Poezie
Balada unei prințese fără nume
2 min lectură·
Mediu
Pe-un tărâm cu zori de sticlă
Și cu fluturi de peliculă,
S-a născut din vis și spumă
O fată fără chip, doar cu o sumă.
Avea părul ca Rapunzel,
Lung cât drumul fără țel,
Vocea dulce ca Ariel,
Dar cu pasul greu de oțel.
Purta rochie de iasomie,
Ca Jasmin din vechea glie,
Dar în ochi purta zăpezi
Ce-ncercau să-și spună regi.
Crescuse-n turn, dar și-n pădure,
Fusese fiară, fată-n mure,
Fugise-n noapte, ca Cenușăreasa,
Dar nu căuta nici o nuntă.
Știa să lupte ca Mulan,
Dar visa cerul de titan.
Vorbea cu vântul, ca Pocahontas,
Și inblanzea cu vis, nu cu glas.
Se numea doar..."Fata-tot" ,
Un colaj de dor și foc.
Dar lumea-i cerea să aleagă,
Să fie una nu întreagă.
Așa că a fugit prin zori,
Pe munți, prin ape și sub nori,
Căutând un "el" care să știe
Că prințesele nu-s doar poezie.
Și l-a găsit - nu pe-un cal,
Ci în miezul unui val.
Era orb și avea o carte,
Scrisă-n stele, fără parte.
Nu știa să mântuie,
Nici să cânte-n vijelie.
Dar când a privit-o-n vis,
I-a spus:" Tu nu ești un compromis. "
Nu voia regat sau tron,
Ci o mână-n foc și-un domn
Care-n loc de "ești frumoasă"
Spune:" Ești puternică și haioasă. "
Așa cum că-ntr-un dans străbun,
Sub un cer fără minciun,
S-au unit un el "ciudat"
Și o ea din vis creat.
Și-au trăi nu "fericiți" -
Ci liberi, plini, ne mărginiți.
Că povestea lor, cumva
N-a fost scrisă de-altcineva.
00230
0