În fața morții zăbovesc,
Pierdut de tot ce e lumesc,
Și o conjur ca să sosească,
Să nu îmi mai lipsească.
Iar ea privește prin hotar
Mișelă și tăcută,
Oi vrea să-ți fac și un altar
Univers, destăinuie-ți tainele ancestrale,
Readu-mă la forma mea cea inițială,
Vreau să patrund treptat enigmele tale,
Din incipit și până-n clipa cea finală.
Pierdut în sideralul tău
Când tumultul e de prisos,
Mă întorc la ziua cea dintâi
Și îți șoptesc făr-de folos
Adio...dar rămâi...
Când pe cărări cutreier trist
Și răni vechi tot hârâi,
Luna se înalță cu
Printre stele, printre nori,
Printre galaxii uitate,
Nedescoperite zări,
Printre vise spulberate.
Printre abisuri mii și mii,
Alte nopți și zile fade,
Zburau temerile vii,
Viața
Arta transcende mistere,
Reflexia mi-e oglindită de stele,
Luna răsare, îmi șoptesc în tăcere,
Sunt emulul viselor mele.
Te privesc cu un zâmbet placid,
Cu dorință ascunsă în vid,
A fost o poveste ca orice poveste,
Cu incipit, punct culminant și sfârșit,
Petrecută pe meleaguri terestre,
Unde cândva, în doi ne-am iubit.
A fost o poveste sublimă,
Un dans de iele
A mai trecut o clipă,
A mai trecut un veac,
Pe-a timpului aripă,
Efemer și neînfricat.
Am mai băut un vin,
A mai trecut un ceas,
Când sub a nopții lună
Stelele prind glas.
A mai trecut
