Deminescu Violeta Mirela

credeam că știu cum e să te îmbolnăvești de poezie deasupra fluviului statui bântuite de pașii secolelor neostenite se-nchinau fiecărui val a binețe sfântul dorințelor privea cu

m-a trezit un vis de acasă ca pe-o primăvară amintirea topită înspre trupul mamei din care m-aș răsări iar fără vină în oglindă pământul întredeschide buzele într-un zâmbet strâmb

n-am văzut niciodată copacul de rodie înflorit dar trebuie că poartă gândul cireșului copt din privirea ta când te cuprind șerpoaică ți-e poemul estetică pe cord deschis mi-aș vrea inima în

revărsat în ochii cârpiți ai zorilor cântec din ogrăzi și brusc plânge în mine lumina cu litere de-o șchioapă ca o scrisoare de bun venit vieții cu moartea luată la palme de luceferi năuci

n-am văzut niciodată pietre plângând știu doar sunete venind dinspre ziduri ca din odaia mică în care aștepta să moară ședeam pe trepte cu ochii-n ochii icoanei așezată deasupra ușii sub

parcă aș vrea să fug din brațele bunică-mii Oara mă ține strâns am vreo doi ani și breton scurt soră-mea e tunsă la fel și a împlinit cinci știe că trebuie să zâmbească aparatului altfel nu m-a

citesc prin dioptriile tale doamne despre mine în primăvara asta dată în mintea copiilor curcubeul se adapă și din noi femeile ca și când am fi primit în dar un buchet din penele păsării

iubeai ca și cum ai fi mușcat dintr-o bucată de lună nici s-o ucizi doar cât s-o doară nici să-mi ascunzi linia vieții la infinit în mâna străină ca-ntr-o zare murdară ne-am mai

ar trebui chiar să vă cert domnule profesor poezia nu e cireșul ăla înflorit din care rupsesem o ramură și-am adus-o în clasă dacă am tăia întreg cireșul m-ați întrebat și de-atunci toate

târfă viața asta și cea dintre noi cu ochii migdalat făcuți din cărbune jarul nu-i stins nici în țigara ținută de mai bine de-o-ncredere între degetul mare și arătătorul înmuiat în

vorbești de destrămare gânduri cu taxă inversă iar eu am încetat să mai străbat cu disperarea flăcării pe ultimele vreascuri drumul dintre tine și tine trecutului i-a trecut vremea de

am fost încă de la început o cetate în care creșteau suflete și iluzii atât de frumoase că și viața murea de invidie până mi-am rămas mică în propriile ziduri mă doream poem cu normă

să te cuprind necuprins te-aș citi ca pe o piatră deschisă și-atunci te fărâm pâine preacoaptă-n cuvinte cu un refuz de mătase închizi spațiul dintre banalul cu butoni de

cotrobăiesc prin buzunarele cerului după o ciocârlie mă cerți că nu ești ca mine poezie nici aripă în vânt mâinile-mi râd în moliciunea mătăsii de cuvânt important e cât zbor îmi respiră

despletită aromă între cerul gurii și-o boltă înverzită în talpă cât să n-o strivești pași în cerc niciodată prea departe de miezul rubiniu al luminii pânză deșirată cu regrete în

țineam demult ascuns și nu prima oară cuvântul în buzunarul tăcerii e drept în cel stâng de la piept cel cu gustul dulce al mierii și-al puiului de căprioară ca pe-o sămânță de busuioc într-o

în brațele tale moartea are ochii albaștri și poartă rochii de catifea își pune cireșe la urechi și mănâncă înghețată cu gust de vanilie nisipurile cântă și toate fetele morgana aduc bomboane

visele se ucid lent ca dantelăria eșarfelor mării la țărm absențele sunt doar pescăruși scotocind prin copilăria iubirii și caut locul unde se duc

am învățat pe de rost dezamăgirea cum pe vremuri reciteam la nesfârșit cartea cireșarilor privirile s-au refugiat printre arborii cu aripile întinse rășchirat pe cer așteptând pe-o dragoste

singurul poet desăvârșit Dumnezeu care a creat lumea fiindcă iubea prea mult poezia umblă și prin aripa mea hoardele curcubeului așa ca o tușă de infinit ca o margine de cântec însă mă

mi-ai reintrat în gânduri precum aroma unui crâng de salcâmi în pieptul dezvățat să respire îmi rămâi printre bucățile de inimă ca poezia unui lan cu maci de-abia înflorit într-o dimineață cu

mă desfrunzesc de primăverile cu tine de verile îndoliate până la sinele poeziei pe care o scriam de fiecare dată în brațele tale poți nega că te-am iubit cum ai spune că păsărilor le

o lună plină cu brațele încolăcite de gâtul nopții un cer spuzit privirea ta eu râul răscolit în care se-mbăiază pătimaș toate stelele apă de fior mă

timpul și-a luat tâmplele în mâini un înger căzut pe gânduri își descoperă ochiul ivorieee unde ești aici unde toarta ulciorului prăvălit peste spini s-a rupt undeee aici unde am