Replay

un poem care pleaca super, cu o imagine foarte plastica a zidului nemangaiat. si finalul e reusit, cu toate ca mi se pare ca am mai auzit macar o exprimare asemanatoare. dar se pliza in tablou, chiar bine.

ce nu+mi suna bine e acest fragment, care cam trage in jos, cred ca ar merita rescris altfel

fiindcă e monoton
să îmbătrânești pe un șantier
al silabisirii
adevarata frumusețe
stă într-o mare iubire
acolo ai putea să concepi
o monografie a sângelui


de ce zic asta? imaginea santierului vine puternic, asta poate ramane, dar un santier al silabisirii e fortat. cuvantul santier e puternic incarcat imagistic pe cand celalalt nu sustine si taie efectul. monografie a sangelui e cam la fel. plus ca monografie suna invechit, chiar banal, fata de sange care e viu, rosu, potent. monografia se scrie despre cineva de obicei mort, sau despre vreo comunitate uitata.


adevarata frumusete sta intr-o mare iubire, asta e banal, chiar siropos.

uf, sa nu par prea dur, pe ansamblu, poemul e fain simi place. si vad ca ai resurse de a crea imagini memorabile. spor la scris.

de fiecare data trecerea ta ma ajuta; textele mele intr-un final vor arata altfel, stim bine... timpul, starile, penumbrele le confera mereu alte tente...

iti multumesc

Diana,
pohem/stare. are dreptate Leonard. succes!

retin:ar fi trebuit să îmi scrii
pentru că din mine
pietrele au început să cadă
ca dintr-un zid nemângâiat n.b. frumos/ fara nemângâiat/

să locuiești în mijlocul unei n.b. de aici, lucreaza pe text...
mulțimi incolore
ca și o frânghie
pe care fiecare să se lungească
să se pre-lungească
precum un țipăt surd
cautând o enclavă
un teren amorțit
în care să-și înfigă pumnalul

Tin cont de semne...gand bun.