dragoste

de la-nceput de lume-i dorul
de a ne dărui cuiva plenar, cu patimă,
să simtă zborul captivul suflet ferecat în carnea ființei.
instinc al perpetuării, căutarea jumătății spre întregire,
iubire necondiționată sau,pur și simplu,sfânta bălăcire
în răscolirea-n carne a episodului murdar crezând că facem
cu asta iubirea și mai pură,sunt atributele omului ca animal.
când cineva îți spune că adevărata dragoste e floarea ce crește în tine
și își deschide petalele într-un zâmbet de liniște interioară,
că acel zâmbet e conștientizat ca fiind de drag că parte
ești a universului întreg și-a lui lumină, cum să nu zici:
uite ,domnule,un adevărat suflet de poet și,
chiar de ești plin de invidie,de dragul adevărului
de ce să nu i-o spui?

cu plăcerea lecturii, Ioan.

a dialogului. vă mulțumesc pentru continuare. frumos!