Poezie
Mai subtire ca o ata
2 min lectură·
Mediu
M-ai împroșcat cu gunoiul tău.
Tot ce ai monstruos
Sălășluiește acum în mine.
Am vrut să te iubesc
În șoaptă,
Dar totul devenea poluare
Fonică.
Sunt momentele mele
Unice
Când tac,
Deși tu crezi că ascult.
Tu și lumea-
Oglinzile mele
Nesparte încă,
Și aparent perfecte.
Frustrații se nasc
Din critici;
Sau invers, poate?
Ia, te rog, maturitatea,
Dizolv-o în pahar-
Poate te va iubi la noapte.
Să nu taci în fața
Copilului-eu:
Am dreptul să știu
Cât de tare am fost
Folosită.
Voi cumpăra o coroniță
Iluziei-
Ea se mulează zilnic
Pe sânul meu care
Se zbate fără nici
O speranță… sau și
Asta e doar o iluzie?
Zilele trec prin capul
Meu...
E ca și cum a te trezi- mânca-
- a te culca la loc ar fi
Cheia fericirii.
Nu, nu există
Acela care să-mi laude
Imperfecțiunea, care să nu
Gândească cum încerc
Eu s-o fac.
Măcar afișez putere.
Un teatru se dărâmă
În mine și pe fața
Mea.
Ce bine e singur!
E atât de moale
Să devii nemișcat.
I will be waiting.
Am făcut cu un kilometru mai mult
Astăzi.
Nu e just,
La fel cum tu vorbești
Cu cuvinte greșite
Ca sens, ca formă,
Ca structură.
Ia-o:
E mai brează,
Mai nemernică-
Ce-i drept.
Ea era murdară
Înainte ca tu să
Mă sluțești.
008
0