Poezie
Rochia albă
1 min lectură·
Mediu
m-a trezit un vis de acasă
ca pe-o primăvară
amintirea topită înspre trupul mamei
din care m-aș răsări iar
fără vină
în oglindă
pământul întredeschide buzele într-un zâmbet
strâmb amar
aici
în fiecare dimineață
viața îmi intră în ochi prin mâini
picătură cu picătură
cu sunete translucide
ombilical o mie de canale străvezii
păianjenii unui voal dulce
otrăvitor
ca mărul din mâna de vitregă
în ziduri
albul s-a-nveșmântat ca de nuntă
unde bradul de la poartă e fiul împăratului
lângă lacra albei
mama-i o umbră
un strop aleargă după altul
îmi înfloresc sărbători de-o zi pe cărările
nevolnice ale sângelui
ultima picătură
cântecul speranței
moartea
își mai rotește o dată fustele
și pleacă bosumflată în salonul de-alături
o privesc în ochi de-o vreme
azi i-am mai smuls din brațe o veșnicie de-o clipă
o pălmuiesc din când în când
cu încă o nădejde
chiar sunt curioasă câtă răbdare
mai are până își va lua rămas bun
ori îmi va aduce încălțările
de vânt
sigur acasă cireșul
s-a-mbrăcat a mireasă
cine-știe
001.263
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 170
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 41
- Actualizat
Cum sa citezi
Deminescu Violeta Mirela. “Rochia albă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/deminescu-violeta-mirela/poezie/14006090/rochia-albaComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.