? Cum nu? Vasile Voiculescu. Câți ne-am perindat azi pe scenă? Da, Dumnezeu mai știe… Paiu, Gezualdo, Alexandra, Amelii, Radu, Sfinx, Ela, și eu… Cine au mai fost prezenți pe scena? Pai, să mă gândesc un pic: Paul Bogdan, Ioana Stefanescu Bogdan prin vocea Elei, Mădălina Maroga prin vocile Elei și a mea, Iris Bărbulescu, Loredana Caloianu (care mi s-a rușinat toată când am recitat poezia ei… ), Dana Mușat prin vocea lui Sfinx. Am avut și momente muzicale, oameni buni, și vă rog să mă credeți că dacă am avea astfel de momente in fiece Joi, aș veni plin de bucurie. Domnul Daniel Făt ne-a încântat cu muzică veselă și TARE; de-a râs tot Eliadul cu gura până la urechi, iar apoi, spre finele episodului de azi, invitat al lui Lupișor, Vampirul ne-a cântat cântece folk. Când eu mă ridicam să plec (asta după ce a făcut vreo trei ture in jurul mesei să salut pe toți) mi-a fost dat să văd ceva foarte frumos. Pe scenă, alături de Vampir apăruseră două alte persoane, care cântau cu acesta: Cristina la microfon, și Ela pe scaun, pregătindu-se să recite. Ela… Ela… Ela… După cum știm, acum două zile a fost ziua Elei. Ela a venit azi, chitită pe petrecere, și a fost petrecere, căci i-am cântat „La mulți ani!”, iar ea ne-a dat de băut… Păcat că nu mai beau… Dar și acesta e un lucru bun… :D nu? - Mai tare!!! - Mai tare? - Daaaa! - Să țiiip? - Daaaa! - BIIINEEE ÞIIIP! Și m-am urcat pe scenă și am recitat… Îmi cer scuze pentru gângurelile (bâlbâielile) mele de pe scenă. Se pare că sunt la fel de terifiat de ea ca și prima dată când am urcat acolo să recit. Îmi aduc și acum aminte cum îmi tremurau picioarele și vocea, prima dată când am urcat pe scenă. Vă rog, aveți înțelegere… sunt și eu mic…