Nu vezi că stelele pîlpîie,
Timpul se bîlbîie,
Aerul gol se rotește între noi
Din doi în doi?
Cine sînt eu, cine esti tu:
Totem și tabu,
Zei
Sau lachei ?
Hai să ne mințim
puțin,
eu ascult cum taci tu
din unu în unu,
tu privești liniștea pașilor mei
plebei
până când
alergând-
nu mai e nevoie de cuvinte-
secundele o iau înainte
tic-tacul
Orbi inculpați
Dinainte vinovați,
Doi sărmani Oedipi
Și-au ars propriile aripi
Să nu-și petreacă zborul
Scrutînd viitorul.
Ceva au văzut,
Ochiul mut
Și cicatricea de la umăr
Simt
Un gînd isteric
Mă așteaptă-n întuneric,
Îi simt pînda
Că-mi vrea osînda.
E cineva
În urma mea,
Mi-ajunge-n ceafa
Răsuflarea de Caiafă.
Două fosforescențe
Îmi sfișie mintea in
alergați dar nu tropăiți
striga o voce dizolvată-n clar
de lună beată vârcolaci hămesiți
se făcea că așteaptă în zadar
mură-n gurăcască ținând morțiș
de șase vântul strângea din dinți
pentru
Și am să tac
și am să ascult
așa cum n-am făcut demult,
nicicând,
mirosind a cozonac,
și am să încerc,
berc
semicerc,
să fiu adânc…
Năvalnic ciorchine
de gânduri veline
îmi țiuie-n
Colind inutil
îngânat cu jind
după dictare
colind peltic
într-un picior de grai
răgușit
atârnând tiptil
într-o duminică banală
printre stele chioare
cu aere de crai
de un colț de
Îmi plimb haihui absențe
îndărătnice de mine
impudic deșirate printre zdrențe
și piruete adolescentine
ventriculul drept mi se face covrig
ascuns sub tâmpla ta stângă
dacă aș vrea să strig
aș
zbor frânt
spuneai ca sunt
trăgând de fire
să se deșire
ai somnu-ncercănat
de atâta noncombat
zidind silabe sparte
pe câmpii lui Marte
sine irae
spuneai de la Tacitus citire
cu desinența
Suntem două vocale mute
într-un cuvânt inexistent
ce definește un ritual,
sunete dispărute
într-un prezent
neeuclidian și virtual.
Vă rog să ne rostiți pe rând și simultan,
de sus în
Mă dor
eu pe mine mă.
Un neuron chior
și chircit se uită
cu ură la mine.
Lacrimi străine
ard
obrazul sub fard.
Un țipăt rotund
alunecă,
se izbeste de fund
si de pereti, fără să
se
Nu
mai știam
unde mă termin eu
și începi tu.
Mi se cam
făcuse frică de mereu,
deși
mi-ar fi plăcut
să rămână așa:
un cerc și 2?.
Doar întunericul mut
din privirea ta
a tremurat
Pe faianța sufletului tău lucios
alunecă o lacrimă ipocrită
de sus în jos
într-o tăcere stropită
de atâtea ploi
căzute peste și în noi.
Sufletul meu higroscopic și delicvescent
incapabil
Te smulg din zidul îngropat,
înalt târziu ascuns în sine,
din drumul șovăielnic mă abat
cu greu, cu frică, cu rușine.
Mă îndoiesc pe același zid
adânc, cu gust de crematoriu,
revoltele în
Dacă am ști dinainte
n-ar fi nevoie de cuvinte.
Poate că gura e de vină,
prea intimă și prea străină,
poate că ochii mint, fără să vrem
gândul - ucis totem.
Singurătatea păsării
În noaptea arsă ultimul dans
pe un zâmbet stins și translucid,
pustie tăcere stropită cu acid
grăbit, neiertător, fumans.
O trecere, un fel de trans:
pe cerul nud stele ciobite
fumegă par
Mă tem că mai demult, fără să știm
Am cam murit
Subit
Și anonim.
Doar ni se pare că trăim,
Stupidă inerție
Amînată sine die
De un autentic înger prim.
Și totuși încă ne iubim
Din
DM