Diana Elena

Uneori, tăcerea nu fuge — ea se așază între două gânduri, ca o frunză căzută între pași care nu se mai întâlnesc. Uneori, iubirea nu spune nimic — doar stă acolo, ca un câine credincios la poarta

Arde cerul fără milă, Peste câmp și peste vie, Zarea tremură-n lumină – E-un sărut de iulie. Grâu-n picioare de lumină Se închină blând în vânt, Soarele, cu mână plină, Scrie aur pe pământ. Se

Pe tronul negru, uitat de zei, Stătea un demon fără scântei. Lumea îl teme, lumea-l alungă, Dar cine l-a iubit, tot plânge-ntr-o dungă. O floare mică, din cer trimisă, I-a atins inima, stinsă,

Pe-un tărâm cu zori de sticlă Și cu fluturi de peliculă, S-a născut din vis și spumă O fată fără chip, doar cu o sumă. Avea părul ca Rapunzel, Lung cât drumul fără țel, Vocea

Mulțumesc frumosului din floare, Ce-și deschide taina în lumină, Pentru-a firii blândă sărbătoare, Pentru pacea ce în ea se-nchină. Mulțumesc frumosului din zori, Când se scaldă cerul