Are you happy?

Întrebarea, deși simplă și mai mult ca sigur pusă din curtoazie, m-a năucit. Pe individ îl văzusem prima oară în viață de dimineață, iar la prânz el formula această banal de teribilă întrebare. Nu aștepta de la mine cine știe ce răspuns elaborat, de aceea, puțin mirat, a repetat-o, trecând de la tonul neutru, de conversație, la unul interogativ, care cerea un răspuns imediat. Ei bine, această nevoie a lui de a ști, indusă desigur de lipsa mea de reacție, transformată de subconștientul meu într-o urgentă nevoie de autolămurire, m-a cufundat si mai mult în apele tulburi ale năucelii, poate și din cauză că întrebare exista deja în mine, fără ca eu să o fi chemat, fără măcar să-mi propun să fac o analiză a existenței mele, a stărilor pe care le-am trăit în ultimul timp sau în tot timpul meu. Nu încerc să filosofez pentru că nu mă pricep, deși am urmat cursuri de filosofie în facultate. Filosofia înseamnă mai mult decât însușirea unor noțiuni. Filosofia cere timp și dăruire. Eu nu am timp. Și nici dăruit nu cred că sunt. Profesorul de filosofie ne spunea că toți suntem filosofi și nu voia să ne măgulească. Ne spunea că gândirea în sine este filosofie, iar eu i-am dat exemplu Gânditorul de la Hamangia. Corect, zice el, femeia fiind rodul filosofării, sau motivul, zic eu. Dar nu la acest tip de filosofie voiam să mă refer. Am avut șef patru ani de zile probabil pe cel mai mare filosof în viață, de aceea spun cu tărie că nu mă pricep la filosofie. Și nici nu încerc să mă pricep. Atunci am auzit întrebarea pentru a treia oară, de astă dată pe un ton acuzator. Eram sigur că oricare ar fi fost răspunsul nu mai avea importanță, oricum îl greșisem. Așa că am bâiguit, ca pentru mine: \"Am I? Oh, sure, I\'m ok.\" \"Ok\", zice el, adresându-mi-se pentru ultima oară, desigur și văzându-și de ale lui. El a plecat, dar întrebarea a rămas, pentru că fusese strigată. Smulsă și aruncată în mijlocul pieței. Expusă ca o marfă de preț. Și pentru a fi văzută mai bine, eu, nebunul, cu mâna mea am înfipt-o în vârful țepei din Dublin, de parcă nu a mea ar fi fost. Ori poate arătând-o lumii întregi credeam că o și împart cu lumea. Dar răspunsul l-aș fi putut împărți și pe el? În anumite condiții da, numai că acum nu era cazul. Dacă aș fi fost dăruit filosofiei aș fi încercat să identific elementele care compun fericirea, apoi pe cele care o determină și în final pe cele care o fac să fie înțeleasă. De fapt, fericirea vine în urma unor trăiri care provoacă suferință sau cel puțin în urma unor stări de lâncezeală psihică, altminteri, nu poate exista fericire continuă. Aceea poate fi o stare de mulțumire sufletească. O stare de bine. Fericirea e ceva special. O rara avis de care trebuie să profiți cu toată ființa atunci când te-a prins. Da, uneori sunt fericit. Acum da. 15 iunie 2011