diana chindris

iti multumesc pentru ca esti unul dintre putini care sa obosec sa imi dea sfaturi,desi ai intuit corect,rareori le urmez,iti multumesc si sunt pe deplin constienta de labilitatea stilului meu...probabil vreun proces de formare pe care la anisorii mei nu l-am implinit...cine stie oricum pentru mine poezia e o continua formare,fii deci tolerant si ajuta-ma in continuare...inca o data mutumesc!

ne sminteste asteptarea,pedanta,decadenta...durere.pana cand silvia,pana cand?pana ieri sau pana acum o clipa...of am pierdut din nou sansa vietii...mai am de asteptat o vesnicie...

vad o tarancuta cu fata murdara de vreme,cu hainele rupte de oameni,pasind desculta in amurgul bland cu ochii la cer,cu gandul la paradis,muscandu-si buza de jos cu timiditate...va zbura!

cine esti tu...cine esti tu, care reusesti sa-mi zugravesti bucuria opaca de a regasi ceva atat de placut, dureros si necesar...era sa uit de rugina ce a inceput sa-mi brodeze amintirea noptilor de vara calduroase si primitoare...si totusi cine esti?

nu stiu exact de ce dar sunt cu totul in sentimentul acestor versuri...dar poate ca uneori incercam de prea multe ori sa inviem din cenusa un el sau o ea,o poveste sau un vis ,chiar un jalnic sarut de adio...si atunci acesta e motivul pentru care toate versurile de adio sunt proaste...mai niciodata nu reusim sa fim credibili sau sa le oferim acel aer de ultimatum dorit...a trecut ceva timp de cand nu am mai citit ceva de tine...

imi place galaxia pe care tu o atribui unei frunze...gradina trebuie sa fie un univers...cred ca-ti sunt o cititoare fidela..:))

..e ca si cum te-ai furisa noaptea sa pandesti in vis buzele celui pe care il iubesti,stiind ca pe ele zace un sarut inca nenascut ce iti este destinat...e ca si cum ai asista la o nastere...as avea o curiozitate..insa imi e teama sa ai sa ma consideri indiscreta...

cat de trist...dar adevarat..pot sa te intreb de ce?...de ce atat tristete?

trebuie sa recunosc ca nu oricine putea sa dezbrace cerul,sa-l dezbrace de ploaie ,de nori si de teama...felicitari!

...poate ca nu ar trebui sa comentez,simt insa ca am ceva ce merita spus,ceva ce merita stiut...as asemana poezia ta cu acea prima adiere de soare a unei dimineti atat de perfecta incat nu poate fi cuprinsa in vorbe,sau o sarutare calma pe frunte ce spune...nu te teme!...iti multumesc pentru ca nu ai pierdut in prea multe vorbe esenta acestei trairi...