Deminescu Violeta Mirela

două vieți și două morți mai du-te și tu pe la jeni îmi spune soră-mea care o vizitează a treia oară săptămâna aceasta o spală o hrănește îi pune pansamente cum n-a făcut pentru nimeni

cândva a împrăștiat poezia în lume precum cioburile unei oglinzi aruncate din traistele vântului mii de fărâme găsind cu precizia gravitației ochiul în care să ardă de atunci ne căutăm rimă

e ziua ta și nu te mai sun să-ți urez să ai parte de aia și de aialaltă ți-ai făcut parte oricum cu buletinul pierdut doar o mână de lut m-ai sălbăticit și pare să-ți pese știu că plângi

te apropii abordezi fața de empatizat cu rudele jalnică adunare se aude glasul culegător de lacrimi al preotului îți ascunzi râsul în mănușă și privești îndurerata adunare neamuri vecini prieteni

ca un câine lihnit mâna dusă la buzunar urmărești de la etaj cum pletosul de pe trotuar trage lacom din țigară de azi nu se mai fumează decât în aer liber poate înlăuntrul zidurilor mătura

cu jugul cuvântului care poate încovoia nesfârșirea și ochii-ți mai adânci decât o fântână atârnată spre cer sapi în sinele meu icoane așa cum dumnezeu mi-ar atinge cu un deget

să promiți cuiva fericirea e cum ai face pariu de viață cu moartea tristețea degustă grafica albă a lacrimii în liniștea de după furtună știu că avem eternități să ne desăvârșim iubirea dar

m-aș aventura pân' la capătul labirintului felul în care-l vorbești mi-ar trebui o mie de cuvinte avan înfrunzite ție desfășurat doar necuvântul daianonon piatră în ochiul lunii asvârli

se făcea că era noapte magii urechea prin care pământul asculta bătăile de inimă ale universului smereau pe sub stele se făcea că își trimitea mieii lumină din lumină se făcea că

se zbătea să iasă îi voisem aripile deschise și lunga lui călătorie de-o clipă în pieptul vieții mai fără chin am rupt coconul în care-l credeam captiv n-a mai

și uite cum ne intersectăm așa ca din întâmplare pe șosea și chiar e-o întâmplare mașinii mele negre nu-i mai deraiază inima înspre parbrizul mașinii-tale-negre-cadou-de-nuntă i-am reglat

te potrivești brațelor mele precum un zbor aripii din care a fost zămislit doi lotuși pe un ram de apă singura creangă care nu se rupe sub greutatea

uneori iubirea își închide ochii a temniță în oase durerea sfârâie precum în candelă uleiul ajuns la ultima suflare griji descălțate de nădejde umblă cu sandalele în mână pe cruce n-a stat

"cine are copii pe pământ nu în gând" scriu cu acea lumină pe care o au pe chip pruncii prea mici veniți la biserică atunci când le zâmbesc îngeri de-atâta dor de picioare mi

caut cu privirea la grinda cerului biciul lui Dumnezeu rămas uneori în cui întrebările femeii sunt altfel să ies din nesine ca dintr-o apă neagră joc șotron de lumină pe sub sălciile

de ce mama naibii nu poate crede nimeni că n-ai acasă bucătarul menajerul grădinarul maseurul personal adică iubitul perfect pe internet se poate obține miraculos în numai douăș'patru de ore

îți porți ca pe-o gondolă de mătase noua iubire un adam căzut din rai care nu știe că n-a plecat de tot veneția în plin carnaval azi voi purta ochii verzi tristețea-i doar o moarte mai

cu tine ce mai vorbesc doamne pașii se târăsc pe vatră ca prin nămeții vremii nu mai pot merge la biserică parcă ar fi toate în ceri maică o limbă de foc răsare pentru întâiul junghi în

mai du-te și tu pe la jeni îmi spune soră-mea care o vizitează a treia oară săptămâna aceasta o spală o hrănește îi pune pansamente cum n-a făcut pentru nimeni niciodată degeaba moartea s-a

un evantai pervers îți e privirea devin gheișă cu florile cireșului de pe kimono înghețate de teamă și speranța ca laitmotiv pentru un blackfriday permanent la dragostea ta apă în ape

am cunoscut de atâtea ori moartea că nicio otravă nu mai ucide înghit în doze mici tristețea unei duminici de ianuarie un fluture prea grăbit va sucomba între ferestre între rai și

universul poezia lui Dumnezeu prin care lumea vers unic s-a făcut apoi noi i-am scos ochii lăsând-o oarbă de cântec și nu vedeți după cum nu se vede adâncimea rănii sub

îndrăgostește-mă ca și când n-aș mai fi umblat prin cartea aceasta vreodată frământă-mă de parc-ai fi aflat că în mine au crescut nestemate și vrei să le citești iubește-mă ca și cum ar