dorin cozan

sunt fantastic de fericit cand vad tandretea si simplitatea, femeia si barbatul, fericirea si tristetea samd aplaudate pe agonia. nu vreau sa fiu inteleasa gresit: ma bucura.
deci, ma alatur si eu si zic: nimeni nu aude nu vede nu stie

il cunosc pe domnul ioan toderascu, de cativa ani, de la cenaclul din vaslui. am savurat intotdeauna umorul sau si epigramele sale.
as sugera editorilor mai multa atentie cand citesc acest nume. multumesc

nebunule, imi zic, cerbisorule! cum poti tu, magar de cerbisor, sa lasi patimasul si farmecele acestei vieti si sa te dedai la papat de floricele de cireșel prin peșterile cele adanci ale amorului vesnic si dur? la naiba!
numa cand ma gandesc la alb si ma apuc sa gandesc alb. sa fiu albul. sa fiu marele Alb, Albeata si Albulețul! Alb, alb, alb - si dracu e alb! (nebunule!, imi zic, boncaluind cu o radacina de morcov in dește)

atunci, ma trezesc la realitate. esti un diamant, baiatule, zic! sic, sic!, imi asvarl in oglinjoara...si continuu, continui, continuiesc sa boncalui asa:

bis, cerbusorule, fulgusorule, bis!

e un poem bun, are forta, titlu care se pliaza perfect pe ideea textului. discurs complet. nu fac de regula aprecieri de ac gen, insa acum imi pare unul din cele mai bune texte din cate am citit pe pagina ac autor. e, asadar, un salt. ma asteptam sa fie mult mai bine primit de catre editori sau cel putin de cate comentatori, care este

si eu multumesc. sper sa nu fi gresit cu ceva.
un an bun si tie!

imi place poza

Dii, căluț!

eka, de ce nu scrii despre picheri?

comentariile

la naiba

la multi ani, caline si multa bucurie sa fie in inima ta

ferice de cel care e iubit, ferice de cel care este iubibil
pentru ca totul e sfaramicios

asta imi aminteste de frica mea din copilarie de a aprinde cibritul. daca ia foc aerul? mai tarziu, la scoala, m-o luminat. dar si-acum, cand aprind unu, tresar. ca si cu dragostea: de-atatea aprinderi fara rost, mi se fâsâie
sau...cine stie?

pentru ca numa dumnezeu stie ce face, cand naste poeti. iar ei vin la mine si spun, vorba anei blandiana: \"sunt nebun!\" iar eu nu-i cred pe cuvant

un text light, citit cu placere, de la un capat la altul.
voi mai citi aici

din cat am citit din kierkegaard, pot spune ca sunt nedumerit. dar alegerile si scrierile sale trimit tocmai spre o astfel de hermeneutica. exista o complicitate pe care o intretine, cititorul-partener aproape socratic- consimtind vrand-nevrand, de dragul drumului si a destinatiei mereu amanate. amuzant, pe alocuri, cand iti face cu ochiul si pricepi gluma, incotro se indreapta.
acum despre eseu:
a. \"...deschizând drumul filosofiei evului mediu sau a scolasticii creștine, care nu era decât o încercare de interpretare raționalã a dogmelor religioase.\" aici e putin spus. filosofie medievala inseamna si altceva. de ex, cearta universaliilor sau pb argumentului ontologic, care ajung sa fie transferate, prin aquino, descartes, kant, logicii contemporane. pare dimpotriva: filosofia medievala, imbracand limbajul religios isi continua discursul onto-teologic deschis de Filosof.
b. e necesara o nuantare a scandalului provocat de si prin intermediul ratiunii. calea ratiunii reprezinta calea regala, care permite accesul la paradox si provoaca scandalul in miezul discursului filosofic si teologic.
in plus, o descriere a conceptului de subiectivitate, eventual in corelatie cu interpretarea pozitivista a termenului. altminteri, amintesti bine la final de anxietate, pacat, frica, disperare
c. functia credintei nu pare a fi la kierkegaard una teologica, in sensul de cunoastere/traire a divinitatii, de argument. mai mult, cred, presupune un fel de arheologie spirituala, prin care subiectul se descopera sub statutul de \"discipol de rangul al doilea\", de existenta neincheiata, inefabila si vulnerabila. in acest punct grigore vieru zice la fel: daca dumnezeu nu exista, nimeni nu are putinta de a-i lua locul


sper sa nu te supere interventia mea. sau sper?

am dubii in privinta inceputului, contine o anumita stangacie,semn posibil al \"indiscretiei\" de a marturisi despre esenta propriei persoane
apoi, discursul se contureaza sigur si puternic, ca o perla in mijlocul apelor vietii.
limbajul e limpede, desi exista atat un plan lumesc cat si unul ceresc, ce interfereaza. aici e, cred, frumusetea si marturisirea de credinta a sufletelor.
nu sunt de acord insa cu titlul. la fel, as revedea subtitlul. insa, e un text care nu m a lasat indiferent
felicitari

am urmarit cu mare interes polemica. f interesanta, parerea mea. ma gandesc ca ar iesi un eseu filosofic pe cinste. in cazul in care sunteti de acord, m-as apuca de el, folosind indicatiile si sugestiile dvs

multumesc pentru comentarii

alexandru, ca nu s a facut filosofie/cultura de performanta in romania nu constituie un motiv pentru prezent. adica, cum precizeaza noica, traim in posibil: neavand filosofie, avem in schimb posibilitatea sa facem filosofie. de ce nu, de acum inainte? ce ne impiedica pana la urma? pt ca nu cred in existenta vreunui organ filosofic, care ne ar lipsi, noua, romanilor..

anca, motivul pt care nu am mentionat ganditorii cu legaturi/inclinatii filosofice e simplu: aceste mentiuni constituie de regula argumentul celor care spun DA, exista filosofie romaneasca si ne mandrim cu ea. parerea mea e ca nu i suficient atat

victor, inteleg punctul tau de vedere. insa, fii gentleman! nu te răsti la cei care vin in vizita, nu la mine. iar daca vrei sa mi spui ceva, spune mi clar si distinct. procedez la fel.
cat despre miorita, nu mai stiu ce sa cred: o fi oaia fantastica, n o fi...

atunci domnia ta sa astepte.voi prepara un articolas vesel si saltaret, ca horili

domnule Bogdan, in a doua interventie v-ati conturat extrem de bine pozitia.
Intai spun ca nu stiu cat de tardiv este sa pui pb unei filosofii nationale, in contextul actual, al satului global. Sugerez doar ca o astfel de filosofie, cel putin pt noi, si-ar fi gasit utilitatea, creionand granitele sufletului romanesc, trasaturile sale fundamentale. Daca avem sau nu filosofie romaneasca ramane discutabil- aceasta deschidere fiind benefica in sine- o filosofie generala, cu autori romani ramane un deziderat, o optiune constanta. O ispita.
Ma intreb insa de ce nu avem o astfel de filosofie. Posibil sa fie din cauza fiintei noastre? o cercetare asupra filosofiei romanesti, din interior sau din afara, ar putea oferi un raspuns aici?
Apoi, daca si romanul e om, dupa cum spuneti, atunci, un studiu occidental asupra romanului, nu neaparat asupra cartilor de filosofie romaneasca, ar conduce la o analiza a constiintei occidentale, la o reevaluare si -de ce nu?- la eventuale solutii la pb occidentului.

cezara, stii de ce barbatii se apleaca cu preponderenta asupra filosofiei? pentru ca nu pot, nu sunt, asemeni femeilor, conectati direct la misterul vietii si al mortii

alexandru, cunosc ceea ce afirmi. nu contest valoarea lui noica, fireste. mi-e ciuda ca un mare om nu implica si nu filosof de talie internationala

domnule adrian, sunteti un norocos. va invidiez sincer

ioana, daca nu ajungem la capat, macar drumul...sau macar sa pornim la drum

victor, astept cu interes dizertatia domniei voastre.