Despina Alexandru Ioan

de față ar merge transformat într-un poem. Asta, desigur, după ce-i veți adăuga diacriticele și-l veți corecta în totalitate pentru că sunt niște semne de punctuație puse aiurea și câteva cuvinte incorect scrise.
Ca proză nu se susține.

acestui umor ce se regăsește preponderent la nivelul dialogului nu i-ar fi stricat și un altul, la nivelul acțiunii, care în textul de față lipsește. O desfășurare liniară a evenimentelor, o încurcătură ceva, n-ar strica. Momentan îmi pare doar fundalul pe care ar urma construită acțiunea.

Erată:
dormitror (dormitor)
sau nu apărea de loc (deloc)

neglijent redactat și fără finalitate. Partea de început se lungește fără vreun rost anume (nu relevă nimic din așa-zisa acțiune), iar dialogul mi se pare deosebit de artificial și transparent. Sfatul meu este să vă axați pe anumite evenimente din perioada comunistă și să brodați în jurul lor niște povești.

Erată:
căci arșița zilei precedente, a încins (virgula este aiurea pusă)
Totuși, s-a trezit (idem)
N-ai vedea-o măcar odată (o dată)
va fiși ea nevoită (fi și)
Da până una alta (Dar)
am să găsesc prima zi de concediu (+ în)
înegrite (nn)
înoiți (nn)
etc

Un text psihologic creat în jurul unui personaj succint și totodată bine conturat. Are ceva din psihologia lui Dostoievsky, asemânându-se mai mult cu frământările lui Raskolnikov decât cu spovedania oarecum ipocrită a lui Stavrognin. Dacă ați reuși să țeseți o întreagă poveste în jurul acestor frământări, poate chiar un adevărat roman în care să se îmbine mai multe perspective, ce nestemată ar ieși...

interesant, doar că pare suprasaturat de dialogul ce-l desparte în două. O mică descriere a personajelor inserată printre cuvintele acestora, zic eu, n-ar fi stricat. Per ansamblu este un text bun, fără să aibă totuși o miză prea mare.

Două mici scăpări:
revistei de specilaitate (specialitate)
la ce v-a spune (va)

Cu amiciție,
Alexandru Ioan.

ca o instrospecție, un gând în jurul căruia roiesc alte gânduri în jurul cărora roiesc alte gânduri. Divagarea cu șeful și profesorul vine să-i dea textului profunzime și veridicitate, fără să-l îndepărteze pe cititor de la interogația inițială, cea din titlu.
Repetarea cuvântului \"întrebare\" în primele trei fraze este disonantă, iar în forma în care ați conceput penultima frază ultima ar fi trebui să fie \"Acum nu\".
Mi-a plăcut.

se aseamănă întrucâtva, prin prisma subiectului abordat, cu o proză înscrisă acum câteva zile pe site de d-l Mihai Traistă și intitulată \"Ti-o trebuit tie Ioane\", însă deosebirea de stil este clară. În opinia mea textul de față este puțin dezechilibrat, dialogul din final fiind prea cursiv comparativ cu prima jumătate a poveștii, când păcatul atârnă greu pe sufletul muribundului și nu-l lasă să moară. Ar fi mers puțin dezvoltat... ce implicații are mărturisirea sa asupra satului, cum îl știau vecinii etc., pentru că este un subiect ce merită dezbătut mai pe larg.

nu este cazul să trageți concluzii pripite, niciodată nu este... V-am spus clar și la obiect ce anume nu mi-a plăcut și consider că, odată îndepărtate acele elemente, textul ar avea mult de câștigat. Atmosfera, chiar dacă nu vă străduiți să o construiți, v-a reușit de minune, iar acesta este punctul forte al textului pe baza căruia ar trebui, zic eu, să dați naștere unei acțiuni pe măsură. Toată filosofia legată de unirea sufletelor nu poate fi susținută în atât de puține cuvinte, ar trebui să dezvoltați enorm proza de față încât acele idei să vină de la sine și să decurgă din cele care le preced. Altfel nu faceți decât să prezentați niște idei fără să le oferiți greutatea pe care o merită.
Legat de început, așa cum am zis, m-am referit strict la primul paragraf care, în opinia mea, nu-și are rostul. Iar sfârșitul așijderea, parcă transformă întregul text într-o glumă și încă una insipidă. Îl puteți păstra, desigur, dar atunci totul ar trebui refăcut pentru a balansa aceste idei.
Iar limbajul... doar prin Hume, Kant și-n Metafizica lui Aristotel am mai întâlnit asemenea. Iar aceștia erau cu toții filosofi. Atât de multe cuvinte, mai mult sau mai puțin, pretențioase nu sunt utilizate într-un așa mic text decât dacă este vorba de un articol. Sper că ați citit din maeștrii goticului, cum ar fi Poe ori Lovecraft și sper că ați remarcat atât felul în care reușesc aceștia să-și transpună ideile cât și limbajul folosit.

Iar la final vă rog să luați aceste comentarii drept niște simple puncte de vedere, a căror valoare și adevăr să le stabiliți singură. Iar acest lucru nu se poate dacă nu vă detașați puțin de creația dvs. și o priviță cu mai multă obiectivitate.

Cu prietenie,

Alex.

trist ca o jelanie. Îmi place felul în care ați sugerat ideea (și v-ați rotit în jurul ei ca o molie ațâțată de lumina unui bec), fără să o disecați și să dărâmați misterul clădit în jurul ei.

patetism gratuit în această povestire, dacă îi pot spune astfel. Niște calamități venite la invitația unui împărat și care nu găsesc despre ce anume să discute decât despre o eventuală bătălie între ele? Mi se pare cam tras de păr subiectul, iar textul în sine nu-mi spune mare lucru.

începe bine și are, consider eu, tot ce-i trebuie ca să atragă. În opinia mea cele două părți (relexiile legate de diferențele dintre sărăcie și bogăție și amintirile naratorului) ar trebui să fie mai strâns legate, iar trecerea de la una la alta mai lină și mai cizelată.
În rest e chiar interesant.

O proză umoristică interesantă, însă, trebuie să admit, fără o miză prea mare. Firul epic nu este bine conturat, iar dialogul nu se poate susține decât în măsura în care construiește acțiunea, ceea ce nu este cazul aici. Aș sugera mai multă dezinvoltură și o mai bună claritate a ideilor. O părăsire nu a subiectelor abordate ci a construcției epice.

P.S. Poți să-mi spui și mie, rogu-te, cum se introduc texte în diversele colecții?

primului paragraf care, în opinia mea, nu-și are rostul într-o proză scurtă și a limbajului prin care doriți să epatați, textul păstrează în sinea sa ceva din atmosfera gotică pe care, cu atâta migală, reușiți să o reconstruiți. Dialogul și rezolvarea acestuia, în schimb, nu m-am impresionat.

și interesant, iar explicația de la început este mai mult decât binevenită sau utilă, este de-a dreptul necesară. În acest mod nu vă mai pot reproșa lipsa de veridicitate a personajulul-copil (limbajul folosit, argumentele, trimiterile la Stalin etc). Dialogul este bun și conține mult adevăr (mi-a plăcut în mod deosebit această reflexie: așa se întâmplă, când omul n-are griji, păcătuiește prin a gândi). La final mă așteptam sincer că țâncul, intrat în noul trup, să-i tragă o chelfăneală tatălui. Nu de alta, dar chiar o merita :)

are ritm și încă unul alert, plăcut, dar la nivelul ideilor nu-mi spune prea multe. Nici titlul nu prea știu de unde să-l iau... Probabil ar trebui să citesc și celelalte capitole să mă dumiresc.

este interesantă, dar monologul conține, după părerea mea, multe prea multe divagații ce tind să-l distragă pe cititor, iar în cazul unuia simandicos chiar să-l plictisească. Cred că toate aceste idei se putea spune și în ceva mai puține cuvinte și într-o formă mai cursivă.

un comic de situație bine dozat și niște caractere atent reliefate, îndeosebi cel al infractorului din închisoare. Rezolvarea situației, deși simplistă, vine ca ceva logic, întregind fragmentul.
Mi-a plăcut. Mai eles dialogul.

o realitate cotidiană, aceea a becalizării oricăror obiceiuri și datini, descrisă cu mult har și umor cât cuprinde. Un text pe cât de mic pe atât de plăcut.

Numai bine.

prea ușor convins mușteriul imaginar. Trebuia să chemați un vecin care să se prefacă înainte că ar dori să cumpere câteva kilograme sau să născociți niște studii acolo, conform cărora dudele îmbunătățește viața sexuală :)) Sau că sunt fructe de criză.
Am reținut ideea și încăpățânarea cumpărătorului.

există câteva greșeli gramaticale și repetiții supărătoare, textul îmi place. Toate aceste frânturi de viață au pitorescul și farmecul lor, creează un univers rustic marcat de simplitate și normalitate, un univers ce contrastează puternic cu viața din zilele noastre și îndeosebi cu cea dintr-un oraș mare.