așchiere

poem curat în care se simte siguranța limbajului. mi-a plăcut și titlul și în general cum se conctruiește aici, cum se crește, cum se generalizează și îmi place că e îndrăzneț ca idee...adică e altfel, propune altceva, o altă abordare :)
cel mai mult mi-au atras atenția:
-„să-ți zic ceva despre oameni. înlesnesc singurătatea.

tu nu folosești niciodată pluralul. păcat. dibuiești
ce trebuie făcut din gâtul acesta. un vulcan de tăcere, poate.”
-„s-a aruncat și-n tine cu pietre. altfel
cum ți-ai explica de ce abia se târăște cerul
borțos cu tot văzul tău găurit.”
plus strofa finală la care m-as opri la „ până și dumnezeu /trece peste.” am înțeles jocul de cuvinte cu restul și rest, dar mi se pare în plus versul ăla acolo
ok, mai trec

iulia

iulia,
m-ai crede dacă ți-aș spune că ultimul \"vers\" se vrea pichet de care să se împiedice dumnezeu când dă să mă caute .. mm ? aseară , mi s-a spus că sunt ca și restul oamenilor . mie mi-a părut bine . în fond , cu toții suntem un rest , după ce urli din rărunchi Damn it .

în fine , pe dumnezeu mi l-a întemnițat cerul . textul ăsta e un popas pt muritorii de rând , n-are cine știe ce pretenții .

cât despre limbaj , mie mi se pare încâlcit , cum ți-s orbitele când fierbi de furie .

o seară blândă .

vocea din spatele scriiturii - limpede, hotarata, stapana pe sine.

Paul,

pe mine mă miră de fiecare dată urmele. că-s de om, ploaie sau zdruncinătură. cu toată sinceritatea, o spun: între \"vocea din spatele scriiturii\" și un pâlpâit firav și ru(ș)inat de propriul consum nu-i nicio dif. în cazul de față . faptul că am scris rigid și am căutat detașarea din și prin cuvinte, nu face vocea cu nimic mai puțin absurdă, când de fapt mă încolăcisem, mi-amintesc, în mom. în care am scris textul, într-un sâmbure de fiece (că semăna a lacrimă sau a pământ, nu mai are acum importanță) .

dar pot spune că am găsit consolarea . până și dumnezeu trece peste . noi de ce n-am face-o ? și câtă amărăciune e uneori în consolări de genul .

paul, și iulia mi-a zis cam același lucru . mă întreb și mă mir de ce te-ai oprit . dar nu mă lua în seamă .

o seară blândă .

... pentru ca mie nu doar ca-mi plac urmele (in ambiguitatea lor), dar am, deopotriva, o stranie placere, lasandu-le..