Dolcu Emilia

E frumos si provocator motivul feliilor de existenta ! Primele doua versuri ale poemului intra in rezonanta cu ultimele. N-am gasit insa intotdeauna firul celorlalte. A doua strofa indeosebi, prin ea insasi incarcata, nu se subsumeaza ideii care pare sa sustina poemul.
Gradul de poeticitate al textului, care e vadit, merita un efort de decantare mai mare.
Dincolo de toate, motivul feliilor de existenta a prins pentru mine viata.

Un text pe cat de solemn pe atat de firesc tratand despre un sentiment aproape iconoclast, cel de dragoste. Original ! Chiar si numai pentru a regasi perceptia autoarei si mi-ar place sa citesc cartea lui Savatie Bastovoi.
Textul, in curgerea lui, prinde si un citat din Blaga. Un citat de pus in rama , cum spune N Diaconescu. E greu intr-adevar sa rezisti seductiei fie si a unei franturi din acest autor. Si cu toate acestea nici macar unui Blaga nu-i este ingaduit sa puna pe acelasi plan faptul de-a fi genial cu acela de-a parea genial pentru a atasa apoi ambelor ipostaze conatatiie negative care se potrivesc doar simulacrului de genialitate. Nu e de mirare ca ajungi atunci sa te intrebi care e opozitia dintre a fi genial si a te mentine « , in bataia soarelui si in aerul de clestar de pe podisurile spiritului.” Daca acest lucru nu-i propriu geniului, cui ii este ?

Pana la un punct ne sta in putere sa determinam cursul lucrurilor. Exemplele cu ecologistii, pe care le propui, pot foarte bine servi si de contraexemple. Ce dovedeste esecul inregistrat in incercarea de-a proteja elanii din Parcul Yellowstone, de exemplu? O ingustime de vederi, desigur, si cu atat mai blamabila cu cat ea e atribuita de ecologisti, curent si fara discernamant, « factorilor de raspundere » si muritorilor de rand. Dar dincolo de aceasta, incercarea in cauza arata cat de grele de consecinte sunt actele oamenilor. In cazul ecologistilor, amestecul de bune intentii si ingustime de vederi are ceva grotesc. Cel mai adesea insa , avem de-a face cu intentii de profit, la orizontul carora nu se profileaza nici un areal, fie el si simbolic, pentru simplul motiv ca inainte de-a fi aneantizat, el e considerat desuet. Avem de-a face deci cu doua abordori simpliste, atata doar ca cea a ecologistilor e reactia la o practica care, nu numai ca e curenta, dar a generat si o filozofie justificatoare, cea pragmatica.
Evident, existenta Terrei, se joaca la nivel de sistem stelar si in context galactic. Dar ea depinde si de datele Terrei, dintre care facem parte si noi. Prin urmare, dincolo de curentele de idei induse de stari de fapt sau de grupuri de interese, o tresarire de responsabilitate face bine la toata lumea , si acestui Pamant, muritor, si deci vulnerabil.
Asemeni tie, nu sunt insa de acord sa traiesc intr-un orizont escatologic si in « postura celui care greseste » mereu.
Nu in ultimu rand, tin sa spun ca textul tau e bine scris. Si nu e putin lucru, avand in vedere c-ai abordat o tema despre care se poate spune totul si nimic.

Pana la un punct ne sta in putere sa determinam cursul lucrurilor. Exemplele cu ecologistii, pe care le propui, pot foarte bine servi si de contraexemple. Ce dovedeste esecul inregistrat in incercarea de-a proteja elanii din Parcul Yellowstone, de exemplu? O ingustime de vederi, desigur, si cu atat mai blamabila cu cat ea e atribuita de ecologisti, curent si fara discernamant, « factorilor de raspundere » si muritorilor de rand. Dar dincolo de aceasta, incercarea in cauza arata cat de grele de consecinte sunt actele oamenilor. In cazul ecologistilor, amestecul de bune intentii si ingustime de vederi are ceva grotesc. Cel mai adesea insa , avem de-a face cu intentii de profit, la orizontul carora nu se profileaza nici un areal, fie el si simbolic, pentru simplul motiv ca inainte de-a fi aneantizat, el e considerat desuet. Avem de-a face deci cu doua abordori simpliste, atata doar ca cea a ecologistilor e reactia la o practica care, nu numai ca e curenta, dar a generat si o filozofie justificatoare, cea pragmatica.
Evident, existenta Terrei, se joaca la nivel de sistem stelar si in context galactic. Dar ea depinde si de datele Terrei, dintre care facem parte si noi. Prin urmare, dincolo de curentele de idei induse de stari de fapt sau de grupuri de interese, o tresarire de responsabilitate face bine la toata lumea , si acestui Pamant, muritor, si deci vulnerabil.
Asemeni tie, nu sunt insa de acord sa traiesc intr-un orizont escatologic si in « postura celui care greseste » mereu.
Nu in ultimu rand, tin sa spun ca textul tau e bine scris. Si nu e putin lucru, avand in vedere c-ai abordat o tema despre care se poate spune totul si nimic

Si eu cred ca aceste notatii « la limita jurnalului » ti se potrivesc. In ele se aude glasul tau. Imaginile, care se detaseaza pe fondul acestor notatii, pot capta mai usor emotia, gandul. Ma gandesc, de exemplu, la imaginea din versurile, « aș putea să scriu/ să vă îndes sufletul pe gât/ așa cum am mai făcut-o »
E o forta delicata si in final.
Cu versurile « la cum ai sărit din mine/ direct în trenul spre casă » n-ai facut insa saltul de la literal la literar. Cu aceasta reprezentare se putea totusi construi o a doua imagine sugestiva, cea de care aveai nevoie inainte de final.

Un text literar face o anumita impresie la lectura. Dupa cum aceasta impresie e buna sau mai putin buna, cititorul va spune ca textul e bun sau mai putin bun, va emite o judecata de valoare. Nu orice cititor merge insa pana la a emite o astfel de judecata . Cititorul de rand se multumeste cel mai adesea sa spuna ca textul i-a placut sau nu i-a placut. Judecati de valoare, emit in general cititorii care au o oarecare experienta a lecturii. Si printre acestia sunt cei care se incred in experienta lor si cei care se incred in experienta altora. Pentru primii, impresia pe care le-a facut-o textul e determinanta. Pentru ceilalalti, determinanta e impresia pe care o fac ei cand vorbesc despre text.

Dintre criticii literari , ii distingem mai intai pe cei pentru care stiinta literaturii e mai importanta ca literatura. Acestia nu trec de la analiza unui text la o judecata de valoarea asupra textului decat daca autorul acelui text se bucura deja de consideratia tovarasilor de breasla sau , dimpotriva, de discreditul lor. Despre ei , vom spune ca sunt buni analisti, dar n-au spirit de sinteza . In realitate, simtul lor artistic e mediu.
Urmeaza criticii pentru care stiinta literaturii e la fel de importanta ca literatura. Acestia nu numai ca emit judecati de valoare, dar si le si asuma, in sensul ca dispun de mijloacele necesare pentru a le verifica inainte de-a le pune in circulatie.
A treia categorie, deductibila din primele doua, e formata din criticii pe care i-as numi empiristi care, chiar daca au un bun instinct artistic nu si-l pot sustine, n-au stiinta necesara.
Acest cadru, fie el si reductor, imi permite sa nu va spun direct cat de mult am apreciat demesul dumneavoastra critic. Faceti parte, dupa mine, dintre cititorii profesionisti care au tot atata finete cata forta, dintre cei care dau acces la un text viu, cu slabiciunile si puntele lui de rezistenta.

Dumneavoastra faceti appel la memoria scriitorilor. Numai ca memoria nu e pentru toti locul odihnei interioare si refacerii morale de care vorbeste Virgil Ierunca. Pentru unii ea e o carcera din care vor sa scape. Asa se explica prezenta lor neodihnita in viata publica. Nici celorlalti, probabil, memoria nu le comunica imagini de sine prea gratifiante, avand in vedere starea de apatie sau alergica pe care le-o provoaca.
Ar trebui sa ridicam, cred, un monument uitarii din care s-au nascut personajele din prim-planul vietii noastre financiar-economice si politice.
Uitarea produce acelasi efect ca somnul ratiunii.

Fervoarea cu care oamenii isi incredinteaza viata oricarei tresariri de supranatural, de la fatalitate la vrajitoare si Dumnezeu , seninataea cu care se afunda intr-un crez ,oricare ar fi el, ignorand sau incercand sa ignore viata cetatii, e semnul fie al prezentei unei memorii impure fie al absentei de memorie. Ambele maladii sociale.

In normalitate sunt de toate, dar in doze admise. Daca adaugam la aceasta o doza de anormalitate, fie si sub limita admisa, normalitatea e data peste cap sau e blocata.
Or, noi venim din urma cu o doza anormala de anormalitate.
Cu atat mai de pret sunt deci creatorii de atitudine, dintre care faceti parte !

Boierii literari

Inteleg ca « boierii », cu larghetea si dezinvoltura care le sunt proprii, promoveaza o literatura sincretica si forme de expresie decomplexate. In acest mod, ei vor, pe de o parte, sa se demarcheaze, de « burghezii » locali , care se erijeaza in singura clasa literara legitima, pe de alta parte, sa contracareze monopolul american pe piata literelor.
Boieri de vita veche, ei vor sa reinoade cu marea literatura din care descind, cea europeana, si incita la crearea de marci proprii care sa duca la demarginalizarea literaturii nationale. In viziunea lor, criteriul valorii estetice surclaseaza orice alte criterii, si de aceea ei promit ca valoarea, s-o recunoasca oriunde s-ar manifesta.

Un fapt e sigur: textul « Boierismul » divide in aceeasi masura in care federeaza lumea literara. Altfel spus suscita cele mai vii reactii. De ce, m-am intrebat ?
Poate pentru starea de spirit pe care o comunica. O stare indusa ideal de tipul de fraza utilizat ; fraza simpla scurta si ansamblul de fraze simple, juxtapuse sau coordonate, (nu fraza complexa) care se retin usor, capteaza cititorul si creaza o cadenta mobilizatoare.
In plan ideatic insa, perceptia e bruiata de un vocabular nedecantat, de opozitii care degenereaza in contradictii, de asocieri problematice.

Un exemplu : Incercand a doua, a treia, a n oara, putem micsora distanta dintre ceea ce-am spus si ceea ce vrem sa spunem, dintre semnificatul dinaintea producerii semnificantului si semnificatul din momentul receptarii semnificantului. Semnificantul mediaza deci relatia dintre doi semnificati. Or, acest fapt ce ne interzice sa vorbim despre micsorarea distantei dintre semnificat si semnificant.

Un poem puternic! Expresie a unei trairi incandescente. Imagini de o originalitate dezarmanta ! Structura poemului e remarcabila in coerenta ei. Trairii explozive din prima strofa, ii urmeaza imaginea acestei trairi vazute parca din exterior. In strofa a treia se defineste relatia care genereaza acest microcosmos si tonalitatea poemului. In sfarsit, in ultima strofa, asistam la o revenire la sine, care e cu atat mai dificila cu cat echivaleaza cu o revenire printre ceilalti.
Un totusi, din punctul meu de vedere, exista.
Daca o consemnare de tipul « când invoci o migrenă/
cu o pastilă sub limbă » poate fi substratul acestei rare alchimii launtrice, cu notatia « și o inimă cât o pastilă/ de nitropector » esti aruncat pe tusa poemului. De ce ? Aceasta notatie este expresia unei detasari prea mari pentru imaginea de Laocoon pe care o transmite ultima strofa. Si de altfel, nimic din prima parte a poemului nu o anunta. Pacat pentru « nitropector » care rezoneaza cu ansamblul.