Poezie
Parte cu parte, departe
2 min lectură·
Mediu
M-am dezgolit
Precum un iaurt privat de folia-i protectoare.
Nu mai am
Veșmânt, mănușă pe inimă
Și curg paralel cu mână stângă,
Bleagă, și vreau departe-
O parte să îmi fie departe.
De partea cui să fie partea?
Am vrut coșciug;
Au spus că nu au pentru inimi
Și mâini atât de lezate.
Iubesc într-atât,
Încât mi-e rușine de mine,
Căci în mine ești tu.
Sunt gazdă
Pentru un parazit rece și prost.
Aproape e greu.
Aproape că mă prăbușesc.
Firele noastre de păr nu se pot confunda.
Nici șireturile...
Nici ochii...
Nu mai sunt fetița cu aparat dentar.
Acum câteva zile mi-am pus singură proteză pe suflet:
Un sentiment șchiopăta
Și nu puteam fugi până la școală.
Iarna orice te înșeală:
O rază de soare poate cauza infarct.
Rama de poze e din plastic,
Poza- plastică,
Portretul- plastilină.
Departe, departe, departe
Un lichior de lacrimi cu 0 calorii;
Aproape, aproape, aproape-
O iluzie rulată în ștrudel.
Pleacă, să fiu singură,
Departe de Aproapele meu.
Curcubeul este un fenomen fizic-
Doar fizica s-ar putea ocupa de
Fenomene fizice- uite ce ființă
Circulară sunt și eu:
Dorm, mă trezesc, iarăși dorm,
Dar pretutindeni te prezinți
Și atunci eu vreau departe,
Doar departe voi simți că da,
Am nevoie de o figurină
Cu unghiile tale,
Cu universul tău pierdut
Și cu o cameră ca a ta, mică,
Verde, cu pereți care vor să
Sară pe geam.
Singură e absolut fantastic-
THEY CALL ME THE WILD ROSE;
Singură inima mea și-ar putea găsi companie
Într-o singurătate diabolico-diabetică.
Azi pe stradă vedeam fulare.
Colorate.
Tricotate.
Scumpe.
Urât mirositoare.
Nu vreau ca mâinile să-ți fie
Colorate, tricotate, scumpe, urât mirositoare,
Deci îmi comand o pizza-
Băiatul vine repede, nu știu
Cum face: fuge, conduce?
Tu nu vei veni,
Căci de când cu fularele,
Sunt ca un Moș Crăciun-
În Laponia minții tale ninse-
Și nu mai pot fi aproape de
Pericolul înghețului pentru că acum mă împart
Pe un pătrat înzăpezit, parte cu parte,
DEPARTE!...
013.746
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dorotea-Laura Ianc
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 330
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 72
- Actualizat
Cum sa citezi
Dorotea-Laura Ianc. “Parte cu parte, departe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dorotea-laura-ianc/poezie/163037/parte-cu-parte-departeComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Dorotea, cred ca stii parerea mea despre postmodernism. Parere de care m-am indoit chiar azi. Atingi \"unde doare\". O faci minunat si ce faci e o nebunie de culori asternuta in vorbe... e tot ce nu ar trebui sa fie. Te dezvalui... curaj, mult curaj sa faci asta mereu, nu te ascunde dupa cuvinte, lasa-le sa te \"caute\"!!! Si ele vor veni. Din partea mea, toate bune!
0
