împarte-mă

când trecea câte un mort cu tăcerea lui de nufăr Obișnuiam să înlocuiesc umbra bunicii căutam să-mi ascut lacrimile să se înfigă-n palma singurătății Între timp s-a rărit și umbra bunicii precum o țesătură purtată de prea multe ori s-au rărit și obsesiile mele cum că oamenii ar fi porți întredeschise la care poți să bați la orice oră cu inima cârlig Între timp am ars toate chibriturile Ziua asta e o stradă cu sens unic trec prin ea ca printr-o sită Deseară mă adun de pe trotuare un câmp de maci un câmp cu cruci La mâna a doua.