omule, omuleee, tuuu măăă, boieruleee, obsedatule

dominat de mentalități de simboluri cu deviații către viață

cauți, scuze, greșeli, minciuni, eroi și poate în final să-ți iasă de-un câștig

o explicație? doar participi la suprasensibil și poate că

din greșeală

descoperi adevărata identitate

găsești imagini, transmiți stări, ignori propria prezență

crezând că aia e calea pe care trebuie să mergi

să îți omologhezi într-o „multitudine” de sentimente, adevărul

iar tu să nu te concepi decât dincolo de infinit

e mult,

e ciudat,

tu alegi deviațiile,

tu cauți mereu un final cu plus

să-mi fie iertată această idee paradoxală, dar ce mai e normal?

…un capriciu?

pereche divergentă: viață – libertate

omule, omuleee, tuuuu măăă, boieruleeee, obsedatule,

dar eu am omorât conștiința, care, în mod ciudat mă omora pe mine

tunet, fum, cenușă, asta suntem

nu ai nevoie de discursul meu patetic

prezicătorii mă îndemnau la fuga de viață;

bătrânul meu pescar spunea că trebuie să pătrund în miezul zilei

și să o iubesc

am rămas în loc privind viața ca un mișel gândind că e o fabulă

sunt formă

sunt materie

sunt biciul și piatra din mâna animalului

sunt adâncul perisabil al suferinței celui căruia îi e foame, frig, sete, lehamite, frică

sunt etern într-un sens giratoriu incorect

toți privesc și tac

toți lovesc și râd

toți se ascund și ridică pumnii, picioarele, cuțitele

în capul tău nimicit, zăpăcit, confuz, difuz

ești un motor care produce mișcarea fără ca el să fie supus mișcării

haos de sensuri,

rațiune construită într-un discurs bolnav de oameni formali,

o lume formală…

omule, omuleee, tuuuu măăă, boieruleeee, obsedatule,

totul rămâne fragil și absent.