nu știu ce-ți veni să deschizi geamul la ora asta
măsori distanța până jos
și-o multiplici până la el
îți dă cu minus
înclinare spre stânga
ai vrea să-i ștergi mirosul din pereți
îi freci
șinele astea te trag din tine
asemenea brațelor mamei
ți-ai culca oboseala în ele
ai urcat
în fața ta un copil
pe trup încep să-i crească degete
o iarbă mișcătoare
te cotrobăiește ca pe-o
(create new wor(l)d)
primăvara își deschide ferestrele
toate
(application unlocked)
văd sfârșitul prin tine atât de aproape (deletion already started)
un șarpe se naște (sângele tot mai lung
te-ai trezit închis într-o cameră
decorată cu gust
nu poți să te plângi prea tare
doar că are o singură ușă cu un vizor
la început ți-ai lipit ochiul de el oarecum curios
dincolo
profile upgrade version 3.2.1 fix pack installing
error message saving failed please try again or restart
hello world
deschid fereastra
prizez o gură de aer wi-fi
pământul se rotește în jurul
onorată instanță
dezonorantă circumstanță
mă înființez în visul dumneavoastră în dublu exemplar
a și a perpendicular
femeie 172
constituție astenică
gât subțire și foarte lung de găină
nu pot să-i privesc chipul aprins de soarele-n cădere
stă neclintit ca o pictură murală
mâna împietrită îi toarnă în pahar
se face târziu
îmi zice
am uitat cum se
aceeași cameră albă
privesc fix în tavan
un punct
pereții se strâng
punctul se dilată
iar cineva strigă împinge
nu mai știu dacă sunt înăuntru ori afară
mi se face frică și plâng
distanța
condiții inițiale
aveai un sistem de ecuații neliniare
interpretarea geometrică
un fascicul de neuroni
chicoteam ca o școlăriță distrată
ți-i suflam în inimă
se risipeau ca puful de
mă sufoc
o piatră trece prin piept
de fapt un bec încins într-o cameră cu susul în jos
(cineva își dă seama de răsturnarea planului)
pereții se dilată
și ca un cap retezat luna se rostogolește
mai adu o sticlă, femeie! o zăreşti cum răsare din fumul gros, imensă, cu sânii grei, cu gura vulgară, tulburătoare. îţi vorbeşte într-o limba barbară şi gesticulează ameţitor. mâinile ei se
uitarea a crescut mai înaltă ca noi
sângele plecat să te caute nu s-a mai întors
din gâtul retezat al clipei plouă necontenit
trag în piept parfumul descompunerii
golurile din
îngerul stă cloşcă pe inima mea. şi mă enervează când îl văd aşa serios. ce faci acolo, îngere? el, nimic. ca şi cum cuvântul meu însângerat nu l-ar durea. şi-mi vine să-i smulg penele, să arunc în
o pată pe covor un scaun răsturnat patul răvășit
decor pentru neîntâmplare
aștept să bată cineva în geam
cineva să anunțe un anotimp
să-mi spună cum într-o dimineață a explodat florăria de jos și
cu fereastră spre stradă
și o fată cu gene lungi
ar putea să o cheme
ana privește trecătorii
îi pipăie cu vârful limbii
nevoia de a îmbrățișa un om
l-ar scuipa l-ar lovi
apoi l-ar lua în
ei bine, distinsul meu poet
află că nu ești decât o conductă ruginită
în wc-ul ăsta public
în care nimeni nu plătește intrarea
te socotești cumva privilegiatul
care stoarce lacrima pură a
plouă
femeile au ieșit curgătoare pe străzi
doamna cu anemone în lesă își picură sângele roșu giotto de catifea
nu
ea nu plânge
orgoliul o ține dreaptă ca un corset
ea merge și merge nu se
eu știu că tu ai învățat cuvintele să meargă.
eu știu că tu învârți zilele cu cheița, că seară de seară pui soarele în piept, la încălzit și-mi trimiți visele la joacă.
eu știu că tu coși
nu am avut niciodată curaj
să fac vreun rău ori vreun bine
am mers doar în linie dreaptă
cu grijă să nu trezesc copilăria
dintr-o jucărie pe care n-am scos-o niciodată din cutie
niciodată n-am
îți scriu din orașul cu o singură stradă
din curba lui hilbert
nu-mi amintesc cum am ajuns aici
merg și nu înțeleg nimic
ajung la același semafor
același gând sinucigaș
cineva mă privește de pe
ai uitat tricoul camuflaj
și un pachet de țigări
motanul miaună turbat
țevile șuieră
pereții se rotesc
lumina scade
sângele urcă
sunt pregătită
am văzut sfârșitul în oglinda spartă
aștept
alienat suflet hai-hui
sângerând violetul amurg
în josul înalt nu mai sui
țipă de spaimă surd demiurg
morți îngrămădite-n umăr:
gravid scuipă cercuri. îndoi
pe unu androgin de
linia orizontului trece prin oameni, secerătoare. o pasăre culege țipătul zilei, cea mai înaltă întrebare. ochiul tău singur vrea să prindă toamna într-o culoare neștiută de nimeni. să umple spațiile
eram copii
încă desenam inimioare roz în caietul cu pătrățele
nu înțelegeam atunci ce însemna săgeata aceea
avea însă ceva magnetic
winter wonderland
înaintam albi albi albi doar luna