Poezii

În fața morții zăbovesc, Pierdut de tot ce e lumesc, Și o conjur ca să sosească, Să nu îmi mai lipsească. Iar ea privește prin hotar Mișelă și tăcută, Oi vrea să-ți fac și un altar

Univers, destăinuie-ți tainele ancestrale, Readu-mă la forma mea cea inițială, Vreau să patrund treptat enigmele tale, Din incipit și până-n clipa cea finală. Pierdut în sideralul tău

Când tumultul e de prisos, Mă întorc la ziua cea dintâi Și îți șoptesc făr-de folos Adio...dar rămâi... Când pe cărări cutreier trist Și răni vechi tot hârâi, Luna se înalță cu

Printre stele, printre nori, Printre galaxii uitate, Nedescoperite zări, Printre vise spulberate. Printre abisuri mii și mii, Alte nopți și zile fade, Zburau temerile vii, Viața

Arta transcende mistere, Reflexia mi-e oglindită de stele, Luna răsare, îmi șoptesc în tăcere, Sunt emulul viselor mele. Te privesc cu un zâmbet placid, Cu dorință ascunsă în vid,

A fost o poveste ca orice poveste, Cu incipit, punct culminant și sfârșit, Petrecută pe meleaguri terestre, Unde cândva, în doi ne-am iubit. A fost o poveste sublimă, Un dans de iele

A mai trecut o clipă, A mai trecut un veac, Pe-a timpului aripă, Efemer și neînfricat. Am mai băut un vin, A mai trecut un ceas, Când sub a nopții lună Stelele prind glas. A mai trecut