Poezie
Semn
1 min lectură·
Mediu
Teama de punct o circumscriu artei de a pierde
un condei
o întindere
o liniuță de unire
un râu șiroindu-mi somnul
într-o mie de nopți ale lui Iacov
în care-mi ascult părul albind
De aceea te chem
în rostiri adunate o singură dată
îmi răspunzi dintre popoare
pierdut și găsit deopotrivă
urcuș aflându-ți spre neverosimile brazde
căderile adăugându-te unui cer sfâșiat
în panzele albe de învăluit risipirea ce-o trăiesc
nelatimp
ca pe jumătatea de lume în care fructele gravitând
în jurul propriilor sâmburi mușcate sunt mereu
într-o altă poveste
vecină artei de a pierde
un semn
023531
0
am încercat prin cuvintele mele să \"desfac\" primele versuri ale acestei poezii.
Există atâta esență de viață în spatele acestor cuvinte. Fiecare trăiește cum poate, vibrează într-un anume fel, cu o anumită intensitate. Acest text trădează o sensibilitate adâncă.
\"De aceea te chem
în rostiri adunate o singură dată\", poeta reușește prin vers să-și exprime concis dorința de a nu se rupe definitiv de cineva-ceva. Este vorba de o rechemare, de o rugă.
Există însă o poveste. Una \"vecină cu arta de a pierde...\".
De aici nu mai este decât un pas până la resemnare.
Frumos, tu scrii în felul tău.