Dely Cristian Marian

poate greșesc când spun că prima strofă e cumva mai personală. a doua e ca un extensor pe care-l exersez în interiorul craniului meu, și, ca exemplu, prima ar putea fi un arc în plus. umflându-mă, în exercițiul meu descopăr că sunt antrenori care evită micile săli de fitnes, preferând să-și desfășoare activitatea în sălile lor. și, cu toate că dăruirea lor este de netăgăduit, paradoxal, nu ajută la dezvoltarea omogenă a mușchilor celorlalți pe măsura efortului depus. și, în oarecare măsură, ei însuși stagnează.
așa s-a extins poezia în mine, iar acesta este adagiul celorlalți:
\"Rămâne doar cel care știe ce înseamnă pierderea;
cine rătăcește busola o va căuta zadarnic prin supa de oase.\"

cu prietenie,
cristian

\"iubito,
mi-e ciudă că nu sunt lumină
să ucid depărtarea în fulger
și tunet să-mi fie glasul spre-a te chema
eu, stândul aici, în odaie
iau foc de dorință ca amnarul în paie
sucit mi-e gâtul înspre partea din care te aștept

[norii se adună pe aici câte unul câte doi
și-ncepe câteodată o ploaie de parcă ar plânge cineva
oricine oricare dintre noi căci multă apă ni s-a strâns
în spatele ochilor]

iubito, mi-e ciudă că nu sunt lumină
să căsătoresc cei doi poli polul meu și polul tău
dar pământul s-ar desprinde atunci de pe axă
mi-e ciudă că nu sunt tunet să vorbesc
văzduhului despre noi dar atunci ar trăsni undeva
și ceva s-ar preface în scrum

ieri am ucis o lebădă eram dornic de cântece minunate
doar în gând am ucis-o și-n suflet un dans
se înfiripase dar fără tine e van și parcă
mi-e ciudă că nu sunt lumină, iubito\"

cerându-mi scuze pentru micile modificări, spun că așa am văzut eu plinul frumos al destăinuirii poetice. și mult mi-a plăcut. și mi-a fost ciudă. te felicit, cu prietenie

pe mine m-a absorbit \'acuarela\' din ultima strofă. s-a imprimat un ceva ca o voință \'exauctorială\', și spun astfel pentru că eu însumi am absorbit astăzi niște nuanțe, care, cred că s-ar îmbina, completând pictura: \"Omul arareori se pripește numai o dată. Prima oară totdeauna face prea mult. Tocmai de aceea în mod obișnuit se mai pripește și o a doua oară — iar de data asta face prea puțin...\". totodată, mai cred că această ultimă strofă a fost pictată pe o pânză celestă, nemuritoare.

cu prietenie,
cristian

intenționez să mai fac modificări. mulțumesc pentru semn.

încadrarea slashurilor pe flashurile poemului a fost ideea pusă în practică. și nu pot decât să mă bucur dacă acest aspect a coincis unui plan a la carte.
consider prețioasă informația pe care mi-ai oferit-o aici. mulțumesc pentru cuvinte și apreciere, admirabile Dragoș.

ps. - m-am întrebat (după inoculare) dacă n-ar fi fost mai bine să închei fară ultimele două versuri, lăsând poemul în tensiune, mai degrabă. cred că ar fi fost bine.

Dragos, eu mă pierd în laude. Imagini ca cele de aici mai am, poate am să le folosesc pe viitor. Voi corecta typo-ul imediat. Mulțumesc pentru cuvinte.

o istorisire cursivă plăcută
aș fi vrut să înțeleg mai mult decât pot și poate că acesta este scopul poeziei în principal
\"Nihil Sine Deo\"

cu prietenie,

nu-i de glumit cu acest nou personaj italian \"dilara\" și mă întreb ce legătură o avea ca și cum ar conta :)
oricum:
\"la final ești ceară
imiți perfect femeia de dinainte faci cu
mâna dintr-o siluetă goală scorțoasă
mă întorc în vârful degetelor să te pipăi

rănile noastre, dilara
gemeni desenați la suprafața unei burți\"

interesantă viziunea gemelară. continuă așa imaginile că prind bine poeziei.

salut

am întârziat la propria-mi întinerire. cineva m-a lăsat singur. apoi ai venit tu. mulțumesc

cu toții aruncăm texte pe aici bune sau ba

chiar dacă nu-ți place. are ceva importanță pentru mine.

noroc că nu am masă. când scriu sunt în aer :)

parcă se trece în pași de dans peste tot ce este rece. din toamnă în primăvară - vară. frumos.

strofele 2, 3 și 4 - un alt poem. cel care rămâne transmite. în special prima strofă și finalul. așa văd semnul.

așa îl văd eu:

\"doar frica
mai brruută
decât moartea

fântână fără fund
singurătatea.
cred că morții sunt și mai singuri. și mai
speriați decât viii

singură frica
mai presus de moarte

dar ce tare ar fi o groapă comună/ carnea mea
să se topească în carnea ta/ oasele mele să
se înfigă în moalele acela al putrefacției/ sângele
să bolborosească între noi ca o pânză încinsă

pentru că
eu aș crește acolo cumva/ aș aduna inimi la nimereală
până aș da de tine/ aș tăia întunericul în două în trei în oricâte
cu marginea lor din solzi de lumină tăioasă

apoi ne-am trezi celălalt. chiar în colțul opus
precum un val care se umple pe sine cu apă. apă și
pești.

dar nu
n-am mai fi singuri.

și frică mi-ar fi doar să te iubesc\"

cu scuze pentru ajustări, spun că este de efect
mai viu :)

nici-o fată/femeie nu-și dorește să ajungă în situația de a face avort; cazuri, însă, sunt prea multe. prin urmare, nici compromisul modern împotriva spiritului vieții - metodele de contracepție - nu au fost conștientizate suficient de bine încât să se evite, atât decizia, cât și durerea de pe urmă; când iubirea nativă eșuează în fața problemelor sociale. ori să trecem aceste decizii în ilegalitate înseamnă să pedepsim și mai mult. putem noi, ca oameni, să spunem că ne privește ființarea din pântecul unei mame mai mult decât pe ea însăși, sau tot în aceeași măsură? - nu prea. atunci, vis-a-vis de bunul simț universal, libertatea mamei o limitează pe a noastră.
de fapt noi nu vrem să pedepsim, ci să reducem numărul avorturilor prin atenționarea părinților că această opțiune este împotriva armoniei cosmice și împotriva vieții. este trist să ne regăsim în mileniul al treilea auto-sesizându-ne că trebuie să ocolim gropile pe care le-am săpat în drumul nostru spre o oarecare libertate. și totuși, parcă nu vrem să-i privăm pe copiii noștri de această libertate, dar nici să-i vedem pe o listă cu infractori. altfel trebuie să-i ghidăm după valori ideale, să-i persuadăm să renunțe la senzații și aventuri, taman acum, în plină decadență a cuplurilor. toate înainte de a cere să se legifereze ceva, pentru ca legea să poată interveni din băncile școlii, cu acordul părinților.
poate că, de-a lungul timpului, avortul a survenit ca soluție în sprijinul unor circumstanțe grave, însă azi avem mai multă știință de partea noastră. știm și putem să diminuăm din amploarea fenomenului.

pe de altă parte, să zicem că există în oameni incapacitatea de a-și asuma responsabilități universal valabile.

sunt contra lege - contra avort :)

poeme, scriitori - se îmbină prea bine ca să poți generaliza, mai ales azi când extremismul se propagă prin multe mijloace. cred că toți îl simțim.

păstrez:
\"în cele din urmă îți vor târî aura în caverne. abia despre exemplarele nobile
dacă vor scrijeli ceva pe mucegăiții pereți.\"

poate că suprapunerea din final nici nu ține de alegeri. prin urmare nu trebuie privită ca ceva opus. și maimuțele au dramele și nostimadele lor. despre care se scriu poeme.

cu prietenie,

se înfășoară pământul în curcubee cu dar pentru copiii de pretutindeni.
eu am primit bucuria, am primit lacrima. pașii mi-au crescut, șotronul mi-a rămas mic undeva între adevăr și provocare. am sărit în pantofi prea mari - o libertate care nu m-a prins, fiindcă acest uriaș cer nu mi-a luat copilăria de tot și n-o va face cât timp voi fi.

îi felicit pe autorii acestui minunat colaj - poeți și fotografi.
îi mulțumesc Cristinei pentru invitație și dăruire.

să fiți iubiți!

un poem frumos, sensibil care mi-a adus acorduri de chitară în gânduri. în continuarea lui am simțit impulsul de-a asculta câteva melodii de-ale formației bosquito, care m-au bucurat nespus la vremea lor.

cu plăcerea lecturii,

versul \"fac un efort de imaginație\" pare că iese din spațiul imaginat

îmi place mult finalul:
locuiesc într-o lagună
de fapt
mă plimb cu ea legată prin lanțuri de o gleznă oarecare