melopee

Frumos poem-și trist-despre ingrata conditie de om, mai mult, despre conditia poetului, a cantecului din pantecele femeilor, care desigur va da rod. Si in cele din urma moartea, delicat spus/ Sub pleoapele tale de iarba/... Bine ai revenit pe Agonia!

Bucuros de revedere poete. Stima mea cu prietenie

Un poem de mare conduită poetică,
mesajul e îmbrăcat în imagini de mare forţă...

Felicitări!

p.s.
aş renunţa la ultimul vers,
deşi e o repetiţie care lasă textul deschis,
cu toate că ar părea a-l ermetiza...

Iți mulțumesc de apreciere și părere. Uite că te ascult și renunț la ultimul vers!

Un poem din care muşti și nu te mai poți sătura, splendid scris.
Felicitări!

Îți mulțumesc frumos, Antonia-Luiza.
Mă bucur că textul a ajuns în felul acesta la tine — cred că un poem trăiește cu adevărat abia când cineva mușcă din el și simte gustul lui mai departe de cuvinte.
Apreciez lectura și timpul tău. Mult respect.

Nu pot sintetiza altfel ceea ce am citit. Foarte lucid, tăios ca o lamă. Ne bucurăm și de el și la Radio Agonia? Aveți cumva și ceva cadouașe pentru cei care au fost cuminți?

Mulțumesc, Bogdan. Apreciez mult lectura ta și rezonanța cu „miezul” poemului. Dacă vă bucurați de el la Radio Agonia, e o onoare. Iar pentru cei cuminți… vă propun un alt poem delir 2 sau corul morții?

Cu mult respect