de vorbă cu moartea

˗ Stai cuminte! ˗ Păi ce, nu stau? Mântuit, împărtășit, spovedit, renegat, furat, felicitat, mătrășit, găurit, răsfirat, renegat, maltratat. Ce mai e? Taci! Taci! Taci, taci, taci! Spun gândului care spune să tac, să tacă. Ecouri. Ecouri. Nebunie, blasfemie. Taci! Și am tăcut. Șttt! Cine spune? Tu spui. Adică eu. ˗ Cu cine vorbesc? ˗ Nu știu. ˗ Cu tine. Vrei să-ți desenez? ˗ Ce? ˗ Ești proastă? ˗ Nu. Nu cred. Oi fi. De ce nu? De ce întrebi? ˗ De o juma' de oră îți explic de ce-am venit. ˗ Păi, la cine ai venit? Cine dracu, Doamne iartă-mă, e femeia asta? E frumoasă rău de tot. Că doar n-o fi venit taman la mine. Ce treabă am io cu ea? Niciuna. ˗ La tine am venit. Știai că vin. ˗ De unde să știu, dacă nu te știu? Cine ești? ˗ Moartea. ˗ E-te na! Faci mișto de mine? Cred că sunt, la naiba, într-un vis horror. Ce-o fi însemnând și porcăria asta? ˗ Nu. Sunt foarte serioasă și nu fac glume. ˗ De ce? Adică de ce nu faci glume? Moartea nu râde? Ah, să nu uit! Cum dorești să îți spun? Doamna Moartea sau domnișoara Moartea! Ha, ha, ha! Da' cine dracu, Doamne iartă-mă, să te ia pe tine de nevastă? ˗ Îți ordon respect față de mine. ˗ Ceeee? Moooor de râs! Băi, mă lași? ˗ Nu visezi. ˗ Ok, nu. ˗ M-ai batjocorit toată viața ta. De ce? ˗ Eu? Cum? Nu-mi aduc aminte. ˗ Ai scris poezii și ai râs de mine în ele. Nu ai crezut. ˗ Păi, normal că nu am crezut. Și nici acum nu cred, că, cine a mai pomenit Moartea frumoasă foc? Toată lumea o știe ca o femeie cocoșată, cu o seceră ori coasă și îmbrăcată în negru. Ș-apăi, vii mătăluță la mine, frumoasă-n draci, și-mi vinzi gogoși că ești Moartea și că ai venit la mine. Pfff! Să-mi trag palme. Trebuie să mă trezesc din visul ăsta. ˗ Nu e vis! ˗ Nu mai spune? ˗ Fă ceva ce faci în vis, dar nu poți. ˗ Țip. ˗ Țipă. Are dreptate Moartea. Dau să țip și deja urlu. ˗ Nu cred. Ai făcut ceva vrăjeli. ˗ Vrăji se spune. ˗ Ok, ok, vrăji. Na, m-ai vrăjt. De ce e moartea faină? ˗ Sunt frumoasă pentru că nimeni nu m-a cunoscut. ˗ Păi, uite eu. Eu. Nu te cunosc acum? ˗ Dar nu te vei mai întoarce la oameni să le spui cum sunt. ˗ De ce nu? Ba, iaca, mă-ntorc! Uite, o iau pe-acolo! ˗ Nu sunt oameni acolo. ˗ Da’ de ce să nu fie oameni acolo? Na, o iau pe dincolo, și-i arăt în partea opusă, adică în stânga. ˗ Nici acolo nu sunt oameni. ˗ Unde-s? ˗ În realitate. ˗ Păi, nu m-ai pus tu să urlu? ˗ Ba da. ˗ Păi și nu am urlat? ˗ Ai. ˗ Deci nu e vis, în consecință e realitate. Așadar, merg la oameni. ˗ Nu mergi nicăieri. ˗ Ba da. Uite ce e, le spun că ești urâtă, bătrână. Nu le spun adevărul. Și ca să nu mai stai așa bosumflată pe mine, promit că nu mai fac mișto de tine în poezii. Ok? Batem palma? ˗ Nu batem nimic. Eu nu stau la negocieri cu oamenii. ˗ De ce nu? E mișto tare! Fă o încercare cu mine. ˗ Nu-ți merge. ˗ Ce? Mântuit, împărtășit, spovedit, renegat, furat, felicitat, mătrășit, găurit, răsfirat, renegat, maltratat. Ce mai e? Taci! Taci! Taci, taci, taci! Spun gândului care spune să tac, să tacă. Ecouri. Ecouri. Nebunie, blasfemie. Taci! Și am tăcut. Șttt! Cine spune? Tu spui. Adică eu.