Dolcu Emilia

Dumneavoastra faceti appel la memoria scriitorilor. Numai ca memoria nu e pentru toti locul odihnei interioare si refacerii morale de care vorbeste Virgil Ierunca. Pentru unii ea e o carcera din care vor sa scape. Asa se explica prezenta lor neodihnita in viata publica. Nici celorlalti, probabil, memoria nu le comunica imagini de sine prea gratifiante, avand in vedere starea de apatie sau alergica pe care le-o provoaca.
Ar trebui sa ridicam, cred, un monument uitarii din care s-au nascut personajele din prim-planul vietii noastre financiar-economice si politice.
Uitarea produce acelasi efect ca somnul ratiunii.

Fervoarea cu care oamenii isi incredinteaza viata oricarei tresariri de supranatural, de la fatalitate la vrajitoare si Dumnezeu , seninataea cu care se afunda intr-un crez ,oricare ar fi el, ignorand sau incercand sa ignore viata cetatii, e semnul fie al prezentei unei memorii impure fie al absentei de memorie. Ambele maladii sociale.

In normalitate sunt de toate, dar in doze admise. Daca adaugam la aceasta o doza de anormalitate, fie si sub limita admisa, normalitatea e data peste cap sau e blocata.
Or, noi venim din urma cu o doza anormala de anormalitate.
Cu atat mai de pret sunt deci creatorii de atitudine, dintre care faceti parte !

Boierii literari

Inteleg ca « boierii », cu larghetea si dezinvoltura care le sunt proprii, promoveaza o literatura sincretica si forme de expresie decomplexate. In acest mod, ei vor, pe de o parte, sa se demarcheaze, de « burghezii » locali , care se erijeaza in singura clasa literara legitima, pe de alta parte, sa contracareze monopolul american pe piata literelor.
Boieri de vita veche, ei vor sa reinoade cu marea literatura din care descind, cea europeana, si incita la crearea de marci proprii care sa duca la demarginalizarea literaturii nationale. In viziunea lor, criteriul valorii estetice surclaseaza orice alte criterii, si de aceea ei promit ca valoarea, s-o recunoasca oriunde s-ar manifesta.

Un fapt e sigur: textul « Boierismul » divide in aceeasi masura in care federeaza lumea literara. Altfel spus suscita cele mai vii reactii. De ce, m-am intrebat ?
Poate pentru starea de spirit pe care o comunica. O stare indusa ideal de tipul de fraza utilizat ; fraza simpla scurta si ansamblul de fraze simple, juxtapuse sau coordonate, (nu fraza complexa) care se retin usor, capteaza cititorul si creaza o cadenta mobilizatoare.
In plan ideatic insa, perceptia e bruiata de un vocabular nedecantat, de opozitii care degenereaza in contradictii, de asocieri problematice.

Un exemplu : Incercand a doua, a treia, a n oara, putem micsora distanta dintre ceea ce-am spus si ceea ce vrem sa spunem, dintre semnificatul dinaintea producerii semnificantului si semnificatul din momentul receptarii semnificantului. Semnificantul mediaza deci relatia dintre doi semnificati. Or, acest fapt ce ne interzice sa vorbim despre micsorarea distantei dintre semnificat si semnificant.

Un poem puternic! Expresie a unei trairi incandescente. Imagini de o originalitate dezarmanta ! Structura poemului e remarcabila in coerenta ei. Trairii explozive din prima strofa, ii urmeaza imaginea acestei trairi vazute parca din exterior. In strofa a treia se defineste relatia care genereaza acest microcosmos si tonalitatea poemului. In sfarsit, in ultima strofa, asistam la o revenire la sine, care e cu atat mai dificila cu cat echivaleaza cu o revenire printre ceilalti.
Un totusi, din punctul meu de vedere, exista.
Daca o consemnare de tipul « când invoci o migrenă/
cu o pastilă sub limbă » poate fi substratul acestei rare alchimii launtrice, cu notatia « și o inimă cât o pastilă/ de nitropector » esti aruncat pe tusa poemului. De ce ? Aceasta notatie este expresia unei detasari prea mari pentru imaginea de Laocoon pe care o transmite ultima strofa. Si de altfel, nimic din prima parte a poemului nu o anunta. Pacat pentru « nitropector » care rezoneaza cu ansamblul.