Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Neliniște

continuare I

2 min lectură·
Mediu
Nici nu băgă de seamă cât de repede trecu după-amiaza. Stătea afundat în gândurile sale lovind apa cu un băț și apa începu să facă cercuri. Matt ședea pe marginea lacului, nepăsându-i de nimeni și nimic. Era a unsprezecea sa aniversare și, nici măcar de această dată, nu fusese fericit. Se întrebă continuu de ce nu putu să fie fericit. De ce nici măcar tatăl său nu-l sunase să îi ureze la mulți ani? Sau măcar să îi vorbească. De ce?! Simți cum o durere veche îi ieși din piept, pulsându-i dureros cu fiecare gură de aer pe care o trăgea. Se înfurie. Pe viață, în general. Pe maică-sa, pe taică-su’ și pe noii săi colegi de la școala elementară din Villesbelle ce nu îi doreau prezența în clasă – în special. Un strat de cea?a pufoasă coborî pe lac. Își privi chipul în apă dar parcă trăsăturile fe?ei nu-i aparțineau lui. Părea cu un an sau cu doi ani mai mare. Iar ochii stinși ce-l fixau cu albeața lor inumană erau ai altcuiva. Erau ai lui Kyle, băiatul care murise la lac. Îl cuprinse un văl nepotolit de mânie, ce i se distribui din toate venele și arterele, în tot corpul. Îi ura pe toți acum. Asta o știa bine. Pe Sam și pe Betty cu fețele lor schimonosite, pe mama sa pentru care dineurile și întâlnirile zilnice cu prietenele sale primau în defavoarea sa. Și mai ales pe tatăl său, pe care mai bine îl vru mort. De ar putea găsi o metodă să scape de toată lumea. În timp ce gândi la această macabră rezvolvare a problemei, gura îi prinse un zâmbet fals, aducând a satisfacție morbidă, gest ce i se reflectă în luciul apei. Dar nu era fața sa. Nici măcar nu erau gândurile sale. Nicidecum. Acum Kyle gândea și acționa pentru el. Îl scuti pe Matt de această povară. Kyle era unicul său prieten.
024.703
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
319
Citire
2 min
Actualizat

Cum sa citezi

Dîrzu Andrei-Ovidiu. “Neliniște.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dirzu-andrei-ovidiu/proza/13898784/neliniste

Comentarii (2)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@dorian-dumaDDDorian Duma
Prea scurt fragmentul desi se intrezareste o stapanire a condeiului, a ritmului prozei. Ma deranjeaza numele acelea americanizate sau englezite, de parca ar fi o traducere. Ai incredere in ce-ti spun, merge si Mircea, merge si Anton etc
0
@dirzu-andrei-ovidiuDADîrzu Andrei-Ovidiu
O sa continui, sper sa sune cat mai natural cu putinta. Cat despre nume, nu este nici o traducere, he he. Insa se pot schimba. Sper sa iti placa si continuarile. As vrea o parere si la un text anterior, la Lex,daca s-ar putea, e mai bine lucrat dupa parerea mea. Insa lumea nu se prea omoara dupa science-fiction.
Ce am scris aici, e doar ce aveam intr-un caiet fara prea mari retusuri. Multam de trecere.
0