Legenda apusului de Soare

Odată...demult, a existat neorânduire în rândul lumii. Nu exista nici zi, nici noapte, Soarele răsărea dar niciodată nu apunea. Într-o zi, Soarele, fiind conducătorul lumii, trebuia să stabilească niște reguli după care toată lumea să fie condusă, și așa se hotărî pentru început să stabilească ordinea zilelor și a nopților. Căuta de mult timp pe cineva care să fie conducător peste noapte alături de el. Într-una din zile se întâlni cu Luna, o stea încă necunoscută pe acolo, stătu puțin de vorbă cu ea, apoi deodată simți un fior adânc și se îndrăgosti de ea pe loc. O dată cu trecerea timpului au ajuns să se cunoască mai bine și să petreacă mai mult timp împreună. Însă când veni clipa hotărârii conducătorului nopții, Luna vru și ea să fie. Soarele la început nu acceptă căci o vroia tot timpul lângă el, dar în cele din urmă acceptă și o pune pe ea. Când se văzu conducătoarea nopții fără a putea fi dată jos, nici nu mai vroia să-l vadă pe Soare. Acesta s-a mâhnit foarte mult și a făcut tot posibilul să fie cu ea, dar nu a mai putut face nimic. Atunci Luna a făcut ca noaptea să fie întuneric ca nu cumva cineva să-i poată face ceva. Între zi și noapte nu era nici o clipă în care să se întânlească și Soarele care nu o mai putea vedea pe Lună, a făcut ca dimineața și seara, ziua să se îngâne cu noaptea; atunci când nici el nici ea nu sunt pe cer, atunci o poate vedea dar doar puțin. Pentru faptul că a adus întuneric asupra nopții, Soarele se hotărî să lumineze Luna, pentru ca lumea să iasă din întuneric.