Poezie
Lacrimi
2 min lectură·
Mediu
În jurul meu, nimic nu există...
Eu nu sunt sigur că trăiesc.
Nici un lucru se pare că nu e viu
Doar câteva lacrimi ce curg încet.
Trăiesc o durere...
Nu zic nimic, deși aș vrea,
Să-mi amintesc, dar nu pot privirea ta...
O urmă de căldură pe obraz eu simt,
Pe buze se oprește umezindu-le puțin.
O lacrimă... ce nu-i a mea, nu plâng, nu pot.
Iarași simt și iar, privesc în sus și văd,cum
Lacrimi curg din cer.
Aș vrea să te îmbrățișez să plâng.
Dar... nu pot că lumea-i în pământ,
Buzele-mi sunt umede de lacrimi...
Le-ncălzești și le acoperi cu mâna ta,
Simt că trăiesc că totu-i luminat.
Nu aș vrea să-ți dau drumul nicicând.
Să trăiesc cu tine-o veșnicie, nedespărțiți.
Þi-am spus că te iubesc sau poate nu,
Oricum eu pot să mă repet.
Þi-am spus că te doresc sau poate nu,
Oricum eu pot să mă repet.
Lumea este-acum voioasă,
Toată lumea este bucuroasă.
Privesc în sus și văd, cum
Lacrimi curg din cer.
Dar timpul trece, iar noi nu știm,
Nu observăm cum trupurile noastre tinere
Se transformă, cum îmbătrânim.
Într-o zi viața se va sfârși,
Dar dragostea noastră ne va uni.
Atunci vom fi nedespărțiți,
Vom intra în dragostea de sfinți.
Vom sta și vom privi de sus
Cum pentru tineri pe pământ,
Lacrimi curg din cer.
002.007
0