Dinu Nicu

O stea pe cer din nou apare, Chipul ei mereu răsare. A fost a mea cândva și mă iubea, Dar eu nu am știut să țin la ea. Acum ea pentru mine este rece, Căldura ei vrea să mă înghețe, Lumina ei

O stea pe cer a răsărit Chipul ei s-a oglindit în ea Mi-e greu să cred că nu-i a mea Mi-e greu să cred că ea-i o stea O stea ce foarte greu e-atinsă De-o rază de lumină stinsă A cărei flacară

Aș vrea, steaua ta să fiu doar eu, Dar mă tem că m-ar bate Dumnezeu, Și jos aș fi dat de pe cer, De chipul tău aș fi desparțit, mereu. Aș vrea să fiu lumina ta, Doar tu să te calăuzești de

Zăpada se așterne Lumea o acoperă cu stele Fulgii de nea cad voioși Și sunt foarte credincioși Moș Crăciun le-a poruncit Să vină necontenit Brazii sunt împodobiți Iar copiii multumiți Ei

În negura trecutului Pe unde am trecut odată Viața e schimbată Pomii mi se par că spun Că a mai trecut un an de mult Mi s-a părut puțin de când Nu am mai trecut prin….

Tot timpul pe care l-am petrecut A fost și este în trecut. Stau și îți aduc elogii, Ca și cum ai fi murit. Dar nu tu…ci eu se pare că mă voi stinge, Deoarece firul vieții este

La umbra unui stejar bătrân La marginea unei păduri, în colțul unei lumi, Am venit să te aștept pe tine. Pe cer sclipeau stele doar câteva, În depărtare se întrezărește umbra ta Te apropii

Afară plouă cu găini Pământul e un dreptunghi cu rechini Un copil doarme dus Soarele asfințește la apus. Două păsări zboară pe un tablou Ele au aripi din piele de bou Seara la masă mâncăm

Lumină picură-mi în ochi Să văd altarul vieții Pe care sfinții și-au jertfit Rărunchii tinereții. Robește-mi gândul să poată zbura Scaldă-se în rugăciunea ta Primește-mi sufletul lângă

O scumpă doamnă a vieții mele, Te privesc cu ochi fanatic Chipul tău, o stea, ce-mi luminează viața... Lumină...ce mă duce-n întuneric... O scumpă doamnă a vieții unui om, Iubire,

Hai să jucăm un joc. Eu spun un cuvât, iar tu, îmi răspunzi. Să vedem ce vei spune tu. Afară plouă. Ce zici? Sunt lacrimi? De ce? Soarele a răsărit. De bucurie? Cine? Lacrimile sau

Din negura pământului În valul trecutului Trec pașii rupți de vânt, Trec toți duși de un gînd. Vin sclavii rând pe rând Cu toții lăcrimând, Conduși de un strigoi Strigând cu glasuri

Nu vreau să mai scriu cuvinte. Un punct, două doar câte îni vin în minte. Nu vreau, să mai zic nimic. Un punct să văd aruncat în dric. Nu vreau să mai văd lumină. În liniște să

Uite! aici este o lacrimă... și aici, și aici, și-n sentimentul ...cui? este o lacrimă. Mi-e silă să privesc la mine... Mi-e silă să gândesc. Pierdut printre firele de iarbă, printre