Poezie
poem în alb și fir cusut de mână
cântece violete
1 min lectură·
Mediu
n-am văzut niciodată
pietre plângând
știu doar sunete venind dinspre ziduri
ca din odaia mică în care
aștepta
să moară
ședeam pe trepte
cu ochii-n ochii icoanei așezată deasupra ușii
sub ștergarul cusut de mână
ascultam cum se făcea piatră
tinerețea i se ridicase demult la cer
când în ocol a intrat văduvia
pentru tot restul ogrăzilor miruite
îngânat pe nas
în ziua când de la biserică
se-ntorcea cu mine de mână
și cu apă vie
ce mai însemna o poartă a durerii
știam că e ultima
îi sfârtecase altcineva toate
cele câteva inimi
ea vindeca mâini picioare și
câteodată
suflete
știa că nu moartea e cea mai fără de îngeri
timpul își scoate uneori veșmintele cusute cu fir
la uscat
pe locul odăii am făcut grădină
cine-a știut că și florile dor
ca atunci
în fereastra prispei
sub umbra viței de vie
se leagănă fața lui Dumnezeu
venit la întâmpinare
001255
0