Poezie
Transcendent
2 min lectură·
Mediu
Arta transcende mistere,
Reflexia mi-e oglindită de stele,
Luna răsare, îmi șoptesc în tăcere,
Sunt emulul viselor mele.
Te privesc cu un zâmbet placid,
Cu dorință ascunsă în vid,
Prin sute de gânduri cerești
În care tu sălășluiești.
Încerc să mă ascund de amintiri
Pierdute în glasul subtil
Al blândelor mele iubiri
Din vremuri trecute tiptil.
Copilul se joacă timid
În valul ce piere la mal
Și crește, și-i tot mai avid
Să treacă de-l vieții hotar.
Descoperă tainele lumii,
Se afundă în ele abil,
Devine apoi nestatornic,
Pierdut de eternul futil.
Ca o lumânare grăbită
Ard anii trecuți spre aval;
Se așterne tăcerea subită
Pe cercul măreț și oval.
Mă pierd ca să mă regăsesc,
Doar o clipă petrec eu cu mine,
Și tot ce-i divin ori lumesc
Devine un tumult de sine.
Găsesc absolutul abstract,
Fericirea o simplă iluzie,
Aleg ca să nu mă complac
Pierdut în această confuzie.
Trecut, prezent și viitor
Se unesc într-o Fata Morgana,
Miraj fad și înălțator
Ce spulberă strașnic coroana.
Accept doar că nu vreau să accept
Să fiu altă harpă comună,
Excedat de acest concept
Mă lepăd de orice cutumă.
Mă văd în orice clipire
Sculptată de imaginea ta
Ce acum schițează o mijire
Privindu-mă în fulgul de nea.
Transcend mistere ancestrale,
Oglindite în roiuri cerești;
Sunt emulul viselor mele,
Divine, și totuși lumești.
D.P.
(dream-live-today.blogspot.com)
00942
0